Premierul Sorin Grindeanu va efectua o vizită oficială în Croaţia

Vizita premierului Sorin Grindeanu în Croaţia va debuta, în această dimineaţă, cu primirea sa la sediul Guvernului din Zagreb, moment urmat de semnarea în Cartea de Aur a executivului, de o întâlnire tête-à-tête cu omologul său, Andrej Plenković, şi de convorbiri oficiale la nivelul celor două delegaţii. Declaraţiile comune de presă ale celor doi premieri vor fi precedate de o ceremonie în care se vor semna acorduri privind protecţia reciprocă a informaţiilor clasificate şi memorandumul de cooperare între Camerele de Comerţ din cele două state. Vizita oficială va continua cu primirea şefului executivului român de către preşedintele parlamentului croat,  Gordan Jandroković, moment ce va fi urmat de o ceremonie la sediul preşedinţiei, unde se vor desfăşura convorbiri cu doamna Kolinda Grabar-Kitarović, preşedintele Republicii Croaţia.
Pe de altă parte, liderul PSD, Liviu Dragnea, anunţa că raportul de evaluare a guvernului va fi finalizat astăzi, iar conducerea partidului va decide măsurile de luat în continuare./rduinu/asalar
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (12 iunie)