Donald Trump a declarat că respectă decizia de numire a unui procuror special în ancheta legată de Rusia şi campania sa electorală

Preşedintele American, Donald Trump, a răspuns întrebărilor reporterilor, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute alături de omologul său columbian, Juan Manuel Santos. În legătură cu numirea unui procuror special pentru anchetarea imixtiunii Rusiei în campania electorală din 2016, Donald Trump a declarat: „Respect decizia, însă întreg procesul a fost o vânătoare de vrăjitoare. Cu siguranţă, nu există nicio înţelegere secretă între mine, campania mea – dar pot vorbi doar în numele meu – şi ruşi, zero. Cred că dezbină ţara, cred că avem o ţară foarte dezbinată din acest motiv şi multe altele, aşa că vă pot spune că vrem să unificăm această ţară măreaţă a noastră şi pot spune, foarte ferm, că avem succes. Dacă vă uitaţi la numărul de locuri de muncă, la ceea ce se întâmplă la graniţă, la ce se va întâmpla – veţi vedea nişte cifre incredibile, cu privire la succesul generalului Mattis şi legat de situaţia cu ISIS – cifrele sunt în creştere. Cât de mult succes a avut armata. Mâine, după cum ştiţi, merg în Arabia Saudită, în Israel, la Roma – avem G7, aşa că urăsc să văd orice lucru care dezbină. Sunt de acord cu orice vrea lumea să facă, însă trebuie să revenim la a conduce bine această ţară. Am înregistrat progrese extraordinare în aceste peste 100 de zile.” „Credeţi-mă, nu există nicio înţelegere şecretă. Rusia este în regulă. Chiar dacă ar fi Rusia sau oricine altcineva, prioritatea mea absolută este, credeţi-mă Statele Unite ale Americii.” Preşedintele a mai precizat că nu a cerut directorului demis al FBI, James Comey, să pună capăt anchetei în cazul fostului consilier pentru securitate naţională, Michael Flynn. (CNN INTERNATIONAL – 17 mai, ora 23:22)/mbrotacel/fcostea