Preşedintele Senatului a avut o întrevedere cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

România continuă să reprezinte un furnizor de securitate şi un factor de stabilitate în Balcani şi în vecinătatea estică a Uniunii Europene – a afirmat astăzi şeful Senatului, Călin Popescu-Tariceanu, la întrevederea cu preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Pedro Agramunt. Cele două oficialităţi au vorbit despre ultimele evoluţii regionale, cu accent pe situaţia din Ucraina, climatul postelectoral din Republica Moldova, gestionarea fenomenului migraţiei şi continuarea eforturilor de combatere a terorismului.  Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la degradarea climatului politic din Europa – intensificarea manifestarilor xenofobe, intolerante şi naţionaliste -, situaţie care a permis ascensiunea formaţiunilor politice extremiste ale căror programe politice sunt în disonanţa cu valorile fundamentale ale Consiliului Europei: respectarea drepturilor omului, a democraţiei şi statului de drept./dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 6 aprilie