Trafic îngreunat în localitatea Bărcăneşti, din cauza unui accident rutier

Traficul rutier este intens pe DN 1, în judeţul Prahova, pe sensul de mers Bucureşti – Braşov, în zona Comarnic. Potrivit unui comunicat de la  Centrul Infotrafic al Poliţiei Române, se circulă în coloană între Nistoreşti şi Comarnic. Tot bară la bară se circulă şi în localitatea Bărcăneşti, din cauza unui accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Patru persoane, între care un copil de doi ani, au fost rănite. Este afectat sensul de mers Ploieşti – Bucureşti, precizează sursa citată./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 3 iunie