Agenda vizitei preşedintelui Klaus Iohannis în SUA

Aflat în SUA, preşedintele Klaus Iohannis are programată în această după-amiază o vizită la Congresul American. Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului român se va întâlni cu preşedintele interimar al Senatului, Orrin Hatch şi cu alţi membri ai acestei camere. Apoi, Klaus Iohannis va discuta cu reprezentanţi ai grupul românesc din congres şi cu membri seniori ai Camerei Reprezentanţilor. Preşedintele român va participa apoi la o ceremonie de decorare a unor membri ai Congresului SUA, ne-a informat trimisul Radio România Actualităţi, Alina Stănuţă./ovidiu/dsirbu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 8 iunie