Şase persoane au fost reţinute în dosarul privind vânzarea vagoanelor casate de la CFR Marfă

Şase persoane au fost reţinute în dosarul privind vânzarea, la un preţ subevaluat, a vagoanelor casate de la CFR Marfă. Este vorba despre membri ai comisiilor de casare şi ai conducerii sucursalei CFR Marfă Timişoara. Zeci de persoane au fost chemate la audieri de procurorii DIICOT, între care şi 11 directori de la CFR Marfă şi de la REMAT Călăraşi. Ei au fost ridicaţi astăzi, de poliţie, în urma a peste 60 de percheziţii domiciliare efectuate în nouă judeţe şi în municipiul Bucureşti. Inculpaţii ar fi iniţiat vânzarea la Bursa de Mărfuri a aproape 2.500 de vagoane la preţ de fier vechi, deşi deşeurile provenite din casare se încadrau în categorii cu o valoare de piaţă superioară. În acest dosar, prejudiciul se ridică la aproximativ şase milioane de euro./rpatulea/fcostea

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 mai