Revista presei internaţionale – 22 martie 2017

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a convocat o reuniune pe 29 aprilie, pentru discutarea ieşirii Marii Britanii din UE, anunţă presa internaţională. Summit-ul va avea loc la o lună după ce Londra intenţionează să declanşeze procesul formal pentru părăsirea blocului comunitar, explică Financial Times. Oficialii UE au precizat că Marea Britanie trebuie mai întâi să negocieze un acord de divorţ, înainte de lansarea discuţiilor privind relaţiile viitoare, detaliază EUObserver. Totodată, pentru mai apropiatul summit UE, din 25 martie, care va marca 60 de ani de la semnarea documentului fondator al comunităţii europene, Roma face pregătiri de securitate, notează Europe Online Magazine.
EUObserver se ocupă de o altă problemă a statelor europene, care implică o afacere necurată pornită din Rusia. Bani murdari scurşi din Rusia au ajuns aproape în fiecare stat UE, a descoperit o investigaţie, punând sub semnul întrebării integritatea sistemelor bancare din Europa, scrie observatorul european. Miliarde de dolari au fost mutate din Rusia, prin operaţiunea numită „Landromatul global”, în care companii anonime din Marea Britanie au jucat un rol major, constată The Guardian. Ziarul londonez adaugă că anchetatorii modoveni cred că e posibil ca banii să fi fost folosiţi  chiar de Kremlin, pentru operaţiuni politice sub acoperire sau peentru a susţine partide anti-UE. Documentele care au ajuns în posesia ziarului britanic arată că pe puţin 20 de miliarde de dolari ar fi putut fi scoşi din Rusia, în perioada 2010 – 2014, iar cifra totală ar putea să se ridice la 80 de miliarde de dolari, reţine agenţia de presă rusă Tass. S-au deschis dosare penale pentru unele bănci europene care au participat la spălarea banilor ruseşti, au fost lipsite de licenţe sau au fost penalizate, adaugă Novaia Gazeta. Totodată, autorităţile Republicii Moldova au acuzat serviciile speciale ruseşti de contracararea deliberată a investigaţiei în acest dosar şi de exercitarea de presiuni asupra oficialilor moldoveni. Novaia Gazeta adaugă că banii scoşi din Rusia au intrat în 732 de bănci din 96 de ţări, au fost primiţi de 5.140 de companii, din Statele Unite până în Africa de Sud, din China, până în Australia. La anchetă au participat Centrul pentru raportarea corupţiei şi a crimei organizate OCCRP, ziarele The Guardian, Sueddeutsche Zeitung şi altele.
În Franţa, prima dezbatere televizată a principalilor candidaţi la alegerile prezidenţiale din aprilie a fost animată, dar fără surprize, constată Le Soir. Le Parisien consideră că „niciun candidat n-a făcut diferenţa”, ci doar „şi-au derulat programul ca nişte elevi buni”. Alegătorii francezi vor urma exemplul olandez, optând pentru moderaţie? se întreabă Courrier International, în timp ce gazeta belgiană De Tijd avertizează că ar fi o greşeală ca victoria lui Mark Rutte în Olanda să fie considerată „un baraj împotriva populismului în Europa”.
Un alt subiect prezent în paginile presei internaţionale vizează securitatea. La Washington, secretarul american de stat Rex Tillerson se întâlneşte azi cu miniştrii de Externe ai statelor baltice, pentru a discuta despre ameninţările regionale şi despre consolidarea NATO, informează The Lithuania Tribune. Armata SUA îşi măreşte prezenţa în Europa pentru a-i asigura pe membrii NATO de angajamentul Washingtonului, asigură Newsweek. SUA au trimis tancuri, elicoptere şi sprijin logistic la bazele europene, în ultimele luni, şi au programat exerciţii comune cu state est-europene îngrijorate de atitudinea Rusiei, continuă revista americană. Tot din America, publicaţia Stars and Stripes relatează că armata americană va efectua antrenamente în regiunea Mării Negre, în Ungaria, Bulgaria şi România, cu 40.000 de soldaţi proveniţi din 20 de ţări, iar în nordul Germaniei vrea să construiască noi baze. Între timp, trimisul Moscovei la NATO, Alexander Gruşko, a avertizat că orice sporire a activităţii militare lângă frontierele Rusiei poate declanşa o nouă cursă a înarmării, notează Ria Novosti. „Ştim din istoria Războiului Rece că o asemenea asociere de planificare militară şi politică poate duce la o spirală a confruntării, din care este dificil de ieşit”, a susţiunut oficialul rus, citat de Ria Novosti. În acelaşi timp, începând de la 1 aprilie, soldaţii SUA vor păzi graniţa de Est a Poloniei, anunţă Rzecspospolita. Peste 900 de soldaţi americani, circa 150 britanici şi 120 români vor participa la o misiune în nord-estul Poloniei, completează Business Insider. În plus, soldaţi ucraineni vor participa la exerciţiile militare multinaţionale ale NATO, ‘Noble Partner 2017’, care vor avea loc în luna iulie, în Georgia, informează Korrespondent, cu menţiunea că pe lângă Georgia şi Ucraina, la exerciţii vor mai participa Statele Unite, Marea Britanie, Germania, Turcia, Spania, România, Slovenia, Armenia şi Azerbaidjan.

(Cristina Zaharia, RADOR)