Carnea de porc se scumpește

Începând de luna aceasta, se scumpeşte carnea de porc, în medie, cu 15- 30 de procente, anunţă Asociaţia Română a Cărnii. Potrivit unui comunicat de presă, în primul trimestru al anului, preţul mediu de achiziţie pentru carcasa de porc a fost cu 26% mai mare faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu 12 procente peste valoarea înregistrată în 2015. De asemenea, în ultimul an, la pieptul de porc s-a consemnat o creştere de 40 de procente, iar la jambon de 25%. Comisia Europeană estima luna trecută că preţul cărnii de porc va urma o curbă ascendentă până în a doua parte a anului. Printre cauzele care au condus la majorarea preţului cărnii de porc la nivel european se află creşterea exportului în ţările asiatice, anul trecut, respectiv scăderea efectivelor de porcine – se mai arată în comunicatul Asociaţiei./fdoman/sdm2

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 aprilie)