Emmanuel Macron a primit deja felicitări de la Bucureşti, Berlin, Bruxelles, Londra, Washington şi Ottawa

Emmanuel Macron, cotat – după încheierea numărătorii voturilor – drept câştigător al alegerilor din Franţa cu 66,06 la sută din sufragii, a primit deja felicitări de la Bucureşti, Berlin, Bruxelles, Londra, Washington şi Ottawa. Premierul britanic, Theresa May, şi-a exprimat nerăbdarea de a colabora cu noul preşedinte asupra unui spectru larg de priorităţi comune, iar purtătorul de cuvânt al cancelarului german Angela Merkel a scris pe Twitter că victoria candidatului de centru, Emanuel Macron, este victoria unei Europe unite şi puternice. La rândul lor, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi liderul Consiliului European, Donald Tusk, au salutat decizia francezilor, iar preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, l-a invitat pe viitorul lider de la Palatul Élysée să vină în plenul acestei instituţii comunitare. De la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Sorin Grindeanu i-au transmis felicitări lui Emmanuel Macron pentru câştigarea alegerilor, iar de la Washington, liderul Statelor Unite, Donald Trump, a precizat pe pagina sa de Twitter că „aşteaptă cu nerăbdare să lucreze cu noul lider de la Palatul Élysée”, un mesaj asemănător fiind postat şi de premierul canadian, Justin Trudeau./asalar

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 mai)