Informaţii de la Centrul Infotrafic

La această oră nu sunt drumuri naţionale sau porţiuni de autostrazi cu circulaţia întreruptă din cauza vremii nefavorabile sau a vreunui eveniment rutier. Există însă unele porţiuni cu ceaţă, zone unde circulaţia s-a aglomerat deja şi altele unde sunt aşteptate valori mari de trafic în următoarele ore.

Cătălin Bocai: Pe Autostrada 1 Bucureşti – Piteşti traficul se desfăşoară în condiţii de ceaţă. Vizibilitatea scade între kilometrii 86 şi 120 sub 50 de metri. În aceste condiţii le recomandăm şoferilor să ruleze cu prudenţă. La această oră valori ridicate de trafic se întâlnesc la ieşirea de pe DN 1 Ploieşi, pe sensul de mers către capitală, la ieşirea de pe Autostrada 1 Bucureşti-Piteşti pe sensul de mers către Bucureşti, dar şi pe DN7 pe sensul de mers dinspre Piteşti către Râmnicu Vâlcea. Ne aşteptăm ca în orele următoare să se circule îngreunat din cauza numărului mare de autovehicule pe Valea Prahovei, iar între staţiunile Predeal şi Sinaia să se circule în coloană în ambele sensuri./fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 12 martie