Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul au întrerupt inclusiv legăturile turistice cu Qatarul

Arabia Saudită, Egiptul, Emiratele Arabe Unite şi Bahrainul au întrerupt legăturile cu Qatarul, acuzând statul că susţine terorismul, această decizie fiind o scindare fără precedent între cei mai puternici membri ai Consiliului de Cooperare din Golf. Această măsură coordonată escaladează în mod dramatic o dispută în legătură cu sprijinul oferit de Qatar Frăţiei Musulmane, cea mai veche mişcare islamistă din lume, şi adaugă acuzaţii potrivit cărora autorităţile qatareze ar susţine inclusiv agenda Iranului, rivalul din regiune.

Cele trei state din Golf au anunţat inclusiv întreruperea legăturilor de transport cu Qatarul şi i-au anunţat pe turiştii qatarezi şi rezidenţii lor că au la dispoziţie două săptămâni să părăsească teritoriul ţărilor lor. Qatarul a fost de asemenea exclus din coaliţia condusă de saudiţi care luptă în Yemen. Acestea reprezintă măsuri mult mai severe faţă de cele luate în timpul celor opt luni de neînţelegeri din 2014, când Arabia Saudită, Bahrainul şi UAE şi-au retras ambasadorii de la Doha. La acea vreme, legăturile turistice au fost menţinute, iar cetăţenii din Qatar nu au fost expulzaţi.

O scindare între Doha şi aliaţii săi cei mai apropiaţi poate avea consecinţe în Orientul Mijlociu, unde statele din Golf şi-au folosit puterea financiară şi politică pentr a influenţa unele evenimente din Libia, Egipt, Siria, Irak şi Yemen. Qatarul va găzdui Cupa Mondială la fotbal în 2022./cstoica/cvanatoru

www.reuters.com – 5 iunie