Încep înscrierile pentru examenul de Bacalaureat

Absolvenţii de clasa a XII-a se pot înscrie, de mâine, pentru susţinerea primei sesiuni a examenului de Bacalaureat din acest an. Termenul limită pentru depunerea documentelor este 26 mai. Prima probă a examenului, cea pentru evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română, va avea loc pe 6 şi 7 iunie. Vor urma evaluările la comunicarea în limba maternă şi într-o limbă de circulaţie internaţională, precum şi a competenţelor digitale. Probele scrise vor avea loc în perioada 26 – 30 iunie, iar primele rezultate vor fi afişate pe 5 iulie./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 21 mai