Curtea Constituţională a respins sesizarea PNL şi USR, care au contestat completarea legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor

Curtea Constituţională a respins sesizarea PNL şi USR cu privire la modificările care obligă persoanele solicitate să se prezinte la comisiile parlamentare de anchetă. Parlamentarii celor două formaţiuni au contestat completarea legii privind statutul deputaţilor şi al senatorilor, susţinând că se încalcă normele de tehnică legislativă şi principiul separaţiei puterilor în stat. PNL şi USR mai reclamau reglementarea unor proceduri de citare în cadrul unei comisii a unor persoane care nu au legătură cu punerea în aplicare a drepturilor şi obligaţiilor derivate din statutul de parlamentar – a transmis redactorul RRA Mădălina Verman./dstanesc

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI -14 iunie