Cireșul japonez – o tradiție de secole

Cireșul japonez, provenit, după cele mai mult surse, de undeva din zona munților Himalaya, este sărbătorit în patria sa din Extremul Orient încă din perioada anilor 800, deși importanța sa era una aparte chiar din Antichitate, întrucât anunța sezonul de plantare a orezului.
japan-cherish-11-1000x600Perioada Heian (794 -1185) este cea care a făcut popular obiceiul de a celebra înflorirea cireșilor. Pe atunci, împărații si membrii Palatului Imperial țineau adevărate banchete în aer liber, sub ramurile pline de flori ale cireșilor. Ușor, ușor, tradiția a fost preluată și de samurai și de oamenii obișnuiți, astfel încât sărbătorirea cireșului a intrat definitiv în cultura societății japoneze. În prezent, în timpul primăverii, una dintre activitățile preferate ale japonezilor este aceea de a merge și a privi cireșii înfloriți și de a organiza picnicuri în decorul fermecător oferit de aceștia.
japoneze-1024x731 Florile de cireș japonez – numite sakura – au o profundă semnificație simbolică pentru japonezi, prin existența lor foarte scurtă – durează aproximativ săptămână – dar și prin frumusețea lor nemaiîntâlnită, concentrând în câteva firave petale roz o adevărată filozofie de viață. Superbele flori pasagere ale cireșilor semnifică faptul că totul este trecător, inclusiv viața, care trebuie sărbătorită pentru frumusețea ei. De altfel, soldații japonezi erau cunoscuți ca cei mai mari admiratori ai cireșului japonez deoarece, prin prisma profesiei, viața lor se sfârșea foarte devreme. Simbolul sakura face apel și la perioada de înflorire trecătoare a frumuseții femeilor, dar și la noi începuturi, mai ales că perioada în care înfloresc cireșii japonezi corespunde cu începutul anului academic și a anului fiscal în Japonia (1 aprilie).
La nivelul autorităților nipone se creează o adevărata competiție pentru a prezice cât mai exact când vor înflori cireșii japonezi pe teritoriul insulei, în funcție de regiune. Sezonul este declarat deschis când un copac dintr-o anumită zonă are cel puțin cinci sau șase flori. La nivelul întregii țări, de obicei, sezonul cireșilor începe la sfâșitul lunii februarie și se termină în luna mai.
100-yeni-2014_875_87664332f85ef99aLFoarte interesant este și faptul că putem găsi floarea de cireș japonez gravată pe moneda de 100 de yeni.
Sakura este foarte importantă pentru japonezi și pe planul relaţiilor diplomatice, cireșul reprezentând unul dintre cele mai grăitoare daruri oferite altor state. De exemplu, în anul 1912 Japonia a oferit Statelor Unite ale Americii 3 020 de cireși pentru a marca prietenia de atunci dintre cele două state. Arborii au fost plantați în Parcul Sakura din Manhattan și în Washington, D.C, primii doi fiind fixați în pământ chiar de Prima Doamnă a vremii, Helen Taft. În 1965, darul a fost reînnoit cu încă 3 800 de cireși japonezi, iar în prezent cireșul japonez are un festival anual în capitala americană, scrie Mihaela Simina pe site-ul RFI.

www.rfi.ro – 6 aprilie