Penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu

Astăzi este penultima zi a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu. Numeroase spectacole, alături de expoziţii, cursuri sau conferinţe se desfăşoară în continuare atât în săli de teatru, cât şi în spaţii neconvenţionale. Artele spectacolului şi-au făcut tot mai mult simţită prezenţa la Sibiu, spre satisfacţia numeroşilor spectatori care vin în mod special aici în luna iunie, spune criticul de film Margareta Nistor.
Margareta Nistor: „E un festival în care sunt lucruri foarte diferite şi de fiecare dată descoperi o grămadă de lucruri şi devii curios în diverse direcţii la care nu te-ai fi gândit niciodată şi cred că asta e cea mai mare calitate a festivalului şi care te îndeamnă mereu să mergi la alte spectacole şi să le poţi înţelege altfel, pentru că niciunul dintre noi, sau cel puţin la generaţia mea, nu învăţai în şcoală cum să urmăreşti un spectacol, ca să te poţi bucura de el de la un capăt la altul”.
Margareta Nistor va fi în dialog cu Ada Solomon azi de la ora 16:00 la Librăria Habitus, iar între reprezentaţiile teatrale de astăzi se numără şi spectacolul luxemburghez „Şefele”, la care şi-a anunţat prezenţa şi preşedintele Klaus Iohannis, alături de prim-ministrul statului Luxemburg, sosiţi la Sibiu pentru a marca 10 ani de când Sibiul şi Luxemburgul au deţinut, împreună, titlul de Capitală Culturală Europeană, precizează redactorul nostru Mihaela Helmis./dursache/menescu
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (17 iunie)