Valentino împlineşte 85 de ani. Povestea „”ultimului împărat”” al modei

Acel roșul care mângâie liniile corpului pictându-le și transformându-le în rochii de vis este culoarea sa prin definiţie. Un roşu cu nuanţe multiple pe care Valentino Garavani, ultimul împărat al modei, l-a transformat într-o icoană internațională. Simbol al iubirii și pasiunii pe care croitorul din Voghera le-a pus întotdeauna în munca sa. Astăzi împlineşte 85 de ani, iar lumea modei îl sărbătoreşte amintind succesele sale planetare care l-au tranformat într-un necontestat purtător de cuvânt al produsului made in Italy în întreaga lume. De la începutul din provincia Pavia, a urmat apoi un succes după altul.
La început s-a mutat la Paris, unde a studiat designul vestimentar și a început să lucreze ca desenator.
A urmat apoi ucenicia pe care a făcut-o la Jean Dessés şi Guy La Roche, apoi întâlnirea cu lumea jet-setului. De la Farah Diba la Jackie Kennedy, de la Liz Taylor la Sophia Loren, capete încoronate şi divele cinematografiei au avut mereu în garderobă cel puțin o piesă de îmbrăcăminte semnată Valentino. În ’57 a urmat deschiderea primului atelier din Roma, unde stilistul l-a întâlnit pe partenerul său profesional, Giancarlo Giammetti, al cărui management va transforma atelierul din Piazza Mignanelli într-un adevărat imperiu al modei. Era în anul 1962 când tânărul Valentino şi-a făcut debutul cu prima sa colecţie la Palatul Pitti din Florența, eveniment care îl va consacra ca croitor de rang internațional, apreciat atât de mult de presa străină, încât revista franceză Vogue îl va plasa printre marile nume ale modei. Nenumărate distincţii, printre care şi premiul Neiman Marcus decernat în  ’67 la Dallas, premiu care pentru pasionaţii de modă echivalează cu un Oscar, apoi titlul de Cavaler al Republicii Italiene și, nu în ultimul rând, Legiunea de Onoare în Franța în 2006. În  ’71 are loc întâlnirea cu geniul artei pop, Andy Warhol, care îl omagiează cu un portret. Implicat în viața socială prin nenumărate iniţiative de caritate şi lupte pentru combaterea SIDA, în 1998, Valentino îşi vinde brandul germanilor, firma fiind preluată apoi în 2002 de către Grupul Marzotto. Cu imensă emoție, în 2007 renunţă la rolul de director de creaţie al casei de modă pe care a fondat-o, fiind înlocuit pentru o scurtă perioadă de timp de Alessandra Facchinetti (pentru cei mai puţin pasionaţi de modă, Alessandra este  fiica lui Roby Facchinetti, solistul trupei I Pooh, și sora „căpitanului” Francesco) până la sosirea cuplului de designeri Pierpaolo Piccioli și Maria Grazia Chiuri.
Aflat în primul rând la Paris la prezentarea colecţiei semnate de Chiuri si Piccioli, maestrul este vizibil emoţionat de munca de restyling efectuată cu talent și creativitate de cei doi designeri care au păstrat, revoluţiond-o în acelaşi timp, tradiția brandului semnat cu „V“. Cu ocazia sărbătoririi a patruzeci și cinci de ani de la fondarea casei sale de modă, „Valentiniadele“ au fost cel mai aşteptat eveniment glamour din capitala Italiei. În iulie 2007, Templul lui Venus de la Forumul Roman a fost îmbrăcat în lumini speciale, cu acrobați, artificii și o scenografie de exepţie realizată de câştigatorul premiului Oscar, Dante Ferretti. A urmat apoi expoziția omagială de la Ara Pacis. Pe podiumurile glamour ale festivalurilor internaţionale de film staruri, cum ar fi Elizabeth Hurley şi Anne Hathaway, (pentru a cita doar câteva) nu renunță niciodată la tipicul look ”all red” by Valentino. De asemenea, stilistul apare şi în filmul „Diavolul se îmbracă de la Prada“, unde o întreabă pe temuta Miranda Priestley dacă i-a plăcut colecția prezentată în timpul săptămânii pariziene a modei haute couture. La mulți ani aşadar „Ultimului împărat“ al modei, care, în documentarul regizat în 2008 de Matt Tyrnauer, între podimurile de modă, inseparabilii săi căţeluşi și viaţa la atelier fiind întrebat „Ce doresc femeile?“, a răspuns simplu: „Să fie frumoase!”.

www.ilmessaggero.it
Articol de Gustavo Marco Cipolla
Traducerea: Cătălina Păunel