Comisia juridică a Senatului a respins, cu un vot reluat, graţierea pedepselor pentru mită şi trafic de influenţă

Comisia juridică a Senatului a respins graţierea pedepselor pentru mită şi trafic de influenţă în urma unui nou vot dat astăzi, la o zi după ce membrii comisiei luaseră o hotărâre contrară. Dacă ieri senatorii au adoptat prin vot graţierea faptelor de corupţie, astăzi, la solicitarea senatorului PNL Daniel Fenechiu, s-a revenit asupra votului.

Daniel Fenechiu: „Având în vedere soluţia pentru care a optat comisia în ceea ce priveşte excluderea de la efectul graţierii a tuturor infracţiunilor din Legea 78/2000 în raport de împrejurarea că avem totuşi prinse şi neexceptate infracţiunile de corupţie despre care am discutat ieri, în raport şi de declaraţiile făcute de liderii Partidului Social Democrat, în speţă de preşedintele partidului şi de prim-ministru, grupurile parlamentare, respectiv membrii comisiei din partea Partidului Naţional Liberal şi a Uniunii Salvaţi România vă propun să revenim asupra votului de ieri în ceea ce priveşte cele şase infracţiuni de corupţie, să le includem în categoria excepţii de la excludere”.
Reporter: „Propunerea a trecut cu cinci voturi pentru din partea PNL, USR şi UDMR, în timp ce patru senatori social democraţi s-au abţinut. Anterior acestui vot, prin care aşadar nu se graţiază luarea de mită, traficul de influenţă, darea de mită şi cumpărarea de influenţă, comisia a respins tot prin vot şi un amendament care viza graţierea unor persoane condamnate pentru abuz în serviciu. Amendamentul a fost iniţiat de senatorul PMP Traian Băsescu”.
Traian Băsescu: „La noi, problema abuzului în serviciu a fost tratată abuziv. Mă uit la raportul ultim al doamnei şefe a DNA, care spunea că are 2.150 de dosare legate de abuz în serviciu. În acelaşi timp, mă uit şi în Europa. Nu cred că în toate statele membre din Uniunea Europeană găsim 50-100 de dosare. Noi avem 2.150 în lucru. Este evident că avem, şi a demonstrat şi Curtea Constituţională, că avem o aplicare defectuoasă”.
Reporter: „Tot prin vot a fost respins şi amendamentul care propunea graţierea celor condamnaţi pentru conflict de interese. Senatorul PSD Şerban Nicolae, preşedintele Comisiei juridice, declara în debutul şedinţei că graţierea nu este inclusă în programul de guvernare, fiind o chestiune care ţine de parlament. El a mai precizat că nu a discutat cu liderul social democrat, Liviu Dragnea, după ce a acesta a anunţat că nu susţine graţierea persoanelor condamnate pentru infracţiuni de corupţie. Discuţiile continuă aici, la Senat, şi se aşteaptă ca luni Comisia juridică să dea un vot final asupra raportului, care va fi înaintat plenului. Documentul va fi trimis apoi Camerei Deputaţilor, care este for decizional în acest caz”./ovidiu/gioan
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (4 mai)