Autorităţile din sănătate caută soluţii la spitale din străinătate pentru bolnavii de plămâni care au nevoie de transplant

Autorităţile din sănătate caută soluţii la spitale din Italia, Cehia sau Germania pentru bolnavii de plămâni a căror viaţă mai poate fi salvată doar printr-un transplant. Clinica AKH din Viena, unde pană acum erau trimişi pacienţii români, a anunţat că nu mai are loc pentru bolnaviii de la noi din ţară, aceasta în condiţiile în care în România nu se poate face încă transplant de plămâni. Cinci români care erau pe listele de aşteptare la Viena au acum speranţele spulberate. Ministrul sănătăţii, Florian Bodog, crede că ce au făcut austriecii nu a fost corect şi probabil nici legal. El a criticat însă şi Agenţia Naţională de Transplant, care nu ar fi acţionat la timp deşi avea semnale de anul trecut:

Florian Bodog: Conform proctocolului, clinica din Austria nu avea dreptul să denunţe unilateral acest protocol; practic, toată comunicarea trebuia făcută prin Eurotransplant. Am avut o discuţie cu domnul preşedinte al ANT, care mi-a spus că face un demers către Eurotransplant să avem un răspund oficial. În acelaşi timp, noi suntem în contact şi cu celelalte centre care fac transplant pulmonar, din Praga, din Germania. Cei de la ANT în mod normal trebuiau să aibă minim două centre cu care să lucreze. Această blocare a transplantului unilaterală eu zic că este puţin în afara legii.

Realizator: Directorul executiv al Agenţiei Naţionale a Transplantului, Radu Deac, a explicat că decizia austriecilor nu a fost luată doar pentru români. Clinica din Viena şi-ar fi restrâns transplanturile şi i-a eliminat pe toti pacienţii străini.  În ultimii 10 ani aproape 40 de bolnavi din România au fost supuşi unui transplant de plămâni la Spitalul AKH. Pentru fiecare din aceste intervenţii statul a decontat 120 de mii de euro./pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 22 martie