O plajă reapare în mod miraculos în Irlanda

Plaja Dooagh de pe Insula Achill, Irlanda, a dispărut, după o serie de furtuni puternice în 1984. Însă ea a reapărut acum în mod miraculos, după 33 de ani, scrie cotidianul britanic „The Guardian”. În urmă cu aproximativ 30 de ani, satul Dooagh şi-a pierdut plaja frumoasă cu nisip fin, după o serie de furtuni care au lăsat în urmă doar stânci și pietricele. Acum câteva săptămâni, în week-endul de Paşte, mareea a adus cu ea sute de tone de nisip galben, reconstituind fosta plajă lungă de 300 de metri. Sean Molloy, responsabilul turismului de pe Insula Achill, a declarat pentru „The Guardian” că populația locală este încântată de reapariţia plajei.
Alan Gielty, proprietarul unui restaurant, afirmă că noua plajă a atras un nou val de turişti. „Avem un sat mic şi frumos, dar este formidabil să poţi admira această plajă minunată în loc să vezi doar pietre”, a spus el. „Pe măsură ce oamenii au auzit de această plajă, am avut tot mai mulți vizitatori”, a mai adăugat dl.Gielty./rcostea/vdraguta

www.levif.be – 10 mai