Revista presei internaţionale – 6 aprilie 2017

Programată mâine (7 aprilie), întâlnirea preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, cu omologul său chinez, Xi Jinping, atrage deja atenţia presei internaţionale. „Diplomaţia golfului, promovată de preşedintele Trump, ajunge pe un teren accidentat”, comentează cotidianul britanic „The Guardian”. Ziarul observă că, „dacă, în timpul recentei vizite a premierului nipon Shinzo Abe, preşedintele Trump şi-a putut invita oaspetele la o partidă de golf, e greu de crezut că un asemenea eveniment s-ar putea repeta şi cu preşedintele chinez, cu atât mai mult cu cât, în ţara acestuia, golful a fost interzis până nu demult, fiind socotit ‘sportul decadent al milionarilor'”. Cam de aceeaşi părere pare să fie şi ziarul american „The New York Times”, care titrează: „Trump şi Xi: doi lideri impunători ale căror programe se bat cap în cap”.
Vom afla însă mai târziu cum au decurs lucrurile, aşa că să ne oprim acum asupra altor evenimente comentate în ziarele străine de astăzi. Un presupus atac cu arme chimice semnalat în Siria a stârnit reacţii diverse pe plan internaţional. „Rusia şi Iranul răspund moral de atacul cu arme chimice din Siria”, este de părere secretarul de stat american, Rex Tillerson, citat de cotidianul israelian „Ha’aretz”. Potrivit aceluiaşi ziar, „surse ale guvernului american opinează că atacul a fost ‘aproape sigur’ pus la cale de preşedintele sirian Bashar al-Assad”. Pe marginea aceluiaşi subiect, într-un alt ziar israelian, „The Jerusalem Post”, „Germania acuză şi ea Iranul, dar şi Rusia pentru atac, având în vedere că aceste două ţări sunt aliate ale regimului Assad”. Dar, într-un ziar filipinez, „Manila Bulletin”, „un purtător de cuvânt al Ministerului iranian de Externe afirmă că ţara sa condamnă atacurile cu arme chimice indiferent de autorii lor”. Ziarul american „The Washington Post” relatează că „oficialii ruşi i-au învinovăţit pe rebelii sirieni pentru atacul cu arme chimice”, după care comentează: „Declaraţiile se numără printre rarele ocazii când s-a recunoscut că în zonă au fost lansate atacuri aeriene. De obicei, Moscova neagă implicarea sa în asemenea atacuri soldate cu multe victime, iar anterior a şi falsificat nişte imagini video din dorinţa de a-şi absolvi avioanele de orice vină”.
Să revenim însă în Europa, unde problemele sunt de altă natură. „Miercuri, europarlamentarii au adoptat o rezoluţie care stabileşte priorităţile de urmărit în negocierile divorţului de Marea Britanie”, anunţă cotidianul italian „Corriere della Sera”. Dar nemulţumirile au şi apărut: acelaşi cotidian îl citează pe britanicul Nigel Farage, liderul partidului UKIP, de extremă dreaptă, care „a acuzat Uniunea Europeană că se comportă ca ‘o mafie’, luând Regatul Unit ‘ostatic'”. « Nu vom încerca niciodată să pedepsim Regatul Unit, ci îi vom cere pur şi simplu să plătească pentru angajamentele asumate în calitate de membru al Uniunii”, a replicat însă negociatorul-şef pentru Brexit, Michel Barnier, citat de ziarul francez „Le Monde”. Dar, referindu-se la acelaşi eveniment, un articol din publicaţia germană „Handelsblatt” are un titlu cât se poate de sugestiv: „Împreună împotriva Brexitului”.

Alexandru Danga, Agenţia de presă RADOR