NAPI GAZDASÁG: Bucureştiul negociază cu FMI

Joi ministrul român al Economiei, Mihai Tudose, a purtat convorbiri cu delegaţia FMI. Subiectele abordate la negocieri sunt: introducerea falimentului individual, eficientizarea activităţii întreprinderilor de stat din subordinea ministerului, precum şi înfiinţarea unui fond de dezvoltare economică.

Parlamentul a adoptat în mai 2015 legea privind falimentul individual, dar intrarea în vigoare a acesteia a fost mereu amânată, întrucât încă nu exista sistemul instituţional necesar pentru aplicarea legii. Potrivit planurilor, reglementarea va intra în vigoare din august şi va permite persoanelor fizice datoare de bună credinţă să poată schimba ritmul de achitare a datoriilor. În afară de aceasta în acordurile anterioare guvernul român se angajase să pună în fruntea întreprinderilor de stat lideri din sfera concurenţei.

Printre proiectele noului guvern român figurează crearea unui fond de dezvoltare economică, după model francez, care va conţine şi dividendele provenind din profitul întreprinderilor române de stat. Guvernul estimează că în următorii patru ani economia română va putea deţine în urma investiţiilor 10 miliarde euro. În opinia lui Mihai Tudose România vrea să-şi însuşească experienţa FMI privind înfiinţarea şi funcţionarea fondului de investiţii.

NAPI GAZDASÁG (Ungaria), 9 martie

(Autor: László Domokos)

Traducerea: Imola Stănescu