Prezență românească la cea de a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta

În perioada 20-23 aprilie 2017, Institutul Cultural Român Budapesta se alătură Ministerului Culturii din România, organizatorul standului oficial al României la cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului Internațional de Carte de la Budapesta, printr-o serie de manifestări culturale dedicate literaturii române contemporane.

Vineri, 21 aprilie, ora 11.00

Lansare de carte: la standul României (B5) din incinta Complexului expozițional Millenáris, Júlia Vallasek, invitata ICR Budapesta la Festivalul Internațional de Carte va prezenta romanul lui Max Blecher: „Întâmplări în irealitatea imediată/Történetek a közvetlen irrealitásban”, apărut la Editura Kriterion din Cluj-Napoca în 2016. Traducătoarea va prezenta cartea împreună cu Gyula Szabó H., directorul Editurii Kriterion.

Max Blecher este considerat de criticii literari din toată Europa drept un geniu suprarealist interbelic. Romancierul de origine evreiască are şi o viaţă de roman, scriind de la 19 ani ţinut la pat de o formă de turbeculoză osoasă. Astăzi, Max Blecher, regele introspecţiei şi al analizei, are numeroși fani în lumea artistică, numiţi „blecherieni”. Romancier apreciat mai mult în străinătate decât în România, Max Blecher a fost comparat de criticul englez Paul Bailey, dar şi de Eugen Ionescu, cu Franz Kafka, dar mai profund. Mai mult decât atât, Mihail Sebastian a precizat că Blecher a fost un geniu al suprarealismului şi principalul reprezentant al literaturii autenticităţii, un adevărat deschizător de drumuri. Blecher aduce în literatura română imaginile dezolante ale sanatoriilor, introspecţiile, analiza fină, febra existenţială şi un mod inedit de a-şi picta viaţa în romanele sale, fiind considerat de majoritatea criticilor drept unul dintre cei mai valoroşi scriitori români.

Romanul „Întâmplări în irealitatea imediată” apărut în 1936. Ulterior a fost reeditat, ultima apariție fiind la Editura Art în 2009. A fost tradus în limba maghiară de Vallasek Júlia, lector universitar al Universității Babeș-Bolyai și a apărut în 2016 la Editura Kriterion din Cluj-Napoca.

Sâmbătă, 22 aprilie, ora 11.00

Lansare de carte: la standul României (B5) din incinta Complexului expozițional Millenaris, Dan Lungu, invitatul ICR Budapesta la Festivalul Internațional de Carte vaprezenta ultimul său volum tradus în limba maghiară „Raiul găinilor /Tyúkok a mennyben” apărut la editura Pont în 2016. Scriitorul va intra în dialog Szonda Szabolcs, traducătorul volumului şi Szávai Ilona, reprezentanta editurii.

Romanul „Raiul Găinilor” a fost patru luni în topul vânzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediția germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania.

Dan Lungu (n. 15 septembrie 1969, Botoșani) este unul dintre cei mai apreciați şi mai traduși scriitori români. Este conferențiar la Catedra de Sociologie, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, a fost director al Muzeului Literaturii Române din Iași. În 1996 inițiază grupul literar Club 8. Între 2001 și 2002 este redactor-șef al revistei de cultură Timpul. Este membru al ASPRO și al Uniunii Scriitorilor din România. Din 2013, a inițiat și organizat anual festivalul FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași), împreună cu scriitorii Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici.

„Dan Lungu, cu un acut simț satiric, îmbracă proza românească în haine de mare valoare, în contextul literaturii internaționale.” (Wiener Zeitung)

„Chiar dacă romanul mustește de umor, Dan Lungu nu prezintă doar o stradă de provincie din România, ci tabloul unei întregi societăți fisurate, al societății de tranziție.” (Frankfurter Allgemeine Zeitung)

Duminică, 23 aprilie, ora 11.00

Lansare de carte: la standul României (B5) din incinta Complexului expozițional Millenáris, traducătoarea Judit E. Ferencz va prezenta antologia Singurătate gonflabilă” (prozatori maghiari din Transilvania) apărută la Editura ICR în 2016, împreună cu Sorin Gherguţ, redactor al Editurii ICR și trei dintre autori: Demény Péter, Demeter Szilárd, precum Papp Sándor Zsigmond.

Singurătate gonflabilă(prozatori maghiari din Transilvania) – este o antologie de proză contemporană în care Judit E. Ferencz a selectat scriitori din Transilvania care scriu în limba maghiară și pe care le-a tradus în limba română. Volumul cuprinde povestiri semnate de autori din mai multe generații: Péter Demény, Szilárd Demeter, Zsuzsanna Ferencz, Attila György, Zsolt Láng, Evelin Márton, Vilmos Molnár, Attila Mózes, Zsolt Koppány Nagy, Sándor Zsigmond Papp, László Potozky, Zsuzsa Selyem, Róbert Csaba Szabó, István Szilágyi, Andrea Tompa, Gábor Vida, Ferenc Zsidó.

„Mi se pare extraordinară inițiativa de a reuni, între copertele unei antologii, autori maghiari ardeleni exponențiali, însemnați, ce aparțin mai multor generații și mai multor orientări și tendințe literare – un mozaic de autori cu poetici diferite, al căror numitor comun este talentul dublat de dragostea pentru literatură. Este un pas extrem de important în direcția firească a normalizării dialogului cultural.” George Volceanov.