Ungaria – a început procesul intentat împotriva a 11 bărbaţi acuzaţi că au provocat moartea a 71 de solicitanţi de azil

În Ungaria a început procesul intentat împotriva a 11 bărbaţi, acuzaţi că au provocat moartea a 71 de solicitanţi de azil, incluzând femei şi bărbaţi, în august 2015. Cei 11 sunt acuzaţi că au înghesuit victimele în spatele unui mic camion folosit pentru transportarea cărnii, unul dintre multele folosite de traficanţi. Compartimentul a fost apoi sigilat şi solicitanţii de azil s-au sufocat. Camionul a fost găsit ulterior abandonat lângă o autostradă în Austria. Procurori maghiari au cerut închisoarea pe viaţă pentru patru dintre inculpaţi. Acuzaţii sunt din Bulgaria, Afganistan şi Liban. Victimele erau din Irak, Afganistan, Siria şi Iran./astrugar/denisse

(BBC SERVICIUL MONDIAL – 21 iunie)