Peste 2.500 de sportivi au alergat în Ţinutul lui Dracula

Viorel Tams şi Iulia Găinariu, marii câştigători ai Maratonului Internaţional Braşov powered by Telekom

Vremea superbă, dar şi un traseu spectaculos prin Ţinutul lui Dracula”, au adus la start peste 2.500 de alergători la cea de-a treia ediţie a Maratonului Internaţional Braşov powered by Telekom Romania, eveniment care a avut loc in 20-21 mai 2017. În aplauzele a sute de susţinători de pe margine, Viorel Tams a câştigat cursa de maraton (42 km), la băieţi, iar Iulia Găinariu a urcat pe prima treaptă a podiumului, la feminin.

Startul competiţiei s-a dat din Piaţa Sfatului – Km 0 al Braşovului, iar participanţii au străbătut întreg oraşul, împânzit de atracţii turistice şi încărcat de istorie (Biserica Neagră, Strada Sforii, Livada Poştei, Turnul Alb şi Turnul Negru), pentru a ajunge în natură, acolo unde îi aşteptau peisaje superbe. De altfel, evenimentul sportiv din Braşov, omologat de AIMS – cel mai important for internaţional din domeniu, a primit supranumele de cel mai panoramic maraton de șosea din România şi reprezintă o inedită metodă de promovare a turismului montan românesc la nivel internaţional.

Câștigători – Cursa de 10,7 kilometri

La categoria masculin, cursa de 10,7 km a fost câștigată de Vaipan Călin, care a înregistrat un timp excelent: 42 de minute și 45 secunde. Locul secund a fost ocupat de Constantin Badea, iar locul al treilea de Dragoş Coman. În cadrul cursei de 10,7 kilometri feminin, Elena Alexandrescu a păşit pe prima treaptă a podiumului, cu un timp de 46 de minute și 41 de secunde, locul II a fost obţinut de Mirela Mihai, iar locul III, de Violeta Andreea Vlădulescu.

Câștigători – Cursa team run 4×10,7km

La cursa Team run toți cei 4 participanți au luat startul în același timp, iar dupa finish s-au adunat toți cei 4 timpi. Primele trei ștafete care au urcat pe podium sunt Galați Team (formată din Laurențiu Istrate, Daniel Coca, Ionuț Octavian Chemer și Alin Cristian Chitiță), Ia Și Urcă! (Ludovic Vieru, Iustin Păltinel, Adrian Răus și Alin Hîrbu) și Victoria (formată din Eszter Kovacs, Alin Dobre, Iulian Popa și Gabriel Suteu).

Câștigători – Cursa de Semimaraton (21 km)

Semimaratonul, a doua cea mai dificilă probă din cadrul evenimentului, a fost câștigat, la categoria masculin, de Mihai Bizniuc (Rep. Moldova), care a înregistrat un timp 1 oră 12 minute și 44 de secunde, locul II a fost ocupat de Dumitru Nicolaev, iar locul al treilea, de Robert Necula. La categoria feminin, cursa a fost câștigată de Adela Paulina Baltoi, care a încheiat cursa într-o ora 28 de minute și 14 de secunde, Maria Mihaela Cioveie s-a clasat pe locul al doilea, iar Luminiţa Suditu a completat podiumul.

Câștigători – Cursa de Maraton (42 km)

Maratonul a fost cea mai mare provocare pentru participanţi. Primul, la categoria masculin, a trecut linia de finish Viorel Tams, după o cursă de 2 ore 38 minute și 53 secunde. Pe locul II s-a situat Liviu Croitoru (Rep. Moldova), iar Claudiu Cristian Gorgan a terminat cursa pe locul III. La categoria feminin, maratonul a fost câștigat de Iulia Găinariu, care a terminat cursa în 3 ore 08 minute și 33 secunde, locul secund – Maria Magdalena Veliscu, locul al treilea – Natalia Zbirnea (Rep. Moldova).

Rezultatele complete pot fi văzute și pe pagina oficială a evenimentului – http://maratonulbrasov.ro/rezultate/.