Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român

 Premierul Sorin Grindeanu s-a întâlnit, astăzi, la Palatul Victoria, cu preşedintele Consiliului de Afaceri Americano-Român, Eric Stewart. În scurt timp, cei doi vor face declaraţii de presă comune. Luna trecută, Eric Stewart spunea că în România există numeroase oportunităţi de investiţii pentru companiile americane în industria de apărare, în energie, agricultură şi sănătate. El anunţa atunci că, la sfârşitul acestei luni, Consiliului de Afaceri Americano-Român va organiza o misiune economică în România cu participarea a 10-12 mari companii americane care ar intenţiona să investească pe piaţa românească, precizează redactorul nostru, Petruţa Obrejan. /fdoman/gpodea

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie)