Zeci de mii de ucraineni au trecut frontiera în UE în ziua anulării regimului de vize

 Serviciul Frontierei de Stat al Ucrainei informează că peste 52.000 de cetăţeni ucraineni au traversat frontiera Ucrainei cu state UE în ziua intrării în vigoare a regimului liberalizat de vize, care permite călătorii pentru o perioadă de până la 90 de zile, în decurs a 180 de zile. Potrivit instituţiei menţionate, 20% dintre ucrainenii care au trecut frontiera în UE deţin paşapoarte biometrice, condiţie obligatorie pentru a putea călători într-un stat european fără a avea nevoie de viză. Președintele Serviciului Frontierei de Stat al Ucrainei, Oleg Slobodian, a precizat că în cadrul regimului fără vize au trecut frontiera peste 1.400 de cetățeni ucraineni cu paşapoarte biometrice. Cei mai mulţi dintre aceştia, 65%, au mers în UE pe la punctul de trecere a frontierei cu Slovacia. Regimul fără vize dintre UE şi Ucraina a intrat în vigoare pe 11 iunie./sdan/menescu

(www.korrespondent.net – 12 iunie)