Noaptea Muzeelor la Castelul Peleș, Casa Filipescu – Cesianu și Muzeul Hărților – concertele UCIMR

Sâmbătă, 20 mai, la Noaptea Muzeelor, vizitatorii sunt invitați să descopere colecțiile de artă, grădinile boeme și detaliile arhitecturale a trei muzee cu istorii dintre cele mai captivante. În această seară, „timpul va fi sonor” la Castelul Peleș, Casa Filipescu – Cesianu și Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi, prin recitalurile de muzică clasică și jazz propuse de UCIMR.

Tineri artiști excepționali din România vor concerta și în acest an inspirați de expozițiile muzeelor, prin evenimentele incluse în programul „Oportunități la tine acasă”, dedicat promovării noului val de muzicieni, oferindu-le oportunități de afirmare aici, acasă – în România.

Sala de concerte a Muzeului Național Peleș: concert de muzică de cameră

La Castelul Peleș, în continuarea Stagiunii „Sunetul Muzicii”, de la ora 16:00 va concerta „Trio Energico”: Ilsofai Csenge – vioară, Mády Szabó Eszter – violoncel și Vida Mónika Ruth – pian, cu un program ce va cuprinde lucrări de Felix Mendelssohn, Zoltán Gárdonyi, Zoltán Kodály și Béla Bartók. Intrarea va fi liberă, iar accesul la eveniment se face prin rezervare la adresa peles.ro@gmail.com

Muzeul găzduiește în această perioadă un program dedicat Regelui Ferdinand I din care fac parte o expoziție temporară, un simpozion, diferite programe educaționale și vizite cu tematică interactivă.

Muzeul Național Peleș

Concert „Trio Energico”: ora 16:00

Program Noaptea Muzeelor: 17:00 – 21:15

Program complet: http://noapteamuzeelor.ro/muzeu/muzeul-national-peles/

Casa Filipescu – Cesianu:  concert jazz cu Viorica Pintilie

 Situată în apropiere de Piața Victoriei, Casa Filipescu – Cesianu a fost redată recent circuitului cultural al Capitalei, după o pauză de peste 60 de ani, în urma unui șantier de reabilitare, restaurare și renovare. Clădirea este un exemplu reprezentativ pentru arhitectura arhistocratică de la începutul secolului XIX, una dintre puținele proprietăți care s-au păstrat din acea perioadă în București. Muzeul Municipiului București a inaugurat la Casa Filipescu-Cesianu, în decembrie 2016, Muzeul Vârstelor – povestea fiecăruia dintre noi, de la copilărie la senectute.

Între ora 20:00 și 21:30, în grădina casei Filipescu – Cesianu va concerta Viorica Pintilie, una dintre revelațiile jazz-ului românesc al ultimilor ani. Poate că sunt de modă veche, dar îmi place să-mi imaginez că sunt în anii ’30 într-un local şic, cu doamne şi domni eleganţi aşezaţi la mese, care ascultă cu interes şi implicare jazz“, a declarat artista într-un interviu pentru Adevărul.ro. Cu siguranță că spațiul ales pentru concert reușește să reconstituie o parte din ambientul Bucureștilor de altădată.

Casa Filipescu – Cesianu,

parte din Muzeul Municipiului București

Adresa: Calea Victoriei nr. 151

Concert Viorica Pintilie: 20:00 – 21:30

Program Noaptea Muzeelor: 18:00 – 04:00

Programul complet: http://noapteamuzeelor.ro/muzeu/casa-filipescu-cesianu/

Recitaluri de jazz și chitară clasică la Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Traversând Piața Victoriei, de la Casa Filipescu – Cesianu, la adresa Strada Londra nr. 39 se află încă un muzeu unic în România, dedicat hărților vechi. Muzeul se află într-o casă ce amintește de epoca renascentistă, perioada marilor descoperiri geografice. Peste 800 de hărți originale, realizate după scrierile cartografilor antici și moderni își așteaptă vizitatorii. La Noaptea Muzeelor, aici vor fi organizate ateliere de făcut busole pentru cei mici și cei mari, o vânătoare de indicii și concerte de jazz pe terasă dar și în interior.

Publicul este invitat, așadar, să descopere poveștile hărților prezentate în cadrul Stagiunii „Cartografii sonore” și să participe la cele două serii de concerte. Alături de Trio-ul chitaristului Ciprian Pop (cu Michael Acker – contrabas și Ovidiu Ciupuligă – tobe) va concerta, în calitate de invitat, saxofonistul italian Paolo Profeti. Ciprian Pop a evoluat o dată cu programul „Oportuniăți la tine acasă” și este considerat unul dintre cei mai buni chitariști jazz ai momentului. Va mai concerta, în saloanele Muzeului, Silviu Grosu  – chitară clasică, în prezent student la Universitatea Națională de Muzică și bursier al Academiei ICon Arts, un alt proiect de anvergură al UCIMR.

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi

Strada Londra nr. 39

Pe terasă: 21:00 – 22:30 recitaluri jazz cu Ciprian Pop (la intervale diferite de timp)

Etajul II: ora 21:00 – 01:00 recitaluri de chitară clasică susținute de Silviu Grosu

Programul complet: http://noapteamuzeelor.ro/muzeu/muzeul-national-al-hartilor-si-cartii-vechi/

Nelipsind de la celelalte Nopți ale Muzeelor, UCIMR a organizat numeroase evenimente culturale în spații precum Muzeul Național de Artă, Muzeul Antipa, Muzeul Național de Istorie, Muzeul Național de Geologie, Muzeul Național Castelul Peleș, Casa FIlipescu – Cesianu, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi precum și în numeroase alte spații culturale din țară, având aceeași misiune: aceea de a promova activitatea tinerilor interpreți în România.

Despre UCIMR – Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, aproximativ 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect.

Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat.

De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.

Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.