Expoziție de pictură şi sculptură Ștefan Oroian la sediul Institutului Cultural Român Budapesta

Sâmbătă, 8 aprilie 2017, cu începere de la ora 17.00, Institutul Cultural Român Budapesta vernisează, în saloanele sale din str. Izsó nr. 5, o expoziție de pictură şi sculptură a artistului Ştefan Oroian, în prezența artistului plastic și a  curatorului prof. univ. dr. Aurel Chiriac, director al Muzeului Țării Crișurilor din Oradea.

Vor fi expuse tablouri şi lucrări de plastică mică, unele realizate special pentru acest eveniment de către Ştefan Oroian, artist contemporan recunoscut atât în Romania, cât şi în Ungaria.

Ştefan Oroian

Artistul născut la 19 februarie 1947, la Bătania, Ungaria, a împlinit 70 de ani, din care 50 i-a dedicat artei. A urmat studii de desen şi istoria artei la Universitatea de Științe din Seghedin, fiind discipolul profesorilor László Winkler la Seghedin şi al lui János Fajó la Budapesta. Personalitate puternică, pictor şi grafician, şi-a făcut din artă o dimensiune aparte a propriei existenţe. Lucrările sale sunt cunoscute nu doar publicului din Ungaria, unde locuiește, ci şi celui român.

Este membru al Asociaţiei Artiştilor Plastici din Ungaria, al Asociaţiei Internaţionale UNESCO a Artiştilor Plastici, cu sediul la Paris, al Uniunii Artiştilor Plastici – Filiala Arad. A obținut premiul Artiştilor Plastici din judeţul Békés, Ungaria, Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (România) şi Meritul Crucea de cavaler (Ungaria). În ianuarie 2017, Institutul Cultural Român i-a conferit Premiul de Excelență pentru Românii din Comunitățile Istorice.

Şi-a prezentat lucrările în mai multe expoziţii personale din Ungaria, România, Germania, Franţa, Olanda şi Italia. Printre expozițiile sale notabile sunt cele de la: București şi Zürich (1994), Braşov şi Ditzingen (1995), Paris (1997), Hanovra (2002), Goldrop (2003), Cluj Napoca, Oradea şi Veneţia (2004), Sibiu (2007), Seghedin (2011). În 2007 expoziția sa a însoțit inaugurarea Filialei Seghedin a ICR Budapesta, în prezența Ministrului de externe al României, domnul Adrian Cioroianu.

„Forţa expresivă a culorilor îl fereşte pe Ştefan Oroian de a aluneca într-un simplu decorativism agreabil. Dispuse în zone geometrizante, tranşant delimitate, culorile lui Oroian sunt uşoare şi diafane, dar tonice prin căldura pe care o degajă. El exprimă o relaţie umană cu spaţiul infinit, o relaţie care presupune mişcare. Spre deosebire de Mondrian, care a repudiat-o, Ştefan Oroian introduce adesea în compoziţiile sale linia curbă, pentru a sugera mişcarea universală…” Horia Medeleanu

„Timpul în care artistul trăiește are foarte puțin de-a face cu artistul însuşi. Şi atunci când nu se poate accesa frumusețea în artă, recurgi la construirea ei. La Ştefan Oroian există un ecou clar la constructivismul rus, există o raportare de elită la Kassák Lajos, există afinități de monocromie cu Imi Knoebel, Liam Gillick, Heimo Zobering. Ştefan Oroian preia teoriile a trei momente importante – suprematism / Rusia /neoplasticism / Olanda / şi Bauhaus / Germania. Abordarea este oarecum idealistă. Noua ordine recurge la o artă fără subiect ori la un subiect bazat pe o abstracțiune care fundamentează strict formatul orizontal/vertical. Funcționalismul şi non-reprezentativitatea livrează o structură abstractă şi apoi face abstractul concret…” Liviana Dan

Expoziția poate fi vizitată la sediul Institutului Cultural Român Budapesta în perioada 10 aprilie – 1 iunie 2017, de luni până vineri, între orele 10.00-13.00 și 14.00-17.30.