Iniţiativă lansată de Bursa de Valori Bucureşti

Bursa de Valori Bucureşti lansează în premieră o iniţiativă prin care românii vor putea să susţină un proiect de educaţie financiară. Potrivit unui comunicat al instituţiei, românii vor putea semna o petiţie online în acest sens, iar 15 mai ar putea deveni Ziua Naţională a Investiţiilor. Un studiu realizat de Standard & Poor’s asupra educaţiei financiare globale arată că România se află pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte educaţia financiară, în condiţiile în care doar 22% din populaţie are cunoştinţe financiare minime. Pentru a informa populaţia, Bursa de Valori Bucureşti va organiza în perioada 14-15 mai o serie de evenimente publice menite să încurajeze investiţiile românilor şi să contribuie la creşterea nivelului de educaţie financiară./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie