Preşedintele Bulgariei: „Voi sprijini cu plăcere orice act de anulare a sancţiunilor împotriva Rusiei”

Preşedintele Bulgariei, Rumen Radev, a acordat un interviu postului de televizune BTV, în care a precizat că în curând va avea discuţii cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe care îl va invita la aniversarea a 140 de ani de la Eliberarea Bulgariei. „Există o serie de probleme pe care trebuie să le analizăm, în afară de respectul faţă de istorie. Nu l-am invitat încă pe liderul de la Kremlin, am avut doar o discuţie de principiu, în cadrul întâlnirii cu ambasadorii diverselor state. Am vorbit cu ambasadorul Rusiei şi am convenit că ar fi bine să adresez o astfel de invitaţie. Nu am niciun fel de intenţii de a face compromisuri în faţa istoriei din cauza obsesiei câtorva deputați care au ieşit din parlament. Bulgaria nu ar trebui să trateze nicio țară ca pe un dușman. Trebuie să ne dezvoltăm relațiile pe baze pragmatice, din care Bulgaria să aibă beneficii pentru securitate și economie. Sancțiunile împotriva Rusiei aduc prejudicii, acest lucru este clar. Voi sprijini orice act de anulare a acestor sancțiuni. Președintele nu poate iniția un astfel de act de unul singur. Mecanismele din UE sunt concepute de așa natură, încât o țară cu greu poate iniția un astfel de act. Mai devreme sau mai târziu, se va ajunge şi la această decizie”, a comentat preşedintele Radev./ddaniela/cvanatoru

www.focus-news.net – 10 iunie