Preşedintele Klaus Iohannis urmează să semneze decretele privind numirea noilor miniştri ai mediului şi al relaţiei cu Parlamentul

Preşedintele Klaus Iohannis urmează să semneze mâine decretele privind numirea noilor miniştri ai mediului şi al relaţiei cu Parlamentul. Conducerea ALDE a propus-o pentru funcţia de ministru al mediului şi viceprim-ministru pe Graţiela Gavrilescu, în prezent ministru pentru relaţia cu Parlamentul. În locul acesteia, a fost nominalizat liderul grupului senatorilor ALDE, Viorel Ilie. Schimbările din guvern au apărut după ce, cu o săptămână în urmă, Biroul Politic Central al Alianţei Liberalilor şi a Democraţilor, ALDE, a decis retragerea sprijinului politic pentru copreşedintele formaţiunii, Daniel Constantin. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de învestire a noilor miniştri va avea loc tot mâine, la ora 17.00./rpatulea/lbadiu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 2 aprilie