44 de echipaje vor lua startul in Raliul Moldovei Bacau

Ajuns la a saptea editie, Raliul Moldovei Bacau isi face anul acesta debutul in competitiile europene. Astfel, pe langa competitiile desfasurate sub egida Federatiei Romane de Automobilism Sportiv, respectiv Campionatul National de Raliuri Dunlop, Campionatul National de Raliuri 2 Dunlop si Campionatul National de Raliuri Istorice, Raliul Moldovei Bacau face parte din Trofeul Balcanic de Raliuri (Balkan Rally Trophy), campionat din cadrul Trofeului European de Raliuri (European Rally Trophy), competitie organizata sub egida Federatiei Internationale a Automobilului (FIA).

In total, 44 de echipaje vor lua startul anul acesta, in perioada 16-17 iunie, pe probele speciale ale Raliului Moldovei Bacau. Cu un concept nou al traseului, Raliul Moldovei Bacau propune echipajelor sezonul acesta 17 probe speciale, care insumeaza 126,8 km, prima zi a competitiei urmand sa se desfasoare pe probele din jurul Moinestiului iar cea de-a doua pe specialele din apropierea Bacaului.

Avem un numar de echipaje sensibil mai mare decat la editiile anterioare, astfel ca nu pot sa fiu decat extrem de multumit. Ma bucur de faptul ca David Botka, fostul campion al Grupei N in Campionatul European de Raliuri a ales Raliul Moldovei Bacau pentru a-si face debutul cu noua sa masina, o Skoda Fabia R5. O alta prezenta care merita salutata este cea formata din Pal Lovasz si Kurti Tamas, care concureaza pe un Hyundai i20 R5 si care fac parte din programul oficial dezvoltat de Hyundai Motorsport pentru clienti. Sunt convins ca vom avea astfel parte de un duel extrem de interesant pentru victorie, tinand cont de faptul ca Simone Tempestini, Bogdan Marisca si Dan Girtofan, piloti de automobile in configuratie R5 sunt si ei in forma anul acesta!” a spus Adrian Raspopa, organizatorul Raliului Moldovei Bacau.

Pentru concurentii din Campionatul National de Raliuri 2 Dunlop, surprizele placute continua si in acest an la Bacau. Astfel, compania Helios, un lant local cu 10 statii de alimentare, a decis sa acorde cate 50 de litri de combustibil pentru primele 3 echipaje ajunse la finishul acestei competitii. Mai mult, pentru echipajul din CNR2 care va obtine cel mai bun timp pe power-stage-ul Raliului Moldovei Bacau, Helios va mai oferi un bonus de 20 de litri de combustibil.

Shakedown-ul Raliului Moldovei Bacau este programa joi, 15 iunie, incepand cu ora 15:00, pe traditionalul traseu de 2,75 km din apropierea comunei Lespezi. De asemenea, tot joi, incepand cu ora 20:00, in Piata Tricolorului din Bacau va fi organizat startul festiv al competitiei.

Raliul Moldovei Bacau 2017 este organizat de ACS Rally spirit, cu sprijinul Consiliului Judetean Bacau, Consiliului Local si Primaria Bacau, Consiliul Local Moinesti, consiliile locale ale com.Zemes si Magiresti, al sposorului principal Audi, precum si al partenerilor tehnici Cybernet, Auto Moto Invest, Selgros, Arena Mall, Hotel Decebal si Adrimpex.

Mai multe informatii despre Raliul Moldovei Bacau puteti afla pe websiteul oficial, www.raliul-moldovei.ro , precum si de pe pagina oficiala de Facebook, www.facebook.com/RaliulMoldovei.