O halbă de bere pe zi este asociată cu reducerea riscului de boli cardiovasculare

Persoanele care consumă în mod moderat alcool, aproximativ o jumătate de litru de bere pe zi, au şanse mult mai reduse de a dezvolta boli cardiovasculare severe, comparativ cu persoanele care nu consumă alcool, demonstrează rezultatele unor studii recente. Consumul moderat de alcool, până la 14 unități de alcool pe săptămână sau o sticlă și jumătate de vin sau patru litri de bere, este asociat cu un risc redus de boli cardiovasculare, transmite cotidianul britanic „The Independent”. Cercetătorii au descoperit că persoanele care consumă moderat alcool sunt mai puţin expuse la aceste boli decât cele care nu beau deloc și cele care beau în mod excesiv, care riscă să sufere de șapte boli de inimă, inclusiv angină pectorală şi atac de cord, cauzate de tromboză. Cercetătorii de la Universitatea din Cambridge şi University College din Londra au analizat dosarele medicale electronice de la aproape două milioane de adulți britanici sănătoși, iar rezultatele care au fost publicate în jurnalul medical britanic se bazează pe descoperirile anterioare, conform cărora consumul de alcool în limite acceptabile poate reduce riscul de boli de inimă. Şeful echipei de cercetare, Steven Bell, a declarat pentru „The Independent” că studiul a inclus 1,93 milioane de adulți și că acest număr depăşeşte numărul participanților de la studiile anterioare, rezultatele fiind unele extrem de reprezentative./ciliu/vdraguta

www.beta.rs – 24 martie