Strategia SRI, în 2016, a fost de a ţine departe de graniţele ţării orice ameninţare la adresa securităţii naţionale

Strategia SRI, în 2016, a fost de a ţine departe de graniţele ţării orice ameninţare la adresa securităţii naţionale. Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, astăzi, la bilanţul instituţiei, că măsurile întreprinse au vizat domenii precum securitatea cibernetică, contraspionajul, extremismul şi criminalitatea organizată. El a mai spus că SRI doreşte un model mai transparent de control şi o relaţie mai deschisă cu Parlamentul şi societatea civilă. După cum ne-a transmis redactorul nostru, Ramona Alexandrescu, preşedintele Klaus Iohannis, a afirmat, la rândul său, că este necesar să se pună la dispoziţia Serviciului Român de Informaţii instrumente, inclusiv legislative, adaptate noilor evoluţii interne şi internaţionale./denisse

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 29 martie)