CSM vrea explicaţii privind situaţia arhivei SIPA

Consiliul Superior al Magistraturii vrea explicaţii privind situaţia arhivei fostului serviciu secret al Ministerului Justiţiei. Consiliul cere publicarea componenţei comisiilor care s-au ocupat de arhiva SIPA, măsurile dispuse de acestea, data sigilării acesteia, dacă cineva a accesat-o ulterior şi modul în care a fost gestionată până în prezent.
Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, spune într-un interviu în exclusivitate pentru Radio România Actualităţi, acordat Andreei Marin, că a solicitat deja toate detaliile pe această temă Administraţiei Penitenciarelor, iar în momentul în care se va afla în posesia lor va constitui o comisie care să le analizeze.

Tudorel Toader: Arhiva SIPA în primul rând există, se află la sediul ANP-ului, este sigilată cu sigiliul ministrului justiţiei, sigiliu care se află la mine. Acolo probabil sunt multe informaţii, pe care opinia publică doreşte şi chiar cred că trebuie să le cunoască. Am solicitat chiar de la ANP ce documente sunt în legătură cu modul de constituire, intervalul de timp în care a fost constituită, cine a administrat-o, cine a intrat în ea, după care cel mai probabil voi constitui la rândul meu o comisie pentru a vedea ce se află acolo.
Reporter: Nu toţi magistraţii ar trebui să se teamă că există informaţii sau dosare pe numele lor.
Tudorel Toader: Ar trebui să se teamă doar aceia care ştiu că au ceva de ascuns, ceva obscur în trecutul lor personal sau profesional.
Realizator: Interviul integral cu ministrul justiţiei, Tudorel Toader, pe acest subiect îl puteţi găsi pe site-ul nostru romania-actualitati.ro/denisse

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 mai)