AGERPRES NewsBot prezentat la conferinţa Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA)

AGERPRES NewsBot, primul Facebook Messenger NewsBot din România, a fost prezentat joi, 18 mai, în cadrul conferinţei Alianţei Europene a Agenţiilor de Presă (EANA), ce a avut loc la Ayia Napa, în Cipru.

Primul proiect creat a fost Facebook Chatbot. De ce să dezvolţi un NewsBot? Am luat în considerare crearea unei noi aplicaţii, în primul rând, deoarece am înţeles că prin asta putem să avem o abordare multiplatformă de la început şi să oferim o experienţă bună utilizatorului pe toate platformele fără a fi necesară instalarea unei aplicaţii, a afirmat în prezentarea sa la EANA, Constantin Barbu, dezvoltatorul robotului de ştiri AGERPRES.

Robotul de ştiri AGERPRES îi ajută pe utilizatorii de Facebook să identifice cele mai importante știri ale agenției, în limba engleză şi în limba română, într-un mod ușor, interactiv și practic. Astfel, cei care vor accesa robotul vor putea citi, utilizând Facebook Messenger, știrile din orice domeniu, printr-o simplă căutare, acesta fiind conceput ca un dialog cu utilizatorul pe temele cele mai importante ale momentului. AGERPRES NewsBot poate fi accesat la link-ul: https://goo.gl/KnbAji.

Totodată, AGERPRES NewsBot este parte a proiectului AGERPRES Innovation Lab, o inițiativă a Agenției Naționale de Presă dedicată creării unui mediu de inovare, care vizează testarea și implementarea celor mai noi tehnici de producție și distribuție media la nivel național și internațional. Printre proiectele AGERPRES Innovation Lab se află şi promovarea arhivei de fotografie a agenţiei, cu ajutorul unui nou design grafic şi a unui conţinut de calitate, accesibil pentru publicul larg, dar şi a video-urilor 360. Primul video 360 al AGERPRES poate fi vizualizat la link-ul: https://goo.gl/Zkla7j.

De asemenea, în cadrul conferinţei EANA, directorul general al agenţiei, Alexandru Giboi, a susţinut importanţa evoluţiei continue, din punct de vedere tehnologic, a unei agenţii de presă, în acelaşi timp cu menţinerea unui conţinut de calitate, care să fie accesibil tot timpul pentru cititorii săi. „Încercăm să ne dezvoltăm, încercăm să rămânem în contact cu toată tehnologia ce evoluează astăzi. Vorbesc de realitate virtuală, video-uri 360, newsbots. Tot ce este nou şi se poate dovedi de valoare pentru noi, pentru a ne putea deschide, dorim să aplicăm, pentru că a fi o agenţie publică de ştiri înseamnă că este important pentru noi să dăm publicului ştiri de cea mai bună calitate şi să ţinem nivelul de informaţie gratuită destul de sus”, a afirmat directorul Agenţiei Naţionale de Presă.

În discursul său, Alexandru Giboi a adăugat şi faptul că anul 2016 a fost primul an în care AGERPRES a avut o creştere a încasărilor, fiind vorba de o creştere de 5% faţă de anul precedent, mai ales datorită extinderii bazei sale de clienţi.

Directorul general al Agenţiei Naţionale de Presă este membru al consiliului de conducere al EANA din septembrie 2015, fiind ales cu unanimitate de voturi, la propunerea directorului general al agenţiei de presă austriece APA, în cadrul Adunării Generale desfășurate la Geneva, în Elveția.

Despre AGERPRES

Fondată în 1889, AGERPRES este Agenția Națională de Presă a României. Aceasta are rolul de a oferi informații echilibrate, cu caracter imparțial, și de a fi principala sursă de informare pentru cetățenii și instituțiile din țară, dar și cea mai importantă sursă de știri despre România, în exterior. Din 1921, agenția a avut o transmisie neîntreruptă de știri și informații. Printre serviciile AGERPRES se regăsesc: fluxurile de știri tematice, serviciile și arhiva de fotografie de presă, monitorizarea de presă, serviciile video și multimedia, fluxul documentare, precum și servicii de imprimare.

 Despre EANA

Alianţa Europeană a Agenţiilor de Presă (EANA) a fost înființată la 21 august 1956 în urma unei conferințe care a avut loc la Strasbourg. Alianța reprezintă un forum pentru cooperare și schimb de informații între agențiile de presă europene și cuprinde peste 30 de agenții membre care promovează respectarea drepturilor de autor, accesul la informație, dezvoltarea tehnologiei de transmitere a acesteia și libertatea presei.

 Pentru a vă dezabona vă rugăm să ne trimiteți un e-mail la: comunicare@agerpres.ro .