Premierul Serbiei transmite de la Moscova că Serbia va rămâne neutră din punct de vedere militar

Premierul Serbiei, Aleksandar Vucic, a declarat, la Moscova, că desele întâlniri cu oficialii ruşi demonstrează că Serbia şi Rusia au bune relaţii şi „în continuare se caută noi modalităţi de colaborare”. Vucic a reiterat că Serbia nu va introduce sanciuni împotriva Rusiei, dar în continuare îşi va menţine neutralitatea militară. „Oamenii cred în sinceritatea Serbiei. Nu mai trebuie să repet că Serbia se află pe calea integrării europene şi nici că nu va introduce sancţiuni împotriva Rusiei. Pe de altă parte, este important ca Serbia să-şi menţină neutralitatea militară. Serbia nu aparţine niciunui bloc militar şi este important să fim puternici pentru a ne apăra poporul” – a declarat Vucic, aflat în vizită la Moscova, unde are planificată o întrevedere cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin. Vucic a subliniat că întâlnirea cu preşedintele Rusiei are o importanţă deosebită din punct de vedere economic şi politic, iar discuţiile se vor concentra pe stabilirea unei mai bune colaborări economice, pe cooperarea în domeniul tehnicii militare, dar şi în domeniul culturii./rmihaj/lbadiu

www.rts.rs – 27 martie