Calendarul evenimentelor, 6 mai – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

 – Parlament

* Leinsweiler, Germania: Adunarea Parlamentară a OSCE (AP OSCE) în cooperare cu Parlamentul german și cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe German, organizează Seminarul cu tema „Renaționalizarea politicilor și lupta pentru sfere geopolitice de influență: periclitând pacea şi securitatea” (6 – 7 mai). Dintre deputaţii care sunt membri titulari ai Delegaţiei Parlamentului României la AP OSCE, urmează să participe Costel Neculai Dunava (PSD) şi Petru Movilă (PMP)

 – Ministere

* Bistriţa – Năsăud: Vizita ministrului Afacerilor Interne, Carmen Daniela Dan. Din program:

  • ora 9:30 – prezenţă la startul „Gabriela Szabo RunFest”
  • ora 11:00 – inaugurarea subunităţii de intervenţie şi SMURD Lechinţa – lângă Primăria comunei

* Oradea: Decernarea premiilor „Dr. Mozes Carol”, ediţia a VII-a, invitat fiind ministrul Sănătăţii, Florian Bodog – ora 10:00, la sala mare a Primăriei

 – Apărare, Interne

* Constanţa: Forţele Navale Române organizează Gala „Omul anului 2016”, pentru a premia performanţele personalului din subordine, obţinute pe parcursul anului trecut – ora 18:00, la Sala de Festivităţi a Forţelor Navale, Str. Dezrobirii nr. 80. Evenimentul este produs în colaborare cu Societatea Română de Televiziune şi se înscrie în seria de manifestări dedicate comemorării a 100 de ani de la sacrificiul ostaşilor români în luptele care au avut loc la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, în Primul Război Mondial

* Sibiu: Ceremonie militară organizată cu ocazia depunerii jurământului militar de către soldaţii profesionişti – seria februarie 2017, organziată de Şcoala de Aplicaţie pentru Unităţi de Sprijin de Luptă „General Eremia Grigorescu” – ora 9:00, la sediul Centrului de Instruire pentru Artilerie Terestră şi Artilerie Antiaeriană „Ioan Vodă”

– Partide

* Lucrările Congresului ordinar al Partidului Ecologist Român – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala „C.A Rosetti”

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată de UNPR Timiş – ora 12:30

– Culte, Biserică

* Oradea: Statuia Maicii Domnului de la Fatima (Portugalia), în copie fidelă, va fi scoasă din Mănăstirea Franciscană din Oradea pentru a fi expusă, în Catedrala Sf. Nicolae (6 – 7 mai). De la ora 17:00, pelerinii şi toţi cei interesaţi vor putea participa la o procesiune în jurul catedralei cu statuia Maicii Domnului, urmată de o prezentare istorică a evenimentelor de la Fatima, un reportaj video video, rugăciuni şi meditaţii

– Administraţie

* Primăria Municipiului București prin Centrul de Proiecte Educaționale și Sportive București – PROEDUS organizează în perioada 6 – 14 mai, a VI – a ediţie a „Festivalului Sportului” – în Piața George Enescu. Astăzi începe competiția de fotbal masculin. De la ora 17:00, va fi organizată „Gala Sportului Școlar Bucureștean pentru clasele V-VIII”, festivitate de premiere în cadrul căreia elevilor bucureșteni ai claselor V-VIII, campioni sportivi naționali și internaționali, le vor fi răsplătite eforturile depuse de-a lungul anului școlar 2015 – 2016, în cadrul competițiilor și campionatelor naționale și internaționale

 – Social

* Evenimentul „Hackathon: Promotori pentru democraţia europeană”, organizat de Danube Youth Alliance  – ora 9:00, la Danube Youth Center Bucharest, Str. Nicolae Iorga nr. 1 (6 – 7 mai)

* Braşov: O echipă formată din medici de familie din Braşov va participa la cea de a 23-a ediţie a Maratonului celor 24 de ore de înot, pentru strângerea de fonduri în vederea susţinerii şi promovării activităţii Asociaţiei Copiii de Cristal, în beneficiul copiilor cu tulburări din spectrul autist – ora 10:00, la Bazinul Olimpic de Înot (6 – 7 mai). La ediţia din acest an, s-au înscris un număr de 19 echipe din Braşov, Bucureşti, Târgu Mureş, Cluj. Deviza organizatorilor Maratonului celor 24 de ore de înot este „Facem Mişcare pentru a câştiga sănătate, sportul ne învaţă să fim mai buni şi în acelaşi timp să ne depăşim limitele”

* Deva: Profesoara de matematică Ana Avramescu, iniţiatoarea Asociaţiei Pro Educaţie, Istorie şi Cultură, este invitata campaniei „Premianții fără premii” – ora 11:00, în Piața Victoriei

* Timișoara: Târgul Cariere în Alb – locuri de muncă pentru pentru personalul medical, atât în ţară, cât şi în străinătate – ora 10:00, la Centrul Regional de Afaceri

– Mediu

* Buzău: Campania de ecologizare Crâng-Verde Start, organizată de Primăria Buzău şi mai multe ONG-uri locale (6 – 7 mai)

– Medicină, Sănătate

* Asociaţia de Medicină Anti-Aging organizează cel de-al IX-lea Congres Internaţional de Medicină Anti-Aging – la World Trade Center – Hotel Pullman (5 – 7 mai)

* Arad: Dezbatere publică cu tema „Finanţarea medicinei primare – importanţă şi necesitate prezentă. Măsuri şi perspective”, organizată de Societatea de Medicina Familiei Arad, Societatea de Medicina Familiei Bihor, Societatea de Medicina Familiei Caraş-Severin, Societatea de Medicina Familiei Hunedoara, Societatea de Medicina Familiei Timiş, alături de Consiliul Local Civic Arad – ora 13:00, în Amfiteatrul „Aula Magna” al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”

* Băile Govora: Congresul Naţional de Balneologie (4 – 7 mai)

* Eforie Nord: Simpozionul regional „PRACTIC MF”, ediţia a XIX-a – la Hotel Europa (5 – 6 mai)

* Sibiu: Fundaţia Română a Inimii şi Societatea Română de Cardiologie organizează „Zilele Insuficienţei Cardiace” – în Piaţa Mare (5 – 6 mai)

– Învăţământ, Cercetare

* Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti organizează cea de-a IV-a ediţie a colocviilor naţionale studenţeşti din seria „BucharEst Student BEST Letters Colloquia” – în Str. Edgar Quinet nr. 5-7 (5 – 6 mai)

* Revista „Ştiinţă şi Tehnică”, în colaborare cu Centrul Cultural „Casa Artelor”, Primăria Sectorului 3 şi Ministerul Culturii, organizează Festivalul de explorare spaţială şi astronomie „ASTROFEST 2017”, pentru a aniversa 36 de ani de la zborul în spaţiul cosmic al lui Dumitru Prunariu – ora 15:00, în faţa Bibliotecii Naţionale. Evenimentul este prezentat de profesorul Alexandru Mironov, senior editor al Revistei „Ştiinţa şi Tehnică”

* Bârlad: Observatorul Astronomic al Muzeului „Vasile Pârvan”, organizează evenimentul de promovare a astronomiei „Ziua Astronomiei la Bârlad” – ora 19:00, la sediul muzelui. Participă astronomul amator Sorin Cosmin Micloş de la Asociaţia „Ucenicul Astronom” din Miercurea Ciuc

– Cultură

* Muzeul Național al Literaturii Române inaugurează prima serie de evenimente din cadrul proiectului cultural „Scriitori contemporani la muzeu”, în prezența scriitoarei Nora Iuga – ora 13:00, în noul spațiu al MNLR din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8

* Institutul Italian de Cultură din București în colaborare cu Centrul Cultural Italo Român din Milano organizează evenimentul „Românii din Milano. Repere de cultură și identitate românească” – ora 18:30, la sediul instituției din Aleea Alexandru, nr. 41. Manifestarea este prilejuită de apariția la Milano a monografiei „Milano Multietnica. Scorci e memorie”, apărută la editura Meravigli din Milano, a jurnaliștilor Donatella Ferrario și Fabrizio Pesoli, monografie care include pentru prima oară și prezența comunității de români din oraș. Participă: Diana De Marchi – președinta Comisiei de Drepturi Egale din partea Primăriei Generale din Milano, Donatella Ferrario – jurnalistă, Violeta Popescu, Mariana Paliev, Felicia Chi – din partea Centrului Cultural Italo Român din Milano. În cadrul seratei Daria Văcăroiu, elevă la liceul George Enescu din București va susține un recital la harpă

* Finisajul expoziţiei retrospective Paul Gherasim – ora 13:00, la Galeria Romană

* Teatrul Evreiesc de Stat prezintă a doua ediţie a spectacolului pentru copii „Poveste fără sfârşit” – ora 11:00. Dramatizarea textului „Cartea Raiului”, de Iţic Manger, este semnată de lect. dr. Camelia Crăciun

* Evenimentul 90’S Dance Xplosion Live – The Ultimate Party Experience, în cadrul căruia vor concerta formațiile No Mercy, La Bouche și 3 Sud Est și soliștii Turbo B (component al fostei trupe Snap) și Haddaway – ora 20:30, la Arenele Romane

* Artista americană Joan Osbourne susține un concert – ora 23:00, la Hard Rock Cafe

* La „Zilele Artelor Focului 2017”, eveniment organizat în cadrul Proiectului Cultural Contemporanii, coorganizator Institutul Cultural Român, vor participa artiști vizuali cu specializările ceramică, sticlă și metal – ora 12:00, la adresele atelierelor lor (6 – 7 mai). Expoziția Artele Focului va putea fi vizitată în perioada 28 aprilie – 28 mai, în orele de program ale TNB (zilnic între orele 14:00 – 18:30)

* Arad: În perioada 6-14 mai, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad organizează cea de-a 5-a ediţie a Festivalului de Teatru Nou – ora 19:00, Sala Mare. Selecţionerul festivalului este şi în acest an, criticul de teatru Claudiu Groza. Spectacolele vor avea loc la Sala Mare şi Sala Studio a Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, precum şi în Club Flex

* Băneşti, jud. Prahova: Lansarea volumului „Iacării Acrobaţi. Aripi româneşti”, de Maria Cristina Tilică – ora 18:00, la Aerodromul din localitate

* Braşov: Centrul Cultural „Reduta” cu sprijinul Consiliului Judeţean Braşov organizează ediţia a X-a a Festivalului Concurs „Flori în Ţara Bârsei”  (6 – 7 mai)

* Oradea: Aproape o sută de artişti fotografi din ţară şi din străinătate vor participa, în perioada 6-9 mai, la Festivalul european de fotografie (6-31 mai), dedicat Zilei Europei (9 mai), organizat sub patronajul Ministerului Culturii. Festivalul european de fotografie, ediţia a VI-a, este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Oradea, Fundaţia de Protejare a Monumentelor din judeţul Bihor şi Muzeul Cetăţii şi Oraşului Oradea,  în cadrul proiectului cultural cofinanţat de Primăria Municipiului Oradea, intitulat „Dialog fotografic Oradea şi oraşele europene”

* Sebeş: Festivalul Internaţional „Lucian Blaga” (5 – 7 mai)

* Timişoara: Conferinţă de presă organizată cu prilejul organizării celei de-a XXV-a ediţii a Galei UNITER (8 mai), cu participarea preşedintelui Uniter, Ion Caramitru – ora 11:30

 – Sport

* Partide în etapa a 33-a a Ligii a II-a de fotbal:

  • ora 11:00 – ACS Foresta Suceava – CS Luceafărul Oradea – pe Stadionul Areni Suceava
  • ora 11:30 – CS Metalul Reşiţa – FC Braşov – pe Stadionul Voinţa Snagov
  • ora 17:00 – ACS ASU Politehnica Timişoara – AFC Dunărea 2005 Călăraşi – pe Stadionul Ştiinţa Timişoara

* Campionatul Naţional feminin de sabie pe echipe – ora 9:00, la Sala de scrimă ”Ana Pascu”

* Buftea: Meci din Campionatul Naţional de fotbal american: Bucharest Warriors – Bucharest Rebels – ora 16:00, pe Stadionul Orăşenesc

* Cluj-Napoca: Meciul CFR 1907 Cluj – FC Dinamo Bucureşti din etapa a 9-a a fazei play-off a Ligii I de fotbal – ora 21:15, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”

* Cluj-Napoca: Are loc o etapă locală de calificare în cadrul turneului global de fotbal 5-la-5, Neymar Jr’s Five, organizat în țara noastră cu susținerea Federației Române de Fotbal. Finala națională va avea loc în luna iunie la București, când se va afla reprezentanta României în Finala Mondială din Brazilia

* Judeţul Cluj: Se desfăşoară Transilvania Rally, etapa a doua a Campionatului Naţional de raliuri Dunlop 2017 (5 – 6 mai)

* Ploieşti: Sala Olimpia găzduieşte Openul European de judo la cadeţi (U 18) masculin şi feminin, competiţie la care şi-au anunţat prezenţa până acum 533 de judoka din 27 de ţări (6 – 7 mai). De la ora 9:00 se dispută meciurile preliminare de la categoriile masculine 50 kg. 55 kg. 60 kg. şi 66 kg. şi feminine de la categoriile 40 kg. 44 kg. 48 kg şi 52 kg. La ora 16:00, are loc festivitatea de deschidere, iar începând cu ora 16:15 se desfăşoară meciurile pentru medalii

* Timişoara: Gală de box profesionist – meciul Flavius Biea – Laszlo Toth, pentru titlul WBA Oceania la categoria welter – la Sala Olimpia

* Budapesta: Meciuri în Turneul Final4 al Ligii Campionilor la handbal feminin – la Papp Laszlo Sportarena:

  • ora 16:15 (ora României) – Buducnost Podgorica – Gyori Audi ETO KC
  • ora 18:45 – CSM Bucureşti – RK Vardar Skopje

* Madrid: Al doilea Superkombat World Grand Prix al anului, la care participă luptătorul Cătălin Moroşanu – la Arena Palacio Vistalegre

– S-a întâmplat într-o zi de 6 mai

* În urmă cu 417 ani (1600) Mihai Viteazul l-a alungat pe Movilă şi a ocupat Moldova, realizând astfel prima unire politică a celor trei Țări Române. În hrisovul emis la Iaşi, la 27 mai 1600 Mihai Viteazul se intitula: ”Io Mihai voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Româneşti şi al Ardealului şi al Moldovei”. La 21.X/1.XI.1599 Mihai îşi făcuse intrarea triumfală în Alba Iulia, întreg teritoriul Transilvaniei trecând sub autoritatea sa în urma victoriei de la Şelimbăr, din 18/28.X.1599. Unele surse dau această unire la data de 27 mai 1600. Ea a durat doar câteva luni, până în septembrie 1600 (6/16)

* Acum 378 de ani (1639) s-a terminat construirea bisericii „Trei Ierarhi” din Iaşi, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu (1634-1653), monument de o rară frumuseţe, cu faţadele integral îmbrăcate într-un decor de piatră sculptată şi aurită

* Cu 226 de ani în urmă (1791), printr-un decret emis la această dată, Palatul Luvru (Louvre) din Paris a fost transformat în muzeu

* Cu 177 de ani în urmă (1840) a fost pus în circulaţie, în Marea Britanie, primul timbru poştal din lume, intrat în istorie sub denumirea de „Penny Black”

* În urmă cu 129 de ani (1888) medicul Victor Babeş a efectuat primele vaccinări antirabice la Institutul Antirabic din Bucureşti, înfiinţat în 1887, al treilea din lume la acea dată (6/18)

* Cu 128 de ani în urmă (1889) Turnul Eiffel a fost deschis oficial pentru publicul vizitator. Inaugurat la 31 martie 1889, ca arc de intrare la Expoziția Universală (Exposition Universelle), organizată cu ocazia celebrării a 100 de ani de la Revoluția Franceză, Turnul Eiffel și-a atras la început critici din partea unor artiști și intelectuali francezi din pricina designului. Construcția este cea mai înaltă structură din Paris, măsurând 324 m, fiind unul din cele mai vizitate obiective turistice din lume. Ridicarea turnului a durat doi ani, două luni și cinci zile, reprezentând o demonstrație de inginerie franceză și definind un moment al erei industriale. Proiectul Turnului Eiffel, aparținând antreprenorului Gustave Eiffel, inginerilor Maurice Koechlin și Emile Nouguier și arhitectului Stephen Sauvestre, a fost câștigător dintr-o listă de 107 proiecte. Din 1980, monumentul a fost renovat, restaurat și readaptat pentru publicul tot mai numeros. Turnul Eiffel a primit în anul 2010 vizitatorul cu numărul 250.000.000. Are trei nivele: accesul publicului la primul și al doilea nivel se poate face atât pe scări, cât și cu liftul, în schimb accesul la ultimul nivel se face exclusiv cu liftul. Din 24 iunie 1964, Turnul Eiffel a fost încadrat în categoria monumentelor istorice și din 1991 face parte din patrimoniul mondial UNESCO

* Acum 126 de ani (1891) Paulina Cruceanu (1865-1921), absolventă a Şcolii Superioare de Farmacie din Bucureşti, devenea prima femeie farmacist din România

* Acum 118 ani (1899) a început (până la 17/29.VII.1899), la Haga, prima Conferinţă mondială pentru pace, convocată din iniţiativa Rusiei. A fost abordată problema soluţionării paşnice a conflictelor internaţionale şi s-au semnat mai multe convenţii. Au participat 26 de state (printre care şi România) din Europa, America şi Asia. Din delegația română au făcut parte Alexandru Beldiman, ministru la Berlin, și Ion Papianu, agentul diplomatic de la Belgrad, semnează documentele cu rezerve (6/18)

* Cu 33 de ani în urmă (1984) a avut loc, la Palatul Sporturilor din Bucureşti, gala de adio a gimnastei Nadia Comăneci (Conner). Cu prilejul retragerii din activitatea competiţională, marea gimnastă a primit „Ordinul Olimpic” din partea preşedintelui Comitetului Internaţional Olimpic, Juan Antonio Samaranch. Nadia Comăneci (n. 1961), multiplă campioană olimpică, prima gimnastă din lume căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (la Jocurile Olimpice de la Montreal/Canada-1976), este stabilită în SUA, din 1989. În 1999 a fost declarată, la Viena, „Sportiva secolului XX”. World Records Academy (Academia Recordurilor Mondiale) a omologat, în 2007, recordul reuşit de Nadia Comăneci la Jocurile Olimpice de la Montreal, adică şapte note 10 la o singură ediţie a JO

* Acum 27 de ani (1990) avea loc prima deschidere a frontierelor dintre România şi actuala Republică Moldova – “Podul de flori” de peste Prut. „Podul de Flori” este denumirea a două acțiuni ce s-au derulat pe malurile râului Prut la începutul anilor ’90 ai secolului al XX-lea. Cu această ocazie, pentru prima oară după cel de-Al Doilea Război Mondial, frontiera româno-sovietică a putut fi traversată fără acte. În mod simbolic, la aceste evenimente au fost lansate flori pe apa Prutului, de pe ambele maluri. Acest detaliu a dat numele manifestărilor respective. În cadrul primei acţiuni, care a avut loc pe 6 mai 1990, locuitorilor din România li s-a permis ca în ziua respectivă, între orele 13:00 și 19:00, să treacă Prutul în Moldova Sovietică fără paşaport şi viză, la eveniment participând aproximativ 1.200.000 de oameni. De-a lungul frontierei de 700 km de pe Prut, au fost create opt puncte de trecere: Miorcani – Pererita, Stânca – Costești, Iași – Sculeni, Ungheni – Pod Ungheni, Albița – Leușeni, Fălciu – Țiganca, Oancea – Cahul și Galați – Giurgiulești. Al doilea „Pod de Flori” s-a desfășurat pe 16 iunie 1991, de data aceasta, locuitorii din Moldova putând să treacă fără acte hotarul în România

* Cu 23 de ani în urmă (1994) avea loc inaugurarea oficială a tunelului de sub Canalul Mânecii (Eurotunelul), care a creat o legătură terestră între Europa şi Marea Britanie. Eurotunelul (considerat de experţi ca „lucrarea secolului XX”) are o lungime de 50,3 km şi este situat la o adâncime cuprinsă între 25 şi 45 de metri

* Într-o zi de 6 mai, acum 14 ani (2003), a fost inaugurată, la Moscova, staţia de metrou aflată la cea mai mare adâncime, Park Pobedi (Piaţa Victoriei), care este construită la 90 de metri sub pământ

Aniversări – Comemorări

– 1836: S-a născut (la Cernăuţi, azi în Ucraina) Isidor Vorobchievici, preot, pedagog, dirijor de cor, folclorist, compozitor şi scriitor (m. 1903)

– 1871: S-a născut compozitorul Grigore Teodosiu (m. 1941)

– 1888, 6/18: S-a născut Eugeniu Speranţia, poet şi memorialist, estetician şi sociolog, eseist; fiul folcloristului Theodor D. Speranţia (m. 1972). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca dată a naşterii 18 mai 1888

– 1894: S-a născut Filip Lazăr, compozitor şi pianist (m. 1936, la Paris)

– 1905: S-a născut chimistul Gheorghe Claudiu Suciu; contribuţii în dezvoltarea, proiectarea şi testarea proceselor din industria petrolului; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 1990)

– 1908: S-a născut istoricul Mihail Roller; colaborator apropiat al lui Iosif Chişinevschi, a îndeplinit funcţii pe linie de propagandă în aparatul Partidului Comunist; scrierile sale reprezintă o grosolană falsificare a trecutului ţării şi istoriei românilor; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1958)

– 1908: S-a născut Ion Vlasiu, sculptor, pictor şi prozator (m. 1997). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă naşterea la 8.V.1908

– 1912: S-a născut medicul psihiatru, profesorul, chitaristul, poetul şi graficianul Eduard Pamfil; a ctitorit psihiatria universitară timişoreană şi a creat psihiatria antropologică românească (m. 1994) – 105 ani

– 1922: S-a născut George Lăzărescu, istoric literar şi traducător de limbă italiană; a tradus din Petrarca, Leon Batista Alberti, Edmondo de Amicis, Alberto Moravia, Giulio Carlo Argan; a dat o versiune italiană a poemelor lui Ioan Alexandru (m. 2006) – 95 de ani

– 1930: S-a născut Dorel Dorian, dramaturg, prozator şi eseist; fost deputat din partea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (1996-2004) (m. 2014)

– 1935: S-a născut artistul ceramist George Tiutin (m. 2013)

– 1941: S-a născut poetul şi prozatorul Paul Tutungiu

– 1943: S-a născut criticul literar Laurenţiu Ulici; director al revistei „Luceafărul” (1990-2000); vicepreşedinte (1993) şi preşedinte (1995-2000) al Uniunii Scriitorilor din România (m. 2000)

– 1946: A murit juristul Paul Negulescu; lucrări de istoria dreptului românesc, de drept constituţional şi de drept administrativ; membru de onoare al Academiei Române din 1936 (n. 1874)

– 1961: A murit Lucian Blaga, poet, dramaturg, filosof, eseist, traducător, jurnalist, profesor şi diplomat; membru titular al Academiei Române din 1936 (n. 1895)

– 1962: A murit Virginia Maria Andreescu-Haret, prima femeie-arhitect din România şi prima femeie din lume care a ajuns la gradul de arhitect inspector general; printre proiectele sale arhitecturale se numără: Palatul Tinerimea Română, Liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, Biserica “Sf. Treime” din Bucureşti, primele blocuri din beton armat (n. 1894) – 55 de ani

– 1978: A murit Stefan Péterfi, botanist român de naţionalitate maghiară; în paralel cu activitatea didactică la Universitatea din Cluj, a desfăşurat o intensă activitate ştiinţifică, consacrându-se în principal studiului algelor; membru titular al Academiei Române din 1963, vicepreşedinte al acestui for (1974-1978) (n. 1906)

– 1982: A murit baritonul Alexandru Alger; membru fondator al Operei Naţionale din Bucureşti (n. 1898) – 35 de ani

– 1991: A murit regizorul de film Virgil Calotescu (n. 1928)

– 1994: A murit Moses Rosen (David Moshé Rozén), şef-rabinul Cultului Mozaic din România şi preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România în perioada iunie 1948 – mai 1994; fondator al „Revistei cultului mozaic din România” (1956); a desfăşurat o bogată activitate publicistică şi eseistică; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (n. 1912)

– 1997: A murit Florian Potra, critic de teatru şi film, traducător (n. 1925) – 20 de ani

– 2012: A murit Camilian Demetrescu (prenumele la botez – Paul Constantin), pictor monumentalist, sculptor, grafician, eseist, teoretician al artei, publicist şi filosof; membru fondator al UAP; exilat politic în Italia din 1969, a fost unul dintre criticii vehemenţi ai regimului Ceauşescu; s-a afirmat în Italia printre cei mai mari reprezentanţi ai artei religioase (nouă dintre tapiseriile sale decorează sala de audienţe a Suveranului Pontif) (n. 1924) – 5 ani

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Consiliul European își deschide porțile pentru public, eveniment ce face parte din festivitățile anuale dedicate Zilei Europei (9 mai). Vizitatorii pot opta pentru o vizită ghidată în noua clădire Europa, noul sediu al Consiliului European. Vizitele vor începe în clădirea Justus Lipsius (Rue de la Loi 175), urmând traseul liderilor, și se vor încheia în clădirea Europa. Vizitele ghidate vor avea loc între orele 10:00 și 17:00

– Chişinău/Comrat: Vizita oficială a premierului turc, Binali Yildirim, în Republica Moldova (5 – 6 mai). Din program:

  • ora 9:00 – Prim-ministrul Pavel Filip și premierul Binali Yildirim vor participa la deschiderea Forumului oamenilor de afaceri din cele două state – la Hotelul Radisson Blu
  • ora 9:40 – Premierii Republicii Moldova și Republicii Turcia vor vizita Institutul Mamei și Copilului, unde va fi deschisă o nouă secție de reabilitare – în Str. Burebista nr. 93
  • ora 11:45 – Întrevedere cu Bașcanul UTA Găgăuzia – la Comrat, sediul Comitetului executiv al UTA Găgăuzia
  • ora 12:05 – Declarații de presă ale celor trei oficiali
  • ora 12:30 – Premierii Republicii Moldova și Republicii Turcia participă la cel de-al 4-lea Congres al găgăuzilor din întreaga lume – la Comrat, sediul Casei de Cultură
  • ora 13:40 – Vizita șefilor Cabinetelor de miniștri de la Ankara și Chișinău la Universitatea de Stat din Comrat
  • ora 17.00 – Oficialii vor participa la Ceremonia de aşezare a primei pietre la temelia unui hotel ecologic din Comrat

– Cetatea Vaticanului: Papa Francisc o primeşte în audienţă privată pe Doris Leuthard, preşedintele Confederaţiei Elveţiene

– Dakar/N’djamena/Bujumbura: Vizite ale vicepreşedintelui chinez, Li Yuanchao, în Senegal, Ciad şi Burundi (6 – 12 mai)

– Varşovia: Manifestaţii de protest împotriva puterii conservatoare naţionaliste din Polonia, la iniţiativa principalului partid de opoziţie, Platforma Civică

– Tokyo: Ministrul indian de finanțe, Arun Jaitley și ministrul indonezian de finanțe, Sri Mulyani Indrawati vor vorbi în cadrul unui seminar organizat de Asian Development Bank (ADB)

Aniversări – Comemorări

– 1638: A murit Cornelius Jansen, filosof şi teolog olandez; iniţiator al curentului social-religios catolic ce-i poartă numele – jansenismul (n. 1585)

– 1668: S-a născut scriitorul francez Alain-René Lesage, cel mai reprezentativ autor de comedii al epocii (m. 1747)

– 1758: S-a născut Maximilien Robespierre, om politic francez; figură centrală a Revoluţiei burgheze de la 1789 din Franţa; supranumit „Incoruptibilul” (credea în virtutea morală absolută); şef al guvernului revoluţionar (1793-1794); a instaurat dictatura iacobină; răsturnat în urma loviturii de stat din 27.VII.1794 şi ghilotinat (m. 1794)

– 1856: S-a născut psihiatrul austriac Sigmund Freud, întemeietorul psihanalizei (m. 1939)

– 1859: A murit Alexander von Humboldt, naturalist şi geograf german; a contribuit la dezvoltarea multor ramuri ale ştiinţelor naturii şi a pus bazele geografiei moderne (n. 1769)

– 1862: A murit Henry David Thoreau, poet, eseist şi filosof american (n. 1817) – 155 de ani

– 1868, 6/18: S-a născut Nikolai al II-lea, ultimul ţar al Rusiei (m. 1918; a fost executat, împreună cu familia sa, de către bolşevici, la Ekaterinburg/Ural). NOTĂ: La 17.VII.1998 a avut loc reînhumarea, la Sankt-Petersburg, a rămăşiţelor pământeşti ale ţarului şi ale familiei sale. Pe 4 august 2000 Nicolae şi membrii apropiaţi ai familiei lui au fost canonizaţi de Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse drept Sfinţi Cuvioşi, ziua de prăznuire fiind 17 iulie

– 1868: S-a născut matematicianul sârb Mihailo Petrović; creator al metodei spectrale în algebră, aritmetică, calculul integral şi teoria funcţiilor; a stabilit metodele de studiu direct în ecuaţiile diferenţiale cu ajutorul figurilor geometrice; membru de onoare străin al Academiei Române din 1938 (m. 1943)

– 1871: S-a născut chimistul francez Victor Grignard; a descoperit compuşii organomagnezieni micşti, cu numeroase întrebuinţări în sinteza organică; Premiul Nobel pentru chimie pe 1912, împreună cu conaţionalul său Paul Sabatier; membru de onoare străin al Academiei Române din 1925 (m. 1935)

– 1880: S-a născut pictorul şi graficianul Ernst Ludwig Kirchner, reprezentant de seamă al expresionismului german; unul dintre fondatorii grupului „Die Brücke” (Podurile) (m. 1938, s-a sinucis)

– 1895: S-a născut Rudolph Valentino, actor de film american de origine italiană (m. 1926)

– 1898: S-a născut Jascha Horenstein, dirijor american de origine rusă (m. 1973)

– 1902: S-a născut Max Ophüls (Max Oppenheimer), regizor francez de teatru şi film (m. 1957) – 115 ani

– 1904: A murit chimistul britanic Alexander William Williamson; descoperirile sale cu privire la structura alcoolului şi eterilor i-au permis să clasifice componentele organice în diferite tipuri, în conformitate cu structura lor; a formulat conceptul echilibrului dinamic al reacţiilor chimice (n. 1824)

– 1915: S-a născut Orson Welles, regizor, scenarist şi actor american de teatru şi film (m. 1985)

– 1919: A murit Lyman Frank Baum, poet american, dramaturg, actor şi producător independent de film; autorul cunoscutei cărţi pentru copii „Vrăjitorul din Oz” (n. 1856)

– 1921: S-a născut Erich Fried, poet şi eseist austriac; în 1938 emigrează şi se stabileşte la Londra; în perioada 1952-1968 este colaborator al BBC-ului pentru emisiunile în limba germană (m. 1988)

– 1924: A murit Carel Steven Adama van Scheltema, poet olandez (n. 1877)

– 1932: S-a născut actorul rus Aleksandr Beliavski (m. 2012) – 85 de ani

– 1941: S-a născut soprana bulgară Ghena Dimitrova (m. 2005)

– 1942: S-a născut baritonul american Richard Stilwell – 75 de ani

– 1949: A murit Maurice Maeterlinck, scriitor belgian de limbă franceză; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1911; considerat cel mai important dramaturg al simbolismului (n. 1862)

– 1953: S-a născut Tony Blair, om politic laburist britanic; fost premier al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord în perioada mai 1997- iunie 2007 şi lider al Partidului Laburist; a fost singurul premier laburist care a reuşit să câştige trei mandate consecutive (1997, 2001 şi 2005); în prezent este emisar special al Cvartetului internaţional (SUA, Uniunea Europeană, Rusia şi ONU) pentru Orientul Mijlociu

– 1960: A murit Paul Abraham, compozitor ungar (n. 1892). NOTĂ: Dicţionarul Grove (de muzică şi muzicieni) dă ca dată a morţii 9 mai 1960

– 1961: S-a născut George Clooney, actor, producător, regizor de film şi scenarist american

– 1992: A murit Marlène Dietrich (nume la naştere: Marie Magdalene Dietrich), actriţă de film şi cântăreaţă americană de origine germană (n. 1901) – 25 de ani

– 2013: A murit Giulio Andreotti, om politic italian, premier al Italiei în şapte mandate, de 26 de ori ministru, fost lider al democraţilor creştini, membru al parlamentului italian fără întrerupere între 1945 şi 1991, senator pe viaţă (din 1991); personaj controversat, acuzat în mai multe rânduri că a avut legături cu mafia siciliană (n. 1919)