26.547 locuri de muncă vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 26.547 locuri de muncă, în data de 20 Aprilie 2017.

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 3.3800, Sibiu – 2.491, Dolj – 1.754, Prahova – 1.711, Arad – 1.264, Timiş – 1.029, Cluj – 836, Iaşi – 809, Hunedoara – 746, Vâlcea – 688, Ilfov – 597, Constanţa – 647, Satu Mare – 646, Neamţ – 637, Harghita – 596, Teleorman – 593, Bistriţa-Năsăud – 587, Braşov – 553, Argeş – 550, Gorj – 521, Bihor – 509, Mureş – 500, Olt – 473, Maramureş – 405, Vaslui – 385, Alba – 378, Brăila – 319, Călăraşi – 312, Caraş-Severin – 267, Vrancea – 256, Galaţi – 222, Ialomiţa – 220, Tulcea – 208, Buzău – 201, Sălaj – 172, Dâmboviţa – 165, Botoşani – 156, Covasna – 109, Suceava – 83, Giurgiu – 76, Bacău – 47, Mehedinţi – 29.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.394), lăcătuş mecanic (1.194), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.115), lucrător comercial (1.047), agent de securitate (947), manipulant mărfuri (778), confecţioner-asamblor articole din textile (748), şofer autocamion / maşină de mare tonaj (722), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (575), montator subansamble (547).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro. Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul www.card-profesional.ro.