Utilizatorii de Internet care vor accesa site-urile ruseşti interzise în Ucraina nu vor fi sancţionaţi – precizează Kievul

Şeful Departamentului pentru Securitate Informațională din cadrul Consiliului Național de Securitate şi Apărare al Ucrainei, Valentin Petrov, a precizat, vineri, că internauţii ucraineni care vor utiliza rețelelor sociale rusești interzise recent de conducerea ţării nu sunt vizaţi de sancţiuni. Potrivit lui Petrov, pe internet au apărut multe modalităţi prin care ucrainenii sunt îndemnaţi să ocolească restricţiile care vizează site-urile ruseşti aflate sub sancţiuni, astfel încât să poată accesa, totuşi, reţelele interzise, însă ”autorităţile nu vor aplica sancţiuni în cazul utilizatorilor”. Oficialul a adăugat că sancţiunile nu vor fi aplicate nici în cazul în care utilizatorii vor accesa conținut ilegal pe reţelele sociale vizate, în special pornografia infantilă, deoarece autorităţilor ucrainene le va fi imposibil să facă investigații, serverele fiind localizate în Rusia. Petrov a mai atras atenţia că restricţiile Ucrainei nu au fost impuse împotriva reţelelor sociale ruseşti VKontakte și Odniklassniki, ci împotriva persoanelor juridice care le dețin. Astfel, aceste sancţiuni prevăd inclusiv restricționarea accesului acestor companii la rețelele de telecomunicații din Ucraina. Amintim că preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a semnat, marţi, un decret prin care restricționează accesul cetățenilor la cele mai mari rețele de socializare din Rusia, precum și la alte servicii online rusești folosite de milioane de utilizatori ucraineni. Printre serviciile vizate de decizia lui Petro Poroşenko se numără rețelele de socializare VKontakte și Odnoklassniki, motorul de căutare Yandex și serviciul Mail.ru./sdan/gioan

(www.podrobnosti.ua – 19 mai)