Revista presei internaţionale – 8 mai 2017

Alegerile prezidenţiale din Franţa, considerate cruciale şi pentru viitorul Europei, au concentrat atenţia comunităţii şi a presei internaţionale. Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, titrează Le Monde. „Deschidem o nouă pagină, cea a speranţei şi a încrederii regăsite”, a declarat Macron, citat de ziarul francez. Numeroase proiecte îl aşteaptă pe noul preşedinte, care le-a promis francezilor reforme şi reorganizări concrete, într-un ritm rapid, notează Le Figaro. Ziua de 7 mai reprezintă o coordonată existenţială pentru Republica Franceză, atât pe plan intern, cât şi în politica de securitate, opinează Newsweek. În acest scrutin s-a jucat şi soarta Uniunii Europene, crede Courrier International, în timp ce El Pais subliniază că este pentru prima dată în decenii când democraţii din întreaga lume au aşteptat cu sufletul la gură rezultatul, pentru a vedea înfrânt valul populist şi antieuropean. Asemenea cuiva care a scăpat la limită de un infarct, Europa poate ridica paharul şi mulţumi pentru victoria lui Macron, dar paharul e mai puţin de jumătate gol, dacă Europa nu îşi schimbă politicile, opinează The Guardian. Victoria candidatului centrist asupra reprezentantei extremei dreapte a evitat ce era mai rău, dar misiunea de sisif a reformelor în Franţa şi în Europa abia urmează să înceapă, adaugă ziarul britanic. Deşi învinsă, Marine Le Pen a schimbat scena politică franceză, iar ţara este mai divizată ca oricând, atenţionează The Economist. Alegerile franceze au dărâmat toate felurile de bariere, într-o ţară a cărei politică părea îngheţată de decenii, crede The New York Times. Dar multe vor depinde şi de alegerile parlamentare din iunie, o nouă şansă pentru stabilirea direcţiei de urmat a ţării, adaugă ziarul american. Dar francezii sunt preocupaţi, de asemenea, de situaţia economică, aminteşte Diario de Noticias. Şomajul de 10% este persistent, iar PIB-ul creşte sub media europeană, ceea ce îngreunează crearea de locuri de muncă. Cu ocazia scrutinului francez, Die Welt se amuză şi publică o serie de motive pentru a iubi Franţa: „Limba, cea mai frumoasă din lume, gastronomia, o sărbătoare a simţului culinar, şi maşinile, dar şi pasiunea pentru sport, mai puternică decât chiar imboldul de a face greve”. „Fragi, piersici, pepene, jambon, pateuri, nenumărate sortimente de brânzeturi şi tot atâtea de baghete înseamnă, fără îndoială, cel mai frumos loc din lume pentru a face cumpărături”, conchide Die Welt.
Fervoarea electorală continuă şi în alte părţi ale Europei. În Germania, potrivit exit-poll-urilor, formaţiunea creştin-democrată a Angelei Merkel a câştigat alegerile în landul Schleswig-Holstein, votul fiind considerat un indicator în privinţa evoluţiei celor două partide competitoare în cadrul viitoarelor alegeri federale din luna septembrie, relatează Deutsche Press Agentur, DPA. A recâştiga landul nordic ar însemna pentru CDU un nou stimulent electoral şi un puternic impact simbolic, după victoria din martie din Saarland, opinează Europe Online Magazine.
În Marea Britanie, cu cinci săptămâni înaintea alegerilor legislative anticipate, se anunţă un val imens în favoarea conservatorilor prim-ministului Theresa May şi un teribil avertisment pentru laburişti, notează Le Monde. Conservatorii nu numai că au marcat puncte în faţa laburiştilor în fiefurile lor populare, dar au adunat în mod spectaculos voturile formaţiunii UKIP, de extremă dreapta. Aceasta din urmă, care obţinuse aproape patru milioane de voturi la alegerile legislative din 2015, pare să fi fost „ucisă” de succesul revendicării sale cvasi-unice: ieşirea din Uniunea Europeană. O analiză realizată de BBC pe baza rezultatelor de joi anticipează o victorie zdrobitoare pentru Theresa May, pe 8 iunie, scrie Le Monde, apreciind că votul pentru Brexit a bulversat peisajul politic britanic, a zguduit afilierile obişnuite, la extrema dreapta, dar şi la stânga.

Cristina Zaharia