Alunecare de teren în satul Izvoarele, din judeţul Galaţi

O nouă alunecare de teren a avut loc, astăzi, în satul Izvoarele, din judeţul Galaţi. După cum transmite corespondenta RRA, Maria Măndiţă, dacă fenomenul va continua, şase familii vor trebui să fie evacuate. Potrivit reprezentanţilor ISU, alunecarea de astăzi s-a manifestat în interiorul localităţii, la o distanţă de aproximativ 500 de metri de cele şase gospodării. Luna trecută, în apropierea satului Izvoarele s-a produs o altă alunecare de teren, cu o lungime de aproximativ 300 de metri şi o lăţime de 250 de metri./rpatulea/pvelisar

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 23 aprilie