Sovieticii în România (X)

Propaganda

În ṭările în care instaurase comunismul, Uniunea Sovietică s-a impus ca un model care trebuia urmat neapărat. S-a amestecat în toate domeniile de activitate, iar propaganda a fost unul dintre cele mai importante instrumente de control şi exercitare a dominaţiei. Oamenii de ştiinṭă, artiştii, pedagogii sovietici trebuiau urmaṭi, adulaṭi, aplaudaṭi. Învăṭată obligatoriu în şcoli, la toate nivelele, rusa a devenit limba unificatoare a comunismului. Iată două mărturii despre câteva schimbări petrecute la Societatea Română de Radiodifuziune, la microfon  şi în domeniul resurselor umane.

Emanuel Elenescu – compozitor şi dirijor al Orchestrei Radio.

„În 1948 era schimbată structura programelor radio?

Sigur! Erau numai programe cu <cântece de mase>, pe care nu le asculta nimeni, cu propagandă,  <Să învăţăm limba rusă cântând>, era asta. Mi-aduc aminte că treceam pe [strada] Popa Tatu, pe lângă un bloc. Şi era vară, cald, toate ferestrele deschise, se cânta la radio, se auzea la toate ferestrele, tare. Şi-odată se întrerupe programul şi [crainica anunţă] : <Acuma să învăţăm limba rusă cântând>. La comanda de unu-doi-trei, toate etajele ram-ram… au schimbat canalul!… Nu asculta nimeni. Când te pune cu de-a sila să înveţi, nu înveţi, asta este!

Era foarte periculos să şi vorbeşti. Eu am păţit aşa multe, la Radio, dirijând cântece de-astea <de mase> pe care le înregistram bine, că altfel mă dădea afară, nu?!… Care <cântece de mase> n-au nici o valoare!.. Se cânta şi muzică rusească multă, foarte puţină muzică germană, Beethoven se cânta, Mozart se cânta, Schumann se cânta, dar Wagner nu, că se spunea că e antisemit. Aşa, Wagner – nu! Când au venit ei la putere, toate discurile cu Wagner le-au spart! Era un domn care stă acuma la Viena – eu nu-i spun numele! – a spart toate discurile cu opere de Richard Wagner!

Cântam foarte mult Şostakovici… Eu am dirijat numai când am făcut turneul cu Orchestra Radio, am făcut în Rusia, împreună cu Conta. Conta şi eu am dirijat foarte mult în URSS, am dirijat la Riga, la Moscova, la Petrograd, la Odesa, aşa… Şi am dirijat multe de Şostakovici, dar am făcut şi Till Eulenspiegel de Richard Strauss, acolo.”

[Interviu de Silvia Iliescu, 1994]

Laurenṭiu Profeta – compozitor de muzică simfonică, vocal simfonică, instrumentală și corală, uşoară.

„Ce îmi amintesc este că în acea perioadă eu am scris un articol în Contemporanul care se numea <Pledoarie pentru Richard Wagner>, era cam interzis din câte ṭin eu minte, Wagner era interzis. Eu am scris această pledoarie, bineînṭeles că am dezvoltat ce am citit eu, partea revoluṭionară a lui Wagner şi chiar de stânga, fiindcă Aurul Rinului era simbolul capitalismului, plutocraṭia… […] Deci sigur că existau nişte oprelişti, dar erau mai mult aşa, nu scria [nimic] pe hârtie. Autorii sovietici erau cei mai <nemaipomeniṭi>!… Dar vă spun că dacă tragem o linie acuma, când se termină un secol, [totuşi] un Şostakovici şi un Prokofiev şi un Haciaturian sunt mari corifei ai acestui secol…

Presiuni erau de toate felurile. Şi apropo de Socor care [era director la Societatea de Radiodifuziune]… La un moment dat au fost daṭi afară nişte oameni şi printre aceştia era doamna Rodica Suṭu, prinṭesa Suṭu de fapt – că bineînṭeles că nu trebuia să se ştie că e prinṭesă – o pianistă excelentă, ea era maestră de sunet [la Radio]. Şi a fost dată afară. Şi eu m-am dus la Matei Socor să-i spun că cred că e o greşeală, că este un om extraordinar – era un om dulce de tot şi bun şi nu cu aere de prinṭesă, nu ştiu cum să vă spun, şi o pianistă bună, profesional bună! Şi bineînṭeles că nu m-am dus să bat cu pumnul în masă, eram şi eu acolo un puşti… Era şi o anecdotă… în Direcṭia Muzicală erau Varga şi Profeta şi anecdota era aşa, că <în faṭa lui Socor, Profeta tremura ca Varga!> Vă daṭi seama ce bună anecdotă şi puṭin şi adevărată! Dar totuşi i-am spus: <Ştiṭi că este foarte bună [Rodica Suṭu] şi un om extraordinar…> Răspunsul a fost tipic, ca să înṭelegeṭi acea perioadă: <Din când în când trebuie daṭi afară şi ăştia buni, ca să bagi spaima în ăia răi.> Ăsta a fost raspunsul lui Socor! Şi el a făcut acest joc care venea mai de sus decât el, [dar] era totuşi un muzician şi un om de cultură; şi el, după ‘53 a fost complet dat afară, pe margine.”

[Interviu de Octavian Silivestru, 1998]