Persoanele care deţin terenuri în sectorul 2 al capitalei, dar nu le amenajează şi nu le îngrădesc, vor plăti un impozit mai mare

Persoanele fizice sau juridice care deţin terenuri în sectorul 2 al capitalei, dar nu le amenajează şi nu le îngrădesc, vor plăti un impozit mai mare cu 500%, a anunţat astăzi primarul sectorului, Mihai Toader. El a precizat că există foarte multe depozite necontrolate de gunoi pe terenurile virane aflate în proprietate privată, iar administraţia locală nu poate aloca bani de la buget pentru salubrizarea acestora.

Mihai Toader: Am introdus o hotărâre de consiliu local de taxare suplimentară pentru persoanele fizice şi juridice care nu îşi îngrijesc şi îngrădesc terenurile. În sectorul doi sunt terenuri destul de mari ca suprafaţă care aparţin, în special, persoanelor juridice şi asta este una din marile probleme cu care ne confruntăm.

Tot astăzi, Primăria Capitalei a anunţat că începe curăţenia de primăvară. Vor fi vizate, mai ales, clădirile din centrul Bucureştiului, trotuarele şi parcurile, a precizat primarul general Gabriela Firea, în cadrul comandamentului organizat azi-dimineaţă./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 martie