Calendarul evenimentelor, 30 aprilie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE 

– Senat

* Jud.Botoşani: Senatorul PSD, Lucian Trufin finalizează prima etapă de pregătire a fermierilor botoșăneni pentru accesarea măsurilor din Programul Național de Dezvoltare Rurală. Programul zilei:

  • ora 11:00 – în Hilișeu-Horia – la căminul cultural pentru fermierii din: Hilișeu-Horia, Cristinești, Ibănești, Pomârla, Dersca, Mihăileni, Lozna, Șendriceni, George Enescu, Broscăuți
  • ora 13:30 – la Primăria Văculești – în sala de ședințe pentru fermierii din: Văculești, Roma, Nicșeni, Leorda, Brăești, Vârfu Câmpului, Dimăcheni, Corlăteni, Vorniceni, Cordăreni și Cândești

– Apărare, Interne

* Cluj-Napoca: Opera Naţională Română din Cluj-Napoca susţine spectacolul „Don Carlo”, de Giuseppe Verdi, sub semnul omagierii veteranilor de război (29 apr.) – ora 18:30 

– Culte, Biserică

* Iaşi: Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolitul Nafpaktosului (Grecia) va susține o conferință pe tema „Viața duhovnicească a creștinului în societatea actuală” – ora 18:30,  în Aula „Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, moderator fiind Ierom. Dr. Nathanael Neacșu

* SUA: IPS Nicolae va fi instalat ca Mitropolit Ortodox Român al celor două Americi, în Catedrala Sfinții Împărați Constantin și Elena din Chicago. O delegație a Patriarhiei Române condusă de IPS Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei, se va afla în perioada 28 aprilie – 7 mai 2017 pe continentul american cu acest prilej. Va participa și IPS Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale 

– Social

* Africa de Sud: Se desfăşoară ultramaratorul ”Sahara Race 2017” (30 apr. – 7 mai) în deşertul Namibiei, la care participă în scop caritabil pentru copii cu autism din Botoşani, subofiţerul Iulian Rotariu, pompier botoşănean

* Roma: La Teatrul ITALIA are loc spectacolul cu scop caritabil „Note de primăvară”, organizat de Asociația Pro Cultura-Ro Arte, Asociația Responsabilita Sociale Onlus și Grupul „Românii din Roma” 

– Cultură

* Seară de poezie și jazz organizată de Muzeul Național al Literaturii Române şi Green Hours jazz-café de Ziua Internațională a Jazz-ului (30 apr.) – ora 18:00

  • ora 18:00 – vernisajul expoziției „25 Unknown Portraits of American Jazz Giants”, autor: Edmund Höfer. Imaginile, selectate şi prelucrate de cunoscutul muzician şi regizor Hanno Hoefer, fiul fotografului de presă Edmund Höfer, sunt dedicate muzicienilor americani de jazz care ne-au vizitat țara în cadrul proiectului Ambasadorii Prieteniei
  • ora 19:00 – Seară de Poezie și Jazz, invitați: Ioana Crăciunescu (poetă), John Betsch (tobe), Mircea Tiberian (pian), Michael Acker (contrabas)
  • ora 20:30 – Video Jazz Poems, scurtmetraje realizate de artistul vizual Cildus şi dedicate poeților Ioan S. Pop, Traian T. Coșovei, Cristian Popescu

* Se deschide stagiunea estivală a Teatrului Masca cu spectacolul de stradă de tip paradă „Parizianca”, în care actorii, îmbrăcați în marionete uriașe se plimbă, dansează vals, bat step și interacționează cu trecătorii – ora 17:00, la Roata Mare din Parcul Herăstrău (30 apr.-1 mai)

  • ora 18:30 – astăzi are loc spectacolul „Mateloții” – în Parcul Herăstrău, zona Roata Mare

* Mogoşoaia: În cadrul ediţiei a VI-a a Mogoşoaia ClasicFest, vor evolua tineri muzicieni de mare valoare, laureați ai Concursului “Drumul spre celebritate”: violoncelistul Constantin Borodin și Marius Helciu, marimbafonist – ora 12:00, la Palatul Brâncovenesc. Cei doi vor interpreta alternativ lucrări de: Ney Rosauro, Johann Sebastian Bach, Ludwig Albert, Alfredo Piatti, Gordon Stout şi Alice Gomez. Printre partenerii media: Radio România Cultural, Radio România Muzical

* Piatra Neamţ: Se deschid lucrările simpozionului –  Premiul Național pentru Proză ”Ion Creangă”, Opera Omnia, în prezenţa preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România, Nicolae Manolescu, şi a preşedintelui Consiului Judeţean Neamţ, Ionel Arsene – ora 10:00, sala „Calistrat Hogaş” a Consiliului Judeţean. Evenimentul își propune să marcheze cei 180 de ani de la nașterea marelui scriitor

– Sport

* Are loc partida CFR 1907 Cluj –  CSU Craiova, din etapa a 8-a a Ligii I la fotbal, play-off  – ora 20:30, Stadion Dr. Constantin Radulescu, Cluj Napoca

* Are loc partida Pandurii Tg. Jiu –  FC Voluntari, din etapa a 8-a a Ligii I la fotbal, play-out – ora 18:00 Stadion Municipal Drobeta Turnu Severin, Drobeta Turnu Severin 

– S-a întâmplat într-o zi de 30 aprilie

* Cu 228 de ani în urmă (1789) pe terasa de la Federal Hall din Wall Street, New York, a avut loc ceremonia de învestire a primului preşedinte al Statelor Unite ale Americii, George Washington (1789-1797). George Washington (n. 11/22.II.1732 – m. 14.XII.1799), general şi om politic american, a fost comandantul suprem al forţelor militare în timpul Războiului pentru independenţa coloniilor engleze din America de Nord (1775-1783) şi preşedinte al Convenţiei constituţionale de la 1787

* Se împlinesc 160 de ani (1857) de la introducerea, la Bucureşti, a iluminatului public cu lămpi cu petrol lampant, capitala Ţării Româneşti fiind primul oraş din lume luminat în acest fel

* În urmă cu 157 de ani (1860) începea guvernarea Cabinetului Mihail Kogălniceanu în Moldova (până la 17/29.IV.1861) (30.IV/12.V)

* Acum 121 de ani (1896) apărea Legea învăţământului primar şi normal-primar („Legea Poni”) şi se înfiinţa „Casa şcoalelor”, instituţie ce administra fondurile destinate construirii de localuri pentru şcolile primare (desfiinţată în timpul regimului comunist) (30.IV/12.V)

* Cu 136 de ani în urmă (1881) Conferinţa de la Sibiu a cercurilor electorale ale românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş (încheiată la 2/14.V.1881) hotăra unificarea Partidului Naţional Român din Banat şi Ungaria cu Partidul Naţional Român din Transilvania sub numele acestuia din urmă. Conferinţa l-a însărcinat pe George Bariţiu să redacteze un memoriu care să analizeze din toate punctele de vedere situaţia românilor din monarhia habsburgică (30.IV/12.V)

* Se împlinesc 115 ani (1902) de când a avut loc, la Opera Comică din Paris, premiera operei „Pelléas et Mélisande” (dramă lirică în 5 acte şi 19 tablouri), de Claude Debussy, după un libret de Maurice Maeterlinck

* Acum 69 de ani (1948) a IX-a Conferinţă panamericană de la Bogota hotăra crearea Organizaţiei Statelor Americane – OSA, cu sediul la Washington, prin transformarea Uniunii Panamericane (Uniunea Republicilor Americane, creată în 1889), organizaţie guvernamentală, cu 35 de state membre şi 24 de state cu statut de observatori permanenţi, având ca obiective securitatea continentală şi soluţionarea paşnică a conflictelor dintre statele membre

* Se împlinesc 25 de ani (1992) de când, prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu desprinsă din Frontul Salvării Naţionale (la a treia Convenţie a formaţiunii, desfăşurate în perioada 27 – 29.III.1992), era înregistrată ca partid politic sub denumirea de Frontul Democrat al Salvării Naţionale (în iulie 1993 va deveni Partidul Democraţiei Sociale din România/PDSR)

* Acum 11 ani (2006) a avut loc, la Blaj, ceremonia ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră şi a întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan

* Cu 4 ani în urmă (2013) regina Beatrix a Olandei (n. 1938) a abdicat, iar Willem-Alexander, Prinţ de Orania a urcat pe tronul Ţărilor de Jos ca regele Willem-Alexander al Olandei. Este primul rege al Olandei de la moartea stră-stră-bunicului său în 1890, regele Willem al III-lea

Aniversări – Comemorări

– Duminica Verde (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– „Ziua Cooperării Civili-Militari”; la această dată a fost înfiinţată, în baza HG nr. 110/14 aprilie 1997, prima structură CIMIC (Civil-Military Co-operation) din Armata României, în cadrul Direcţiei Planificare Strategică şi Control Armamente; CIMIC este un concept NATO, folosit, de regulă, pe timpul operaţiilor de sprijin al păcii, şi reprezintă totalitatea acţiunilor întreprinse pentru a stabili şi a menţine cooperarea între comandanţii militari, populaţia civilă şi instituţiile din zona de operaţii, în vederea asigurării unui climat de securitate – 20 de ani

– „Ziua Infanteriei Române” (la 30.IV/11.V.1830 a fost semnat actul de naştere al infanteriei române prin „formarea în Valahia a 6 batalioane de infanterie şi a 6 escadroane de călărimea străjii pământeşti”)

– 1858: S-a născut medicul legist Mina Minovici, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară; întemeietorul şi directorul Institutului Medico-Legal (1924-1933) şi al Serviciului antropometric din Bucureşti (m. 1933)

– 1906: S-a născut Matei Alexandrescu, poet, prozator şi cronicar literar (m. 1979)

– 1908: A murit fizicianul Dimitrie Negreanu; lucrări de electricitate, magnetism şi mineralogie; în 1889 şi-a luat doctoratul, la Paris, fiind primul român doctor în fizică; membru corespondent al Academiei Române din 1893 (n. 1858)

– 1933: A murit Anna de Noailles, scriitoare franceză de origine română (din familia Brâncoveanu); membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (n. 1876)

– 1944: S-a născut inginerul Andrei P. Silard; studii privind dispozitivele electronice, fizica conductoarelor, circuitele electronice şi optoelectronice; membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 1993)

– 1947: S-a născut Nicolae Opriţescu, regizor de film documentar şi artistic; în 1988 s-a stabilit în Franţa, deoarece în urma interzicerii filmului „Sezonul pescăruşilor” (1984) nu a mai reuşit să lucreze în cinematografie – 70 de ani

– 1948: A murit Aurel Petrescu, regizor şi operator, pionier al filmului de animaţie românesc; a realizat, în 1920, primul film de desene animate românesc, „Păcală în Lună” (n. 1897). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 18 aprilie 1948

– 1966: A murit Nicolae Gh. Lupu, medic internist şi anatomopatolog; contribuţii la mai buna organizare a învăţământului medical românesc; membru titular al Academiei Române din 1948 (n. 1884)

– 1979: A murit Pantelimon (Pan) Halippa, poet, publicist şi om politic; vicepreşedinte al Sfatului Ţării, care, la 27.III.1918, a hotărât unirea Basarabiei cu România; membru marcant al PNŢ, parlamentar în toate legislaturile între anii 1918 şi 1940, ministru în mai multe rânduri în Guvernul de la Bucureşti în perioada 1927-1931; membru corespondent al Academiei Române din 1918 (n. 1883, la Cubolta, azi R. Moldova)

– 1994: A murit actorul George Constantin (n. 1933)

– 2003: A murit Alexandru Pintescu, scriitor şi traducător (n. 1947)

– 2008: A murit criticul şi istoricul literar Fănuş Băileşteanu (n. 1947)

EVENIMENTE EXTERNE

– New Delhi: Vizita președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, în India, în cadrul căreia se va întâlni cu premierul indian Narendra Modi (30 apr.- 1 mai)

– Hong Kong: Vizita preşedintelui indonezian Joko Widodo ( 30 apr. -1 mai)

– Moscova: Vizita cancelarului german, Angela Merkel

– Arabia Saudită: Vizita cancelarului german Angela Merkel, în cadrul căreia va discuta cu liderii saudiţi

– Roma: Alegeri interne pentru conducerea Partidului Democrat din Italia. Cei trei candidaţi sunt Matteo Renzi, fost prim-ministru, Michele Emiliano, guvernator de Apulia, şi Andrea Orlando, ministrul justiţiei

– Gatineau, Canada: Show aerian al Patrulei acrobatice a Franţei, la aniversarea a 150 de ani ai confederaţiei canadiene și a 100 de ani de la bătălia de pe creasta Vimy

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Internaţională a Jazz-ului”, proclamată în noiembrie 2011, în timpul Conferinţei Generale UNESCO şi stabilită la solicitarea artistului american de jazz Herbie Hancock, ambasador al bunăvoinţei pe lângă această organizaţie. Ziua este destinată conştientizării comunităţii internaţionale asupra virtuţilor jazz-ului ca un mijloc de educaţie, precum şi ca o forţă de pace, unitate, dialog şi cooperare între oameni

– „Ziua Mondială a Oraşelor Înfrăţite” (se sărbătoreşte în ultima duminică a lunii aprilie, începând din 1985); la 28.IV.1957 ( – 60 de ani) a fost constituită (la Aix-les-Bains, Franţa) Federaţia Mondială a Oraşelor Înfrăţite, cu sediul la Paris; câteva oraşe româneşti înfrăţite cu oraşe din alte ţări: Sinaia cu Aosta (Italia), Galaţi cu Coventry (Marea Britanie), Craiova cu Nanterre (Franţa), Constanţa cu Turku (Finlanda) şi cu Boulogne-sur-Mer (Franţa), Cluj cu Dijon (Franţa) ş.a.

– Suedia: Sărbătoare naţională; Ziua de naştere a regelui Carl al XVI-lea Gustaf (30.IV.1946); pe numele său complet Carl Gustaf Folke Hubertus, deţine această funcţie din 15 septembrie 1973

– În Vietnam se marchează „Ziua Victoriei”; la 30.IV.1975 a luat sfârşit războiul izbucnit în urmă cu 30 de ani, soldat cu peste 2,5 milioane de morţi şi distrugeri incalculabile; va urma reunificarea ţării – Vietnamul de Sud cu R.D. Vietnam, iar la 2.VII.1976 va fi proclamată Republica Socialistă Vietnam

– 1770: S-a născut David Thompson, explorator şi geograf canadian de origine britanică (m. 1857)

– 1792: A murit John Montague conte de Sandwich, politician, inventator şi explorator englez; lui i se atribuie inventarea sandviciului (1762) (n. 1718) – 225 de ani

– 1864: S-a născut poetul estonian Juhan Liiv, unul dintre cei mai importanţi poeţi ai ţării (m. 1913)

– 1870: S-a născut compozitorul austriac de origine maghiară Franz Léhar (m. 1948)

– 1883: S-a născut Jaroslav Hašek, scriitor satiric ceh (m. 1923)

– 1883: A murit pictorul francez Édouard Manet, precursor al impresionismului (n. 1832)

– 1899: A murit Ludwig Büchner, filosof german, adept al materialismului radical (n. 1824). NOTĂ: Mai multe surse dau ca dată a morţii 1 mai 1899

– 1901: S-a născut, în Belarus, economistul american de origine evreiască, Simon Kuznets, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1971, pentru interpretarea sa empirică a creşterii economice care a îmbunătăţit înţelegerea structurilor socio-economice şi a dezvoltării economice (m. 1985)

– 1902: S-a născut Theodore W. Schultz, economist american, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 1979, împreună cu Sir Arthur Lewis (m. 1998) – 115 ani

– 1932: S-a născut oboistul elveţian Michel Piguet (m. 2004) – 85 de ani

– 1933: S-a născut Willie Nelson, cantautor de muzică country, actor de film şi producător american. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 29 aprilie 1933

– 1938: S-a născut Gary Collins, actor şi prezentator de televiziune american (m. 2012)

– 1941: A murit regizorul american de film, scenaristul şi producătorul Edwin S. Porter; pionier al filmului mut, cu o contribuţie esenţială la definirea genurilor şi a primelor elemente de limbaj cinematografic (n. 1870, în Scoţia)

– 1945: A murit Adolf Hitler (numele real: Schicklgruber), om politic german; şeful Partidului Naţional-Socialist al Muncitorilor Germani (din 1920); cancelar (din ianuarie 1933) şi conducător (Führer) al statului german (din august 1934); creatorul doctrinei naţional-socialiste (în lucrarea „Mein Kampf”), întemeiate pe pangermanism şi rasism; a instaurat dictatura în Germania, promovând o politică externă agresivă, revanşardă, care a dus la declanşarea celui de-Al Doilea Război Mondial (n. 1889)

– 1949: S-a născut António Guterres (António Manuel de Oliveira Guterres), om politic şi inginer portughez; a preluat, de la 1 ianuarie 2017, funcţia de secretar general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, pentru un mandat de cinci ani; Înalt Comisar al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (2005-2015); preşedinte al Internaţionalei Socialiste (1999 – 2005); preşedinte al Consiliului European (ian. – iul. 2000); prim-ministru al Republicii Portugheze (1995–2002); secretar general al Partidului Socialist Portughez (1992 – 2002)

– 1949: A murit Lajos Ágner, scriitor, istoric literar şi orientalist maghiar (n. 1878)

– 1954: S-a născut regizoarea, scenarista, actriţa şi producătoarea neo-zeelandeză de film Jane Campion; în prezent locuieşte la Sydney, în Australia

– 1983: A murit George Balanchine (pe numele adevărat: Gheorghi Balancivadze), balerin şi coregraf american de origine georgiană; s-a numărat printre fondatorii Şcolii americane de balet (1934); animator al New York City Ballet (n. 1904)

– 1983: A murit muzicianul american Muddy Waters (n. 1915)

– 1989: A murit Sergio Leone, regizor, scenarist şi producător italian de film (n. 1929)

– 2006: A murit Jean-François Revel, filosof, scriitor şi jurnalist francez (n. 1924)

– 2011: A murit Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (n. 1911)

– 2011: A murit dr. Ronald D. Asmus, director executiv al Biroului de la Bruxelles al „German Marshall Fund” (GMF), fost adjunct al asistentului secretarului de stat al SUA pentru Europa (n. 1957)

– 2015: A murit cântăreţul american de muzică R&B şi soul Ben E. King (numele real: Benjamin Earl Nelson) (n. 1938)

– 2015: A murit cântăreaţa franceză Patachou (numele real: Henriette Raugon) (n. 1918)

– 2016: A murit chimistul şi profesorul britanic Sir Harry Kroto; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1996, împreună cu chimiştii americani Robert F. Curl Jr. şi Richard E. Smalley (n. 1939) – 1 an