România, pe ultimul loc în UE în ceea ce priveşte indicele de supraaglomerare a locuinţei

România ocupă ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte indicele de supraaglomerare a locuinţei: în aceeaşi casă trăiesc cel puţin patru persoane – arată datele Biroului European de Statistică, Eurostat. Nici în ceea ce priveşte condiţiile din locuinţe nu stăm mai bine, multe case sunt neîntreţinute sau construite din materiale vechi. Pentru mai mult de 15% dintre gospodării, cheltuielile pentru utilităţi depăşesc 40% din veniturile totale ale familiei – a anunţat astăzi directorul Organizaţiei neguvernamentale Habitat for Humanity România, Roberto Pătrăşcoiu, la o dezbatere privind îmbunătăţirea sectorului locuirii în România: „În România, peste cinci milioane de oameni locuiesc în condiţii de sărăcie. Dintre aceştia, 1,5 milioane sunt copii. Pentru cei mai mulţi dintre ei, sărăcia este echivalentă cu o locuinţă supraaglomerată, fără acces la utilităţi de bază, construite din materiale improprii sau în condiţii avansate de degradare. E o problemă complexă. În prezent se implică statul prin acele programe de construcţii de locuire socială. Însă a trecut vremea în care doar statul să fie garantul locuirii sociale în România. Este nevoie de o cooperare în care instituţiile publice să coopteze alături într-un parteneriat activ ONG-urile care pot contribui la asta şi de asemenea mediul privat”./csimion/schelaru

(RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 18 mai)