Achitări în dosarul dezafilierii clubului de fotbal Universitatea Craiova

Achitări în dosarul dezafilierii clubului de fotbal Universitatea Craiova, astăzi, la Curtea de Apel care a pronunţat sentinţa definitivă. Fostul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, şi fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, au fost achitaţi, după ce în primă instanţă fuseseră condamnaţi la câte trei ani de închisoare cu suspendare. De asemenea, au fost achitate şi cele două organizaţii conduse de cei doi, transmite reporterul nostru Diana Surdu. Ea aminteşte că în acest dosar Mircea Sandu şi Dumitru Dragomir au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie în iunie 2013 sub acuzaţii de abuz în serviciu, folosirea influenţei ori autorităţii pentru a obţine pentru sine sau pentru altul bani, bunuri sau foloase necuvenite, şi sustragere de sub sechestru. De asemenea, FRF şi LPF erau acuzate de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi sustragere de sub sechestru. /rduinu

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI – 15 iunie