Calendarul evenimentelor, 21 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Preşedinţie

* Berlin: Vizita președintelui Klaus Iohannis, în Republica Federală Germania (19 – 21 iunie)

– Parlament

* Şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor – dezbaterile şi votul asupra moţiunii de cenzură „România nu poate fi confiscată! Apărăm democraţia şi votul românilor!”, iniţiată de senatori şi deputaţi ai PSD şi ALDE – ora 11:00

 

– Senat

* ora 10:30 – Lucrări în grupurile parlamentare

* Lucrări în Comisiile permanente:

  • ora 9:00 – Comisia pentru afaceri europene – sala 3040
  • Comisia economică, industrii şi servicii

– Camera Deputaţilor

* ora 10:30 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare

* Comisia pentru sănătate şi familie a Camerei Deputaţilor organizează masa rotundă cu tema „Reducerea discrepanţelor privind sănătatea femeii în Europa: lupta împotriva cancerelor feminine în România” – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, sala de şedinţe a Comisiei

– Uniunea Europeană

* Grupul Băncii Europene de Investiții – Banca Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții organizează conferința de presă și evenimentul de semnare a acordurilor cu bănci românești de top prin care se vor acorda 400 mil. euro pentru IMM-uri, la care participă vicepreședintele BEI, Andrew McDowell, Deputy Chief Executive – Fondul European de Investiții, Roger Havenith, Head of Unit România – Direcția Generală Politici Regionale, Comisia Europeană, Carsten Rasmussen, reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene şi reprezentanți ai conducerii băncilor Raiffeisen Bank, ProCredit Bank, BCR, Banca Transilvania, BancPost și ING – ora 15:00, la sediul Reprezentanței Comisiei Europene în România, Str. Vasile Lascăr nr. 31, et. 1, sala Nicolae Titulescu

– Ministere

* Reuniunea Comitetului interministerial dedicat problematicii de promovare privind pregătirea Președinției române a Consiliului UE – ora 11:00, la sediul Guvernului

* Reuniunea Comitetului de coordonare a Sistemului național de gestionare a afacerilor europene – ora 16:00, la sediul Guvernului

– Apărare, Interne

* Miercurea Ciuc: Serviciul de Acţiuni Speciale Harghita organizează un exerciţiu demonstrativ în domeniul tacticilor şi tragerilor speciale de intervenţie – ora 14:00

* Oradea: Conferinţă de presă cu tema „Situaţia traficului prin punctele de trecere ale frontierei în primele 5 luni ale anului 2017 şi măsuri de fluidizare a traficului în perioada sezonului estival”, susţinută de inspectorul şef al ITPF Oradea, chestor de poliţie Marin Bondar – ora 10:00, la sediul ITPF Oradea

– Partide

* Dezbatere pe tema legislaţiei în domeniul exproprierilor, organizată de Partidul Uniunea Salvaţi România şi moderată de parlamentarii USR, Vlad Alexandrescu şi Adrian Dohotaru – ora 11:00, la Camera Deputaţilor, grupul parlamentar al USR

* Suceava: Conferinţă de presă organizată de PSD Suceava – ora 11:00

– Minorităţi

* Liga Albanezilor din România organizează lansarea volumului de versuri „Originea lumii” (Ed. Corint, 2017), al poetei albaneze Rita Petro – ora 16:30, la Muzeul Naţional de Istorie a României, Calea Victoriei nr. 12. Traducerea versurilor este semnată de Marius Dobrescu şi Luan Topciu

– Administraţie

* Braşov: Conferinţă de presă susţinută de prefectul judeţului Braşov, Marian Rasaliu, şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică Braşov – ora 10:00, Prefectura Braşov, sala 34

* Braşov: Şedinţa de plen a Consiliului Judeţean Braşov – ora 11:00

* Ploieşti: Şedinţa Consiliului Local Municipal Ploieşti – ora 13:00, la Palatul Administrativ, sala de şedinţă

* Sibiu: Primarul municipiului Sibiu, Astrid Fodor, se întâlneşte cu locuitorii din cartierul Dioda, în cadrul unui proiect al Asociaţiei pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu  – ora 18:00, la sala E11 a Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Administrative a Universităţii „Lucian Blaga” – complex Dioda

* Suceava: Conferinţă de presă organizată de Primăria Suceava – ora 9:00

– Juridic

* Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să discute sesizarea PNL în legătură cu modificările aduse mecanismului de numire în funcție a directorului Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul Ministerului de Interne, prin eliminarea avizului necesar din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării

* Curtea Constituțională a României urmează să ia în discuție sesizarea PNL și USR cu privire la modificarea Regulamentului Camerei Deputaților

* Curtea Constituţională a României reia discuţiile în cazul sesizării privind Legea Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918

* Craiova: Are loc lansarea cărții „Drept civil. Teoria generală. Vol. I. Teoria dreptului civil”, scrisă de prof. univ. dr. Marian Nicolae – ora 16:00, la Facultatea de Drept a Universității, în Aula Magna, Calea București nr. 107 D. Autorul va susține o conferință cu tema „Aplicarea legii civile în timp: soluțiile noului Cod civil român”

– Organizaţii

* Timişoara: Conferinţă de presă susţinută de preşedintele Asociaţiei Banat IT, Radu Ticiu – ora 12:00, la sediul Banat IT/Timişoara Startup Hub

– Social

* Primăria Municipiului Bucureşti, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială (DGASMB) deschide pentru persoane defavorizate, încă două spălătorii sociale, care oferă servicii gratuite de spălare şi uscare a hainelor. Cele două spălătorii sociale, situate în Str. Armeniş, nr. 2, sector 3 şi Bd. Drumul Taberei, nr. 24, sector 6, sunt destinate cetăţenilor municipiului Bucureşti care au venituri modeste şi sunt expuşi riscului de sărăcie

– Economic

* Comitetul Național ICC România, împreună cu Camera de Comerț și Industrie a României și Curtea Internațională de Arbitraj a ICC, organizează Conferința internațională dedicată arbitrajului comercial internaţional și noilor tendințe în domeniu „Arbitrii: Independență și imparțialitate – Aspecte procedurale” – ora 9:00, la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României, CCIR Business Center, Sala „Al. I. Cuza’’

* Agenţia românească de business XBS şi EximBank organizează evenimentul „Oportunităţi de Afaceri şi alte facilităţi în Marea Britanie – înainte şi după Brexit ” – ora 9:15, la Hotel Marshal, Bd. Dorobanţi nr. 50B. Participă ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell

* Conferinţă de presă care marchează aniversarea a 10 ani de existenţă a companiei „Jones Lang LaSalle” în România – ora 9:30, la Bursa de Valori Bucureşti

* Finmedia şi Piaţa Financiară organizează evenimentul „Antreprenoriatul Orizont 2020”, dedicat antreprenorilor români – ora 9:30, la Hotel Ramada North

* Are loc prima oră de educaţie financiară în „Şcoala de bani pe roţi”, un proiect inedit dedicat copiilor, organizat într-un camion, special pregătit pentru a găzdui copiii – ora 9:30, în Piaţa Universităţii

* Conferinţa cu tema „Investment and Investment Finance – the case of Romania”, organizată de Banca Naţională a României şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în deschiderea căreia vor lua cuvântul guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu şi vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell – ora 10:00, la sediul BNR, Sala Mitiţă Constantinescu

* Conferinţă de presă – strategia de afaceri a companiei Wettterbest pe piaţa locală – ora 10:00, la Hotel Novotel, Sala Marseille

* Lansarea Clusterului românesc „Start Inovare” în cadrul evenimentului „Smart Infrastructure Workshop” – ora 9:30, la Institutul de Studii și Proiectări Energetice, Amfiteatrul „Academician Martin Bercovici”, Bd. Lacul Tei nr. 1-3, Sector 2

* Cea de-a VI-a ediţie a „RoEnergy South-East Europe Romania”, târg internaţional de eficienţă energetică şi energii regenerabile – la Universitatea Politehnica Bucureşti (21 – 23 iunie)

* Arad: Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest, alături de Asociația Tehimpuls-Centru Regional de Inovare și Transfer Tehnologic organizează primul eveniment de brokeraj (întâlniri bilaterale) internațional din Regiunea Vest dedicat companiilor active în cadrul industriei prelucrătoare de materiale plastic, cauciuc și materiale compozite – ora 14:30, la Expo Arad (21 – 24 iunie)

– Medicină, Sănătate

* Masa rotundă cu tema „Transplantul Medular în România: Realităţi şi perspective de viitor”, organizată de Societatea Română de Transplant Medular – ora 10:00, la Hotel Ramada Parc, Sala Terra, Bd. Poligrafiei

* Cluj-Napoca: Cea de-a XXV-a ediţie a Congresului Naţional de Endocrinologie, cu participare internaţională, ale cărui lucrări vor fi organizate sub egida Societăţii Române de Endocrinologie şi a Universităţii de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” – la Grand Hotel Napoca (21 – 24 iunie)

– Învăţământ, Cercetare

* Proba scrisă la Matematică, în cadrul examenului de Evaluare Naţională pentru absovenţii de clasa a VIII-a

* Evgheni Vodolazkin, romancier şi specialist în literatura rusă veche, se va întâlni cu studenţii Universităţii din Bucureşti în cadrul unui dialog cu tema „Laur – de la cunoştere la tăcere” – ora 18:00, în Sala de Consiliu a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, Str. Pitar Moş, nr.7-13, et. 1. Dialogul va fi moderat de prof. univ. dr. Madeea Axinciuc

* Iaşi: Studenţii medicinişti vor protesta împotriva deciziei Universităţii de a mări taxele de şcolarizare – ora 11:00, pe esplanada Universității de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”

– Arheologie

* Bistriţa: Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud – Secţia de Istorie-arheologie organizează vernisajul expoziţiei temporare „Prelucrarea bronzului în Preistorie în nord-estul Transilvaniei” – ora 18:00, în incinta Muzeului Bistriţa

– Mass – media, Publicitate

* Şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului – ora 10:00

* Are loc evenimentul „Ziua Comunicării Asociaţiei Române de Relaţii Publice” – ora 12:00, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „,Carol I”. Invitat special: Maxim Behar, preşedintele Internaţional Communications Consultancy Organisation-ICCO, care va anunţa oficial intrarea ARRP în organizaţia pe care o reprezintă şi totodată va prezenta tendinţele şi oportunităţile din acest domeniu, la nivel mondial

– Cultură

* Concert susţinut de Orchestra de Cameră Radio, la închiderea stagiunii, sub bagheta dirijorului Jankó Zsolt – ora 19:00, la Sala Radio

* Lansarea volumului „Originea lumii” de Rita Petra – ora 16:30, la Muzeul Național de Istorie a României, Sala Lapidarium. În cadrul evenimentului va avea loc un moment muzical susținut de pianistul Niko Bello, precum și un recital de poezie susținut de actrița Olimpia Mălai

* Recital susţinut de pianistul francez Pascal Roge, în cadrul Festivalului de Muzică Clasică „Visul Unei Nopţi de Vară”, organizat de Asociaţia Museart în perioada 21-25 iunie – ora 19:00, la Sala „Auditorium” a Muzeului Național de Artă din București. Festivalul va mai cuprinde 2 recitaluri susţinute de pianistul britanic Ronan O’Hora (24 iunie), şi violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Sinziana Mircea (25 iunie). Coproducătorul evenimentului este Radio România Muzical

* Are loc o nouă întâlnire cu tema „Cărţile care ne-au făcut oameni, cu Dan C. Mihăilescu“, invitatul acestei seri fiind Andrei Pleşu, iar tema dialogului – „Ce rost(uri) mai are înţelepciunea“ – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu

* Casa Filipescu-Cesianu va găzdui evenimentul „Ideas in the Agora / Idei în Agora – Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History”, un dialog public între Gregory Claeys de la Universitatea Royal Holloway din Londra, Marea Britanie, preşedinte al Societăţii de Studii Utopice, şi Sorin Antohi, Asociaţia „Orbis Tertius”/”A treia lume”, parte dintr-o serie de conferinţe cu participare internaţională, coordonată de Sorin Antohi – ora 19:30

* Teatrul Nottara organizează prima ediție a Festivalului de Teatru Independent – „NottDependent”, care își propune să încurajeze dialogul dintre teatrul de stat și mediul independent, oferind atât artiștilor, cât și publicului ocazia de a cunoaște mai bine producțiile independente (21 – 25 iunie)

* Trupa Carla’s Dreams, din Republica Moldova, susţine un concert la Hard Rock Cafe, începând cu ora 21:30

* Buzău: Vernisajul expoziţiei de artă populară „Moştenire pentru urmaşi”, ediţia a III-a – ora 10:00, în holul Sălii mari a Consiliului Judeţean Buzău (21 – 25 iunie)

* Iaşi: Sub umbrela „Note francofone colorate”, Institutul Francez readuce la Iaşi „Sărbătoarea Muzicii/ Fête De La Musique”, eveniment care se desfăşoară simultan pe cele cinci continente, în 85 de ţări. Cea de-a 36-a ediţie are loc, în Parcul Palas, de la ora 18:00, şi cuprinde un concert al trupei Overflow, binecunoscută în spațiul muzical ieșean, dar și pe plan național, şi o petrecere cu baloane în culorile steagului Franţei, în cadrul căreia vor cânta, în franceză, elevi din diverse licee din judeţul Iaşi, laureaţi ai unor concursuri de muzică naţionale şi internaţionale

* Mediaş, jud. Sibiu: Muzicianul-chitarist Costin Soare susţine un concert în cadrul turneului naţional „De la Bach la Beatles”, un proiect al Asociaţiei Culturale Kitharalogos, organizat împreună cu partenerii principali Radio România Cultural şi Radio România Muzical – ora 19:00, la Biserica Evanghelică „Sf. Margareta”

* Oradea: „Sărbătoarea iei şi a tradiţiilor bihorene”, eveniment organizat de filiala Bihor a Organizaţiei femeilor social democrate (OFSD) şi Fundaţia Culturală de pe lângă Biblioteca „Gheorghe Şincai” – ora 17:00, la Muzeul Ţării Crişurilor, Str. Armatei Române nr. 1A

* Ploieşti: Concertul „Tonomatul de Vise”, susţinut de formaţia Bere Gratis – ora 20:30, pe terasa Restaurantului DaVinci Bobâlna

* Sibiu: Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania – TIFF Sibiu 2017, eveniment organizat de Asociaţia Festivalul Internaţional de Film Transilvania, cu sprijinul Ministerului Culturii, Centrul Naţional al Cinematografiei şi cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, prin Primăria Municipiului Sibiu, în cadrul căruia vor avea loc proiecţii în patru spaţii permanente – Piaţa Mare, Teatrul Gong, Sala Astra Film din Piaţa Mică şi Sala Thalia, precum şi trei evenimente speciale – la Palatul de Vară Brukenthal din Avrig, la barajul de la Gura Râului şi pe scena de pe lacul Muzeului în Aer Liber din Dumbrava Sibiului – ora 22:00 (deschiderea oficială), în Piaţa Mare (21 – 25 iunie). Deschiderea are loc de la ora 22:00, în Piaţa Mare

* Sibiu: Are loc vernisajul expoziției „Verbum Domini Manet in Aeternum: Bibliile lui Samuel von Brukenthal”, care aduce în atenția publicului colecția de Biblii a baronului Samuel von Brukenthal – ora 12:00, în Sala Multimedia din Casa Albastră, Piața Mare nr. 5. Curator: Alexandru-Ilie Munteanu (21 iunie – 31 august)

* Sibiu: Are loc vernisajul expoziţiei „Artă şi Restaurare” – ora 12:00, la Centrul de Informare Turistică al Primăriei Municipiului Sibiu (21 – 30 iunie)

* Timişoara: Lansarea volumului „Inocenții”, de Ioana Pârvulescu – ora 18:00, la Librăria „La Două Bufnițe”, Piața Unirii nr. 11. Alături de autoare va vorbi criticul literar Adriana Babeți

* Timişoara: În perioada 21 – 23 iunie, are loc o nouă ediţie a evenimentului „Fête de la musique”/„Sărbătoarea Muzicii”. Din program:

  • ora 19:00 – Concert de muzică clasică al Orchestrei Filarmonicii de Stat Banatul – la Grădina Capitol, Bd. C.D. Loga nr. 2
  • ora 20:00 – Concert al artistului francez, Daprinski – la terasa D’Arc pe Mal (pe malul Begăi, lângă Podul Traian)
  • ora 21:30 – Concert al trupei timişorene Brum – la D’Arc pe Mal
  • ora 23:00 – Concert al grupului muzical francez Il Est Vilaine – la D’Arc pe Mal

* Timişoara: Vedete ale muzicii și umorului românesc îl vor sărbători pe cunoscutul interpret Alexandru Jula, în spectacolul ”Ultimul Romantic”, prezentat în cadrul unui mini-turneu național în șase orașe – ora 20:00, la Cinema Timiș. Titlul poartă, de asemenea, și numele cărții biografice a artistului, scrisă de Oana Georgescu

* Londra: Institutul Cultural Român din Londra vernisează expoziţia cu titlul „Spaces of Memory, Spaces of Heritage” („Spaţii ale memoriei, spaţii patrimoniale”), ca parte a Festivalului de Arhitectură din Londra (21  – 30 iunie). Deschisă în galeria Brâncuşi de la sediul Institutului, expoziţia, concepută de graficianul şi arhitectul Bogdan Berbecariu, prezintă, printr-un colaj de fotografii, schiţe şi text, câteva dintre cele mai remarcabile iniţiative de restaurare şi conservare ale ultimilor doi ani, reunind o serie de proiecte derulate de fundaţiile Pro Patrimonio şi Mihai Eminescu Trust, alături de recentul câştigător al Premiului Uniunii Europene pentru Patrimoniu Cultural / Premiile Europa Nostra – Palatul Culturii din Blaj. Expoziţia va fi completată de o discuţie la care vor participa arhitectul Vlad Sebastian Rusu, autorul proiectului de restaurare al Palatului Culturii din Blaj, arhitectul Şerban Cantacuzino, fondatorul Fundaţiei Pro Patrimonio şi fost secretar al Royal Society of Architecture, Nicolae Raţiu, membru în conducerea Pro Patrimonio, şi Jessica Douglas-Home, fondatoarea Mihai Eminescu Trust

* Viena: În perioada 21 iunie ‒ 10 septembrie, în cadrul Vienna Biennale 2017, Kunsthalle Wien prezintă expoziţia „Work it, feel it!”, organizată în spaţiul său din Karlsplatz. Institutul Cultural Român de la Viena sprijină acest proiect, la care participă colectivul artistic din România, Apparatus 22

– Sport

* Pregătirile echipelor de fotbal pentru noul sezon competiţional:

  • Dinamo – NK Osijek (în Slovenia)

* Halle, Germania: Meciul de tenis dintre Horia Tecău/Jean-Julien Rojer – Dustin Brown/Jan-Lennard Struff, în primul tur al probei de dublu al turneului ATP de la Halle

– Diverse

* Romfilatelia lansează emisiunea de mărci poştale „Titu Maiorescu, 100 de ani de la moarte”, disponibilă în magazinele din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara

* Între orele 6:00 – 21:30, Parcul Izvor din București va găzdui Ziua Internațională Yoga (21 iun.) sărbătorită pentru a două oară în România, cu sprijinul Ambasadei Indiei la București

– S-a întâmplat într-o zi de 21 iunie

* Se împlinesc 145 de ani (1872) de când fruntaşii politici români din Transilvania, întruniţi la Blaj, au alcătuit un memoriu în care cereau recunoaşterea limbii române ca a doua limbă oficială în administraţia locală, o nouă lege electorală fără privilegii de clasă şi de castă, autonomia şcolilor confesionale, întrebuinţarea în Universitatea din Cluj şi a limbii române etc. (21.VI/3.VII)

* Acum 96 de ani (1921), la Bucureşti, a avut loc premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, denumit în presa vremii drept „un episod în jurul Ecaterinei Teodoroiu, fecioara de la Jiu, înscenat cu concursul Armatei”. Filmul, realizat în colaborare cu Societatea Mormintelor Eroilor de Război, îmbină episoade reconstituite, cu Marietta Rareş în rolul Ecaterinei, cu materiale autentice din actualităţile de război, filmate pe front de Serviciul Foto-Cinematografic al Armatei Române. Pelicula a fost regizată de cineastul, regizorul şi operatorul Nicolae Barbelian

* Cu 26 de ani în urmă (1991) ultimul eşalon cu militari sovietici a părăsit Cehoslovacia, încheind astfel acţiunea de repatriere a trupelor sovietice staţionate din 1968 pe teritoriul acestei ţări

* Se împlinesc 25 de ani (1992) de la proclamarea oficială a canonizării de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a următorilor sfinţi români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea (cu data de prăznuire la 29 februarie); Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureş (24 aprilie); Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie); Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuţi (1 iulie); Sfântul Voievod Ştefan cel Mare şi Sfânt (2 iulie); Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ – Hozevitul (5 august); Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla (7 august); Sfinţii Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei, şi sfetnicul Ianache (16 august); Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie); Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul (27 septembrie); Sfinţii Preoţi Mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel (21 octombrie); Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea (23 noiembrie) şi Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul (18 decembrie)

Aniversări – Comemorări

– Solstiţiul de vară (ziua cea mai lungă, noaptea cea mai scurtă), începutul verii astronomice – ora 7:24 (ora României)

– 1888: S-a născut Horia Furtună, poet, dramaturg şi prozator; autorul poeziei „Un suflet nou”, dedicată momentului inaugural al Radiodifuziunii Române (1.XI.1928), poezie citită la microfon de autor; ulterior a fost realizator şi director de programe la SRR (m. 1952). NOTĂ: Dicţionarul cronologic – Literatura română dă ca dată a naşterii 21 iunie 1886

– 1894: S-a născut Virginia Haret-Andreescu, prima femeie-arhitect din lume recunoscută la Congresul XVI de Istorie a Științei (București, 1981), autoare a proiectelor pentru liceele „Dimitrie Cantemir” şi „Gheorghe Şincai” din Bucureşti, palatul fostei societăţi „Tinerimea Română” ş.a; nepoata pictorului Ion Andreescu (m. 1962)

– 1909: A murit Vasile Gherman Pop, istoric literar şi poet; autor de poezii mediocre, s-a numărat printre pionierii istoriei literare româneşti, „Conspectul” său (apărut în două volume, în 1875 şi 1876) fiind o primă sinteză informativă cu privire la dezvoltarea culturii şi literaturii noastre de la începuturi până în zilele autorului (n. 1850, la Crasna/Storojineţ, azi în Ucraina)

– 1915: S-a născut prozatorul Al.[exandru] I.[ancu] Ştefănescu, cunoscut editor şi publicist al primei etape de dezvoltare literară postbelică (m. 1984)

– 1920: S-a născut actorul Puiu Călinescu (m. 1997)

– 1922: A murit Take (Dumitru) Ionescu, avocat, publicist şi om politic; iniţial liberal, apoi conservator (din 1886)‚ de mai multe ori ministru şi prim-ministru (1921-1922); orator de excepţie, a dominat timp de patru decenii viaţa parlamentară; ca ministru de externe (1920-1921) a fost iniţiatorul şi creatorul „Micii Înţelegeri”; a susţinut mişcarea naţională din Transilvania, precum şi cauza românilor sud-dunăreni; a desfăşurat, totodată, o intensă activitate ziaristică în ţară şi a fost corespondent al ziarului londonez „Times” (n. 1858) – 95 de ani

– 1923: S-a născut criticul, istoricul literar, eseistul şi jurnalistul Eugen Luca (pe numele său real Jean Leibovici) (m. 1997, la Haifa/Israel)

– 1928: S-a născut pictoriţa Elena Greculesi (m. 2016)

– 1930: S-a născut geofizicianul Dumitru Enescu; contribuţii semnificative în domeniul seismologiei; membru de onoare al Academiei Române din 2011 (m. 2012)

– 1931: S-a născut Ion Baciu, dirijor şi profesor (m. 1995). NOTĂ: Mai multe surse dau naşterea la 21 iulie 1931

– 1938: A murit (la Cluj) Béla Páter, inginer agronom de naţionalitate maghiară; cercetări asupra culturii şi valorificării plantelor medicinale, domeniu în care şi-a câştigat un renume internaţional (n. 1860, la Eperjes/Ungaria)

– 1942: S-a născut Geo Vasile (numele real: Vasile Gheorghe), italienist, critic literar, scriitor, poet şi traducător – 75 de ani

– 1943: S-a născut regizorul de teatru şi operă Andrei Şerban; stabilit în SUA din 1975, a pus în scenă spectacole în 39 de ţări; în 1990 s-a întors în România şi a fost pentru o scurtă perioadă director al Teatrului Naţional din Bucureşti (1990-1993)

– 1951: S-a născut Doru Tufiş, solist vocal, chitarist şi compozitor

– 1970: A murit matematicianul Victor Vâlcovici; profesor universitar la Iaşi, Timişoara (primul profesor român de mecanică raţională) şi Bucureşti; a abordat probleme de dinamică stelară, de matematică aplicată şi probleme privind fundamentele mecanicii; considerat creatorul hidrodinamicii şi al aerodinamicii teoretice româneşti; membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 1885)

– 1974: S-a născut Răzvan Mazilu, coregraf şi dansator

– 1976: A murit compozitorul Alexandru Zavulovici (n. 1889). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 27 iunie 1975

– 1982: A murit N.[icolae] I.[oan] Popa, comparatist şi istoric literar; prin întreaga sa activitate a contribuit la afirmarea unei concepţii româneşti de literatură comparată; frate cu dramaturgul Victor Ion Popa (n. 1897) – 35 de ani. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii 22 iulie 1982

– 1988: A murit George Ivaşcu, critic şi istoric literar, publicist; director al revistei „Contemporanul” (1955-1971) şi redactor-şef al revistei „România literară” (1971-1988) (n. 1911)

– 2008: A murit Victor Iancu, lingvist şi scriitor; a publicat cărţi de lingvistică, dicţionare, lucrări de dialectologie şi folclor, dar şi romane şi piese de teatru (n. 1936)

EVENIMENTE EXTERNE

– Bruxelles: Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, va susţine discursul de deschidere a conferinţei la nivel înalt pe tema managementului migraţiei, organizată de Parlamentul European

– Bruxelles: Conferinţă de presă comună susţinută de preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani şi Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și vicepreședinte al Comisiei Europene, Federica Mogherini

– Bruxelles: Comisarul european pentru pentru politica de vecinătate şi negocieri în vederea extinderii, Johannes Hahn, primeşte vizita premierului din Republica Moldova, Pavel Filip

– Bruxelles: Comisarul european pentru afaceri economice, Pierre Moscovici, prezintă o serie de directive privind transparenţa consultanţilor fiscali

– Moscova: Preşedintele rus, Vladimir Putin, primeşte vizita omologului său brazilian, Michel Temer

– Paris: Preşedintele francez, Emmanuel Macron, se întâlneşte cu omologul său columbian, Juan Manuel Santos

– Londra: Discurs al reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit al Marii Britanii, în cadrul căruia va prezenta programul legislativ al guvernului britanic

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, primeşte vizita premierului finlandez, Juha Sipilä, pentru a discuta despre situaţia UE, înaintea summitului din 22-23 iunie

– Berlin: Cancelarul german, Angela Merkel, participă, alături de fostul secretar american de stat, Henry Kissinger, la manifestările de marcare a 70 de ani de la adoptarea Planului Marshall – la Muzeul German de Istorie

– Moscova: Premierul rus, Dmitri Medvedev, are o întrevedere cu preşedintele Kârgâzstanului, Almazbek Atambaiev

– Cagliari, Italia: Reuniune a miniştrilor transporturilor din cadrul G7 (21 – 22 iun.)

– Paris: Guvernul francez analizează proiectul legii antiteroriste

– Jeddah: Premierul irakian, Haider Al-Abadi, are o întrevedere cu regele Arabiei Saudite, Salman bin Abdulaziz Al Saud, la portul Arabia Jeddah de la Marea Roșie

– Vilnius: Vizita ministrului spaniol de externe, Alfonso Dastis, în Lituania

– Ungaria: Tribunalul din Kecskemét (sudul Ungariei) începe procesul judiciar în care 11 persoane sunt acuzate de moartea a 71 de migranţi ale căror cadavre au fost descoperite, în august 2015, într-un camion frigorific pe o autostradă în estul Austriei

– Berlin: Ceremonia de decernare a Premiului „Theodor-Wolff” pentru jurnalism, care va fi acordat în acest an lui Deniz Yucel, jurnalist germano-turc, care se află în detenţie în Turcia

– Moscova: Vizita ministrului indian al apărării, Arun Jaitley (21 – 23 iun.)

– Madrid, Spania: Vizita fostului preşedinte columbian, Alvaro Uribe

– Washington: Oficiali ai NASA şi ai altor agenţii federale americane susţin o conferinţă de presă dedicată eclipsei totale de soare din 21 august

– New York: Ceasul Cartier Tank, care a aparţinut primei doamne a SUA, Jacqueline Kennedy Onassis, va fi pus în vânzare în cadrul licitaţiei „Rare Watches and American Icons”, organizată de Casa Christie’s, la Rockefeller Center

– Pilton, Comitatul Somerset, Marea Britanie: Festivalul de muzică Glastonbury, eveniment anual cultural de muzică și arte (21 – 25 iun.)

– Edinburgh: Festivalul Internaţional de Film (21 iun. – 2 iul.)

– Dublin: Este anunţat câştigătorul Premiului internaţional pentru literatură Dublin 2017

– Paris: Expoziţie retrospectivă a lucrărilor artistului britanic, David Hockney – la Centrul Pompidou (21 iun. – 23 oct.)

– Paris: Săptămâna modei masculine – primăvara/vară 2018 (21 – 25 iun.)

– Rusia: Se desfăşoară Cupa Confederaţiilor la fotbal (17 iunie – 2 iulie):

  • Moscova: Grupa A: Rusia – Portugalia
  • Soci: Grupa A: Mexic – Noua Zeelandă

Aniversări – Comemorări

– „Ziua Mondială a Hidrografiei” este marcată la iniţiativa Organizaţiei Hidrografice Internaţionale, prin Rezoluţia nr. 60/30 adoptată la 29 noiembrie 2005 de Organizaţia Naţiunilor Unite, în scopul promovării navigaţiei în siguranţă pe ape şi în porturi şi a protejării rezervelor marine

– „Ziua Mondială a Umanismului”, sărbătorită, în ultimii ani, exclusiv pe data de 21 iunie; a fost inţiată de Asociţia Umanistă din America încă de la mijlocul anilor ’80 ai secolului XX, fiind sărbătorită în preajma solstiţiului de vară, pentru a marca importanţa răspândirii valorilor pozitive ale umanismului

– „Ziua Europeană a Muzicii” promovează toate genurile muzicale, precum şi o variate de forme de expresivitate muzicală; s-a pornit de la ”Ziua Muzicii” în Franţa, începând cu anul 1982, evenimentul fiind exportat în 1985 şi ajungând din Franţa în Grecia, la Atena, cu ocazia primei ediţii a Capitalei Culturale Europene. De atunci festivalul a devenit un fenomen internaţional

– „Ziua Mondială a Soarelui” coincide cu cea mai lungă zi din an, ziua solstiţiului de vară, ce marchează începutul verii astronomice; lansată de Societatea Internaţională pentru Energie Solară, ziua are drept scop popularizarea posibilităţilor de utilizare a energiei solare; a fost marcată pentru prima oară în România în anul 1997 – 20 de ani

– „Ziua Internaţională a Skateboarding-ului”, instituită în 2004 de Asociaţia Internaţională a Companiilor de Skateboarding

– „Ziua Internaţională Yoga”, declarată de Adunarea Generală a ONU printr-o rezoluţie adoptată la 11 decembrie 2014; cererea de stabilire a unei zile pentru celebrarea acestei practici străvechi a fost iniţiată de premierul indian Narendra Modi, fiind aleasă data solstiţiului de vară, o sărbătoare cu o semnificaţie deosebită în multe culturi

– 1527: A murit Niccolò Machiavelli, om politic, scriitor şi istoric renascentist italian (n. 1469) – 490 de ani. NOTĂ: Alte surse (www.online-literature.com) dau ca dată a morţii 22.VI.1527

– 1732: S-a născut compozitorul german Johann Christoph Friedrich Bach (m. 1795) – 285 de ani

– 1850: S-a născut Enrico Cecchetti, balerin şi mim italian; considerat unul dintre marii profesori din istoria dansului (m. 1928)

– 1882: S-a născut Rockwell Kent, pictor şi grafician american (m. 1971) – 135 de ani

– 1884: S-a născut inginerul francez Marcel Schlumberger; promotor al aplicațiilor industriale ale prospecțiunii electrice; a fondat, împreună cu fratele său, François Conrad Schlumberger, Société de Prospection Électrique, din care s-a dezvoltat Schlumberger Limited, cea mai mare companie de prospecțiune petrolieră de pe glob (m. 1953)

– 1891: S-a născut dirijorul german Hermann Scherchen (m. 1966)

– 1893: S-a născut Alois Hába, compozitor, teoretician şi pedagog ceh (m. 1973)

– 1905: S-a născut Jean-Paul Sartre, filosof existenţialist, scriitor şi critic literar francez; i-a fost atribuit Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1964, pe care a refuzat să-l ridice (m. 1980)

– 1908: A murit compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov (n. 1844). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a morţii inclusiv stilul vechi – 8 iunie 1908

– 1914: A murit scriitoarea austriacă Bertha von Suttner; Premiul Nobel pentru Pace în anul 1905, prima femeie din istoria Nobel-urilor răsplătită cu acest premiu (n. 1843)

– 1921: S-a născut actriţa americană Jane Russell (m. 2011)

– 1922: S-a născut actriţa americană Judy Holliday (m. 1965) – 95 de ani

– 1935: S-a născut scriitoarea franceză Françoise Sagan (m. 2004)

– 1940: A murit Jean-Édouard Vuillard, pictor post-impresionist şi desenator francez (n. 1868)

– 1944: S-a născut regizorul american de origine britanică Tony Scott (Anthony David „Tony” Scott) (m. 2012, s-a aruncat de pe podul Vincent Thomas din San Pedro)

– 1957: S-a născut interpretul italian de muzică uşoară Nino D’Angelo – 60 de ani

– 1957: A murit fizicianul german Johannes Stark, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1919 (n. 1874) – 60 de ani

– 2003: A murit scriitorul american Leon Uris (devenit foarte cunoscut în 1958, pentru best-seller-ul „Exodus”, tradus, imediat după apariţie, în 50 de limbi), scenarist şi producător de film (n. 1924)