Calendarul evenimentelor, 24 iunie – selecţiuni

EVENIMENTE INTERNE

– Casa Regală

* Ploieşti: Zeci de automobile istorice vor participa la a VII-a ediţie a Concursului de Eleganţă Sinaia (CES) care va avea loc în staţiunea de pe Valea Prahovei. Peste 30 de automobile sunt înscrise în şase categorii cu reprezentanţi din patru ţări, respectiv România, Bulgaria, Ungaria şi Marea Britanie. Concursul de Eleganţă Sinaia este organizat sub Înaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I al României, iar Casa Regală va fi reprezentată la eveniment de Principesa Maria

– Organizaţii

* A III-a ediţie a Zilei Cartierului Cotroceni, eveniment organizat de Asociaţia Incotroceni – Oameni, Idei, Poveşti, în colaborare cu Primăria Sectorului 5 – ora 10:00, în Parcul Romniceanu

* Iaşi: Cea de-a VIII-a ediţie a ONGFest, cel mai amplu eveniment în aer liber dedicat societății civile din România, organizat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, alături de partenerii locali Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale (Iași) și Fundația Civitas pentru Societatea Civilă (Cluj-Napoca) și co-finanțat prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român – în Piața Unirii și pe Str. Alexandru Lăpușneanu. Parteneri: Reprezentanța Comisiei Europene în România, Primăria Municipiului București, Primăria Municipiului Iași

– Social

* Jud. Braşov: Peste 100 de copii şi tineri instituţionalizaţi din mai multe centre de plasament din ţară vor participa la cea de-a II-a ediţie a Festivalului Naţional de Folclor al Copiilor Instituţionalizaţi, care se desfăşoară în Cetatea Făgăraşului. Manifestarea este organizată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Braşov, în colaborare cu Primăria Făgăraş, Muzeul Ţării Făgăraşului şi Casa de Cultură din localitate

– Manifestări organizate cu ocazia „Zilei Universale a Iei” 

* Filipeștii de Târg, jud. Prahova: De Ziua Universală a Iei, de la ora 11:00, Muzeul „Conacul Pană Filipescu”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, organizează Matineul Muzeal „Ecoul tricolor al portului și datinilor străvechi”

* Petreşti, jud. Alba: În zilele de 24 şi 25 iunie, începând cu ora 9:00, va avea loc „Sărbătoarea Iei”, eveniment aflat la prima ediţie şi organizat de Asociaţia Temerarii Transalpina Petreşti, în parteneriat cu Primăria Municipiului Sebeş, Consiliul Local al Municipiului Sebeş, Centrul Cultural „Lucian Blaga” Sebeş, Parohiile Ortodoxe I şi II Petreşti, Parohia Evanghelică Petreşti, Şcoala Gimnazială Petreşti şi Asociaţia Fanfara Petreşti

* Târgu Jiu, Hobița și Iași: De Sânziene, Consiliul Județean Gorj, împreună cu Primăria Peștișani și Primăria Municipiului Târgu Jiu, Asociația Națională a Antreprenorilor și Asociația „Flori de Ie”, organizează cea de-a II-a ediție a Festivalului „RomânIA Autentică”. Organizatori: Asociația Națională a Antreprenorilor, Primăria Municipiului Iași, Consiliul Județean Gorj – prin Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”, Centrul Județean Pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiționale Gorj şi Școala Populară de Artă din Târgu Jiu, Primăria Târgu Jiu, Primăria şi Consiliul Local Peștișani şi Flori de Ie. Partener media: Radio România Actualităţi.

* Valea Călugărească, jud. Prahova: Pe Prispa Muzeului „Crama 1777”, secție a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova, are loc Serata muzeală „Cununa soarelui, cicoarea cerului”, în cadrul căreia vor fi dezvăluite tainele Horei Sânzienelor, Legenda Doamnei Florilor și rostul și puterea simbolurilor solare în cultura populară românească – ora 17:00

* Zalău: Evenimente prilejuite de Ziua Universală a Iei, organizate în cadrul proiectului itinerant „Şezători în Ţara Silvaniei” – în Parcul Central Municipal Zalău

* Beijing: Cu ocazia Zilei Internaționale a Iei, Institutul Cultural Român de la Beijing, în parteneriat cu Ambasada României în Republica Populară Chineză, organizează evenimentul „Ia, tezaur strămoșesc” – la sediul institutului (24 iunie – 31 iulie). Evenimentul, care va fi deschis de directorul ICR Beijing, Constantin Lupeanu, va include prelegerea în limba chineză, cu titlul „Valoare patrimonială şi spirituală: portul popular românesc” cu imagini semnificative ale portului tradițional românesc specific fiecărei provincii

* Budapesta: De la ora 17:00, la sediul Institutului Cultural Român Budapesta, din Str. Izsó nr. 5, va avea loc vernisajul expoziției „Ia românească la Budapesta”, la care va fi prezentă profesor Despina Bălteanu, meşter popular din Băile Herculane. Evenimentul marchează Ziua Universală a Iei, expoziția reunind aproximativ 30 de ii românești realizate de meșterul popular Despina Bălteanu (24 – 29 iunie)

* Madrid: Asociaţia Hispano-Română Salva, în colaborare cu Ambasada României în Regatul Spaniei, Uniunea Generală a Muncitorilor din Madrid – UGT, Federaţia Asociaţilor Române din Spania – FEDROM organizează evenimentul „La Madrid de Sânziene purtăm Ia cu plăcere – Şezătoarea ca-n poveşti”, ediţia a III-a – ora 18:30, la Sala de Spectacol UGT, Avenida de America nr. 25

* Milano: Asociația Românilor din Italia, în colaborare cu Asociația „La Blouse Roumaine” – Iris Collection, organizează „Ziua Iei Românești”, în centrul orașului Milano, la Castelul Sforzesco, începând cu ora 16:30. Evenimentul este realizat sub patronajul Consulatului General al României la Milano și cu sprijinul Primăriei Milano

* Washington: Ziua Universală a Iei sărbătorită de comunitatea românească – ora 12:00, la Capitol Reflecting Pool

– Cultură

* Concertul „Tango Aficionado”, susţinut de grupul Traffic Strings – ora 19:00, la Sala Radio

* În zilele de 24 și 25 iunie, Primăria Capitalei și Opera Comică pentru Copii organizează proiecţii de filme nordice și reprezentanţii de spectacole de operetă, în ultimul weekend din stagiunea 2016-2017 – ora 11:00, la Opera Comică pentru Copii

* BETON Street Art Festival – primul festival care aduce publicul faţă în faţă cu actul artistic – ora 11:00, în curtea UNArte şi incinta Moxa – Str. Moxa nr. 11 (24 – 25 iunie)

* Muzeul Național al Literaturii Române continuă seria „Scriitori contemporani la muzeu”, inaugurată la începutul lunii mai, cu cea de-a VIII-a întâlnire: Horia Gârbea – Muzeograf de o zi. Timp de 4 ore, între orele 13:00 – 17:00, Horia Gârbea devine muzeograful expoziției de bază din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8. Printre partenerii media: Radio România Cultural

* „Biografia sentimentală a comunei Bisoca” – Atelierul cu studenții de la Etnologie (Universitatea din București) și profesorul coordonator, conf. univ. dr. Narcisa Știucă – ora 16:00, la Muzeul Național al Țăranului Român, sala Tancred Bănățeanu. Evenimentul este organizat în cadrul expoziției „Ținutul Buzăului. Priveliști, rosturi, povești”

* Editura Humanitas şi Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” organizează o dezbatere prilejuită de lansarea volumului „Autobiografia lui Charles Darwin (1809-1882)”, urmată de fragmente din „Călătoria unui naturalist în jurul lumii” – ora 17:00, în holul central al Muzelui din Şos. Kiseleff nr. 1. Invitaţi la dezbatere: Acad. Dr. Mircea Flonta (filosof şi autor al studiului introductiv), dr. Luis Ovidiu Popa (director al Muzeului de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’), Acad. Dr. Dumitru Murariu (directorul Institutului de Biologie al Academiei Române), Acad. Prof. Univ. Dr. Octavian Popescu (decanul Facultăţii de Biologie şi Geologie, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca), Dr. Cristian Lascu (speolog şi explorator), Dr. Mihai E. Popa (paleontolog şi profesor la Universitatea din Bucureşti). Moderator: Corina Negrea (realizator de emisiuni de ştiinţă la Radio România Cultural)

* Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” prezintă premiera unui spectacol-manifest, „Bonjour, Bonne Nuit, Paris!” – ora 19:00, la Palatul Naţional al Copiilor

* Cea de-a III-a ediție a festivalului de muzică cultă Museicorum, organizat de Muzeul Municipiului București, continuă cu recitalul „Baroc și Clasic la Muzeu”, alături de Ana Chifu (flaut), Zacharias Tarpagkos (flaut), Maria Chifu (fagot), Olga Podobinschi (pian), Mihaela Pletea (soprană), Ciprian Ghiță (contrabas) – ora 19:00, la Casa Filipescu-Cesianu

* Concert susţinut de solista franceză, Patricia Kaas, spectacol organizat de Events – ora 20:00, la Sala Palatului

* În zilele de 24 şi 25 iunie, în cadrul Stagiunii Estivale 2017 la Teatrul de Vară „Herăstrău”, au loc spectacolele muzical – umoristice „Hai, Zâmbeşte!” şi „Lasă Supărarea-n Hol!” – ora 20:00, la intrarea Arcul de Triumf

* Cea de-a VI-a ediţie a Festivalului METALHEAD Meeting – la Arenele Romane (24 – 25 iunie)

* Alba Iulia: Concert în cadrul proiectului „Tango la cetate”, susţinut de grupul Argentango – ora 18:00, în Piaţa Cetăţii. Proiectul este inclus în „Sărbătoarea muzicii”. Grupul Argentango este alcătuit din Analia Selis (voce), Mariano Castro (pian) şi Omar Massa (bandoneon), cărora li se alătură doi muzicieni români, Răzvan Suma (violoncel) şi Rafael Butaru (vioară). Printre partenerii media: Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Regional

* Mogoşoaia, jud. Ilfov: De la ora 16:00, în Sala Scoarțelor de la etajul Palatului de la Mogoșoaia, Asociația Istoria Artei organizează o nouă conferință susținută de istoricul de artă dr. Oana Marinache, cu tema „Familia Bibescu – Basarab Brâncoveanu în Primul Război Mondial II”

* Săsciori, jud. Alba: Cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Cetăților Dacice 2017, care va cuprinde spectacole de reenactment – bătălii, ritualuri, o tabără antică, decathlon dacic, un concert și un spectacol folcloric, eveniment organizat de Centrul de cultură „Augustin Bena”, în parteneriat cu comunele de pe Valea Sebeşului şi Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia – ora 10:00 (24 – 25 iunie)

* Lisabona: „Noaptea Literaturii Europene”, eveniment care va avea loc în unsprezece spații diferite, în zona Carmo/Trindade, în prezența unor importanți autori europeni și actori portughezi, care vor citi fragmente din câteva texte reprezentative. Anul acesta, România va fi reprezentată la Noaptea Literaturii Europene de Matei Vișniec, invitatul Institutului Cultural Român de la Lisabona. Autorul român și actorul portughez Nuno Pinheiro vor citi alternativ în limba română și respectiv, în limba portugheză, fragmente din cartea intitulată Teatru Descompus sau Omul Pubelă. Cele 11 sesiuni de lectură, care vor avea loc în Sala Estúdio de la Teatro da Trindade din Lisabona sunt organizate de Institutul Cultural Român cu sprijinul Teatrului Trindade Inatel, al editurii braziliene É Realizações și al Teatrului da Garagem.

* Praga: Institutul Cultural Român de la Praga organizează concertul trupei românești Next Ex, în cadrul Festivalului Internațional de Muzică United Islands of Prague 2017, desfășurat în perioada 23-24 iunie – ora 16:15, pe scena Radio 1 de la Rohanský ostrov

– Sport

* A IV-a ediţie a crosului F-Secure Step by Step 2017, eveniment sportiv dedicat IT-iştilor, ambasador al evenimentului fiind Gabriela Szabo – ora 8:30, în Parcul Tineretului

* Constanţa: În Sala Sporturilor din Constanța, se va desfășura „Trofeul Carpați” la handbal feminin, la care vor participa naționalele de tineret ale României, Rusiei, Olandei și Franței (23 – 25 iunie). Din program:

  • ora 17:00 – Rusia – Olanda
  • ora 19:00 – România – Franța

* Mamaia, jud. Constanţa: Sportivi din țară și din străinătate se vor întrece în cadrul „Ocean Lava România”, competiție internaţională pe distanță semi lungă. Evenimentul face parte dintr-un program mai amplu de promovare a litoralului românesc la nivel internaţional ca staţiune turistică pentru sportivii amatori sau de performanţă. Ocean Lava România face parte din seria de triatlonuri Ocean Lava Planet, un nou brand internațional de triatlon, competiția de la Mamaia fiind organizată de Clubul Sportiv Smart Atletic, cu sprijinul Primăriei Municipiului Constanța și al Federaţiei Române de Triatlon

– S-a întâmplat într-o zi de 24 iunie

* Se împlinesc 300 de ani (1717) de la constituirea, la Londra, a primei Mari Loje a Francmasoneriei Speculative

* Acum 196 de ani (1821) a avut loc Bătălia de la Carabobo (azi, stat în Venezuela). Aici s-a desfăşurat bătălia în urma căreia patrioţii sud-americani conduşi de Bolivar au obţinut victoria în faţa trupelor spaniole, consfinţind independenţa Venezuelei

* Acum 158 de ani (1859), în urma bătăliei de la Solferino-Italia (ultima mare bătălie din istorie în care armatele s-au aflat sub conducerea monarhilor lor – soldată cu victoria armatei franco-sarde, conduse de Napoleon al III-lea şi Victor Emmanuel al II-lea, împotriva armatei austriece, conduse de împăratul Franz Joseph I), omul de afaceri elveţian Henry Dunant (1828-1910), îngrozit de suferinţele soldaţilor răniţi, a organizat primul serviciu de asistenţă medicală pe un câmp de luptă, pentru ca în octombrie 1863 să fondeze Mişcarea de Cruce Roşie

 * În urmă cu 99 de ani (1918) a fost inaugurată prima cursă poştală, pe calea aerului, între Montréal şi Toronto. Pe o placă modernă aşezată în dreptul Aerodromului Leaside se poate citi şi astăzi: „La ora 10:12, pe 24 iunie 1918, căpitanul Brian Peck de la Royal Air Force și mecanicul caporal C.W. Mathers au decolat de la Bois Franc Polo Grounds din Montréal într-un avion JN- 4 Curtiss cu două locuri. Aceştia aveau asupra lor primul sac cu corespodenţe care urmau să fie livrate pe calea aerului în Canada. Vântul și ploaia au lovit din plin micul avionul, pilotul fiind forţat să facă două escale de realimentare la Kingston și Deseronto. În cele din urmă, la ora 04:55, Peck și Mathers au aterizat pe aerodromul Leaside (imediat la sud-vest de aici). Zborul a fost pus la punct de o organizație civilă, Liga Aeriană a Imperiului Britanic, pentru a demonstra că aviația reprezintă calea viitorului”. Un serviciu regulat expres pe calea aerului a început în anul 1928

* Cu 91 de ani în urmă (1926) avea loc inaugurarea primei linii aeriene naţionale civile, pe ruta Bucureşti-Galaţi, cu avioane italiene de transport civil de tip „Ansaldo” şi a primului serviciu poştal aerian intern

* Se împlinesc 90 de ani (1927) de la crearea, la Iaşi (din iniţiativa lui Corneliu Zelea Codreanu, Ion I. Moţa, Ilie Gârneaţă, Corneliu Georgescu şi Radu Mironovici), a organizaţiei Legiunea Arhanghelului Mihail, care va fi nucleul doctrinar şi conducător al viitoarei organizaţii de extrema dreaptă Garda de Fier (1930). Militanţii organizaţiei încep să se numească din acest moment legionari. Zelea Codreanu a fost proclamat căpitan al mişcării legionare

* Cu 69 de ani în urmă (1948) a început Blocada Berlinului, una din primele crize majore internaționale ale Războiului Rece. Reforma monetară, care urma să introducă o singură monedă pentru cele trei zone occidentale de ocupație, a provocat blocada totală asupra Berlinului de Vest de către sovietici care au întrerupt complet comunicațiile cu zona occidentală pe uscat și pe apă. De la 26 iunie 1948, pentru aprovizionarea orașului, a început să funcționeze un „pod aerian” american. Blocada Berlinului, una dintre cele mai mari blocade din istorie, a fost ridicată la 11 mai 1949, când Uniunea Sovietică a permis sosirea ajutoarelor americane, britanice și franceze, care erau trimise pe calea aerului în Berlinul de Vest, operațiune cunoscută sub numele de „Operațiunea Vittles”

* Acum 26 de ani (1991) Parlamentul României, întrunit în şedinţă solemnă, a declarat nul şi neavenit Pactul Ribbentrop-Molotov, din 23 august 1939. Tratatul de neagresiune germano-sovietic, aşa-numitul „Pact Ribbentrop-Molotov”, semnat în august 1939, prevedea, într-un protocol adiţional secret, împărţirea sferelor de influenţă în Europa Răsăriteană. Ca urmare a acestui pact, România a fost obligată să cedeze URSS-ului, în 1940, Basarabia, nordul Bucovinei şi ţinutul Herţa

* Acum 22 de ani (1995) a fost adoptată, la Roma, Convenţia privind bunurile culturale furate sau exportate ilegal. România a depus instrumentele de ratificare la 21.I.1998, iar Convenţia a intrat în vigoare la 22.VII.1998

* Cu 18 ani în urmă a fost deschis primul Centru de informare al Comisiei Europene în România, în prezent Centrul Infoeuropa. Centrul Infoeuropa a fost deschis de Delegaţia Comisiei Europene în România (acum, Reprezentanţa Comisiei Europene în România) pentru a facilita publicului românesc informarea necesară unei dezbateri pertinente privind pregătirea României pentru aderarea la Uniunea Europeană. Din momentul inaugurării sale, pe 24 iunie 1999, Centrul a devenit interfaţa Delegaţiei cu publicul larg, capabilă să transmită informaţia europeană direct cetăţenilor. Centrul este organizat pe principiul că orice persoană care doreşte să se informeze poate accesa gratuit documentele oficiale, datele şi informaţiile despre procesele din interiorul Uniunii Europene

* În urmă cu 12 ani (2005) a fost inaugurat, la Piatra Neamţ, „Muzeul de Artă Neolitică Cucuteni”, acesta fiind singurul muzeu din România dedicat în întregime uneia dintre cele mai sclipitoare dintre civilizaţiile Europei preistorice. La baza înfiinţării sale a stat Hotărârea Guvernului României, nr. 109 din 5 februarie 2004, prin care clădirile dintr-o serie de municipii reşedinţă de judeţ, între care şi Piatra-Neamţ, ce aparţinuseră filialelor Băncii Naţionale a României, erau trecute în subordinea muzeelor judeţene din zonele respective, cu scopul de a fi transformate în unităţi muzeale

* Se împlineşte 1 an (2016) de când rectorii celor mai mari universităţi cu profil tehnic din ţară – Universitatea Politehnică din Bucureşti, Universitatea Politehnică din Timişoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iaşi şi Universitatea Tehnică de Construcţii din Bucureşti – au semnat protocolul de înfiinţare a Alianţei Române a Universităţilor Tehnice

Aniversări – Comemorări

– Naşterea Sf. Proroc Ioan Botezătorul (Sânzienele sau Drăgaica); Aducerea moaştelor Sf. Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava; Sf. Ier. Niceta de Remesiana (Calendarul Creştin-Ortodox 2017)

– Naşterea Sf. Ioan Botezătorul (Sânzienele) (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2017)

– Naşterea Sf. Ioan Botezătorul; Inima Neprihănită a Mariei (Calendarul Romano-Catolic 2017)

– Sf. Nerses şi episcopul Khat (Calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene din România – Sărbători principale 2017)

– Începe (la asfinţitul soarelui) Eid al-Fitr, sărbătoarea care încheie Ramadanul, luna postului musulman (început în seara zilei de 26 mai); timp de trei zile, în perioada 25 – 27 iunie, se sărbătoreşte Ramazan Bayramul

– „Ziua Universală a Iei”, celebrată de Sânziene, este o iniţiativă care a luat naştere pe Facebook, în 2013, prin care comunitatea online „La Blouse Roumaine” îşi propune să consacre ia tradiţională drept brand de ţară al României

– „Ziua Avocatului din România”, patronul zilei fiind Sf. Ioan Botezătorul; hotărârea de a marca această zi a fost luată la Congresul avocaţilor din România din 1998 şi reprezintă data înfiinţării primului Consiliu al unui Barou român

– 1818: S-a născut Ion Ionescu de la Brad, agronom şi economist; întemeietorul şcolii româneşti moderne de agronomie; rol important în înfăptuirea reformei agrare din 1864; organizatorul primului serviciu de statistică în Moldova (1859); membru de onoare al Academiei Române din 1884 (m. 1891)

– 1874: S-a născut istoricul Nicolae Docan; pasionat numismat, a lăsat numeroase lucrări în domeniu, precum şi o impresionantă colecţie de monede (dăruită Academiei Române); membru corespondent al Academiei Române din 1915 (m. 1933)

– 1927: S-a născut, la Chişinău, Ion Păvălache, dirijor şi maestru de cor (m. 2007, la Iaşi) – 90 de ani

– 1927: S-a născut actriţa Ileana Predescu (m. 1996) – 90 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca an al naşterii 1929

– 1939: S-a născut prozatoarea şi publicista Sânziana Pop

– 1945: S-a născut Bujor Voinea (numele complet Constantin-Bujor Voinea), poet şi inginer hidrotehnist; membru al Uniunii Scriitorilor din 1981

– 1947: S-a născut Dinu Flămând, poet, critic literar, eseist, diplomat, jurnalist, comentator politic şi traducător; a locuit în Franţa, din 1989 până în 2010, fiind ziarist la Secţia română a Radio France Internationale – 70 de ani

– 1959: S-a născut Tania Filip, actriţă şi regizoare

– 1975: S-a născut violonista Corina Belcea

– 1987: A murit Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (n. 1909) – 30 de ani

– 1988: A murit Mihai Beniuc, poet, prozator, dramaturg, traducător (a tradus din Appolinaire şi Puşkin); psiholog (primul specialist român în psihologia animală şi comparată); membru titular al Academiei Române din 1955 (n. 1907)

– 2003: A murit inginerul Aurelian Stan; contribuţii în studiul vibraţiilor, acusticii sălilor, al ultrasunetelor şi tehnicii militare; membru fondator al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1910)

– 2005: A murit Iv Martinovici (prenumele la naştere: Iuliu Victor), poet, prozator şi traducător (a tradus din poezia lui Rabindranath Tagore şi din literatura populară şi cultă chineză) (n. 1924)

– 2008: A murit Alexandru Lungu, medic, poet, pictor, grafician; între 1946 şi 1964 recurge la tăcere literară, refuzând să participe la scrierea literaturii realist-socialiste; în 1973 părăseşte România şi se stabileşte în RFG (n. 1924, la Cetatea Albă, azi în Ucraina)

– 2009: A murit criticul şi istoricul literar Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (n. 1934)

– 2009: A murit numismatul Octavian Iliescu; s-a concentrat asupra studiului monedelor din epoca medievală; prodigioasă activitate şi în medalistică şi în sigilografie (n. 1919)

EVENIMENTE EXTERNE

– Lisabona: Vizita premierului indian, Narendra Modi, în Portugalia

– Germania: Evenimente dedicate marcării a 69 de ani de la instituirea Blocadei Berlinului (24 iunie 1948-11 mai 1949)

– Papua Noua Guinee: Alegeri parlamentare

Aniversări – Comemorări

– 1400: S-a născut Johann Gutenberg, inventator german al tiparului cu litere mobile din metal; este creditat cu inventarea unui nou tip de presă tipografică ce folosea, pentru prima dată în Europa, litere mobile, cu crearea aliajului folosit pentru acest tip de matrițe și cu realizarea unei întregi serii de cerneluri pe bază de uleiuri (m. 1468). NOTĂ: 24 iunie 1400 este data „oficială” a nașterii inventatorului, conform unor vechi înregistrări germane, care atestă faptul că în anul 1419, la moartea tatălui său, Johann era un tânăr adult de „aproape 20 de ani”. Nu s-a putut stabili exact când s-a născut, evenimentul producându-se undeva între anii 1394 – 1404, cele mai multe surse menţionând anul 1398. Stabilirea datei aniversare de 24 iunie 1400 a fost ideea primarului orașului Mainz, Karl Dziatzko, care, în anul 1900 a organizat sărbătorirea a 500 de ani de la nașterea lui Gutenberg, „cel mai iubit fiu” al localității. Ziua a fost aleasă pentru a coincide cu festivitățile dedicate Sfântului Ioan Baptistul. Abia în anul 1504 numele lui Gutenberg a fost menționat ca inventator al tiparului, într-o carte a profesorului Ivo Wittig

– 1883: S-a născut fizicianul american de origine austriacă Victor Franz Hess; a descoperit şi studiat razele cosmice; Premiul Nobel pentru Fizică în anul 1936, împreună cu americanul Carl David Anderson, pentru descoperirea radiaţiilor cosmice (m. 1964)

– 1906: S-a născut violoncelistul francez Pierre Fournier (m. 1986)

– 1911: S-a născut Ernesto Sábato, romancier, eseist şi pictor argentinian (m. 2011)

– 1915: A murit Matilda Coxe Evans, etnolog american (n. 1849)

– 1927: S-a născut Martin Lewis Perl, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1995, împreună cu Frederick Reines, pentru descoperirea leptonului “tau“ (m. 2014) – 90 de ani

– 1930: S-a născut Claude Chabrol, producător de filme, regizor, scenarist şi actor francez; reprezentant al Noului Val francez; considerat un maestru în realizarea peliculelor încărcate de mister (m. 2010)

– 1947: S-a născut muzicianul britanic Mick Fleetwood, membru al formaţiei „Fleetwood Mac” – 70 de ani

– 1970: S-a născut interpretul american de origine portugheză Glenn Medeiros

– 2002: A murit Pierre Werner, economist, jurist şi sociolog luxemburghez; de mai multe ori ministru şi prim-ministru; susţinător al integrării europene, a elaborat un plan de organizare a sistemului monetar; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993 (n. 1913) – 15 ani

– 2008: A murit Leonid „Leo” Hurwicz, matematician și economist american de origine rusă, laureat al Premiului Nobel pentru Economie în anul 2007 (n. 1917)

– 2011: A murit fostul antrenor croat Tomislav Ivici, considerat unul dintre antrenorii care au contribuit la dezvoltarea fotbalului modern (n. 1933)

– 2014: A murit actorul american Eli Wallach (n. 1915)