Politica de extindere a UE este o provocare specială pentru Serbia și regiune (Ivica Dačić)

Joi, la Belgrad, în cadrul iniţiativei „Dialogul strategic belgrădean” are loc conferința cu tema „O nouă realitate internațională – Provocări și perspective”, care a fost deschisă de prim-ministrul sârb provizoriu  și ministru al afacerilor externe, Ivica Dačić, care a declarat că pentru Serbia și regiune o provocare specială o reprezintă politica de extindere a UE și consecințele și incertitudinile pe care le conţine acest proces. În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu o criză de identitate și este pus sub semnul întrebării scopul existenței ei, a menţionat Dačić şi a subliniat că „Serbia este conștientă de toate aceste numeroase provocări, și că la nivelul UE trebuie să se pună în aplicare o serie de reforme, dar noi credem că păstrarea credibilităţii politicii de extindere, pe baza unor criterii clare și coerente, este crucială pentru regiunea căreia geografic îi aparținem, precum și pentru toată Europa”./ciliu/atataru

(www.tanjug.rs – 29 iunie)